”Mă vor ferici toate nemurile!” ( Luca 1, 8 )

Fecioara Maria a fost, este şi va fi mereu, pentru noi, ortodocşii, cea mai vrednică de cinstire persoană din neamul omenesc, pentru mărirea pe care i-a făcut-o Dumnezeu, Care era „Cuvântul“ (In 1, 1), aceea de a Se întrupa din ea (Lc 1, 35-49). Ea este Născătoare de Dumnezeu, adică Maica Domnului (Lc 1, 43), acceptând prin credinţă realitatea faptului că Fiul lui Dumnezeu Şi-a luat trup din trupul ei (Lc 1, 38).

Smerită şi curată cu sufletul, ea L-a hrănit la sânul ei pe Cel Atotputernic, devenit, chiar şi pentru puţină vreme, o fiinţă care avea nevoie de grija ei de mamă. Ni L-a dat să ne mântuiască (In 2, 5), iar El S-a îngrijit de ea tocmai pe Crucea Supremei Sale Jertfe, găsindu-i protecţie alături de Apostolul iubit (In 19, 25-27). Astfel, Domnul a răspuns cu dragoste mamei Sale, încredinţând-o aceluia capabil să-i ofere un sprijin şi o iubire dătătoare de odihnă, de care Apostolul însuşi se bucurase stând rezemat la pieptul Său (In 13, 23).

În faţa acestor argumente, nu putem decât să fim siguri că preacinstirea pe care i-o aducem Maicii Domnului este pe placul Lui şi al Tatălui Său. Însă, în ciuda acestor dovezi scripturistice, la care se adaugă roada adevăratului Duh al Naşterii din nou, există astăzi unii creştini care nu-şi mai arată deloc respectul faţă de Fecioara Maria, măcar de l-ar şi purta în suflet. De fapt, de cele mai multe ori acesta lipseşte cu desăvârşire, fiind înlocuit cu o repulsie inexplicabilă faţă de persoana ei. Şi, pentru a-şi ascunde aceste sentimente, vor adăuga că niciunde Cuvântul scris al lui Dumnezeu nu obligă la a onora în cuvinte pe Maica Domnului, sau vor bate câmpii, filozofând despre înţelesul cuvântului „a ferici“. Dar, culmea ironiei, tocmai traducerea Bibliei folosită de ei accentuează ideea: „mă vor numi fericită“ (Lc 1, 48-8; ediţia Cornilescu). Verbul „a numi“ implică o exprimare în cuvinte, aşa cum arată un dicţionar al limbii române pentru uz curent: „a rosti, a menţiona numele cuiva“ şi, în contextul nostru, a transpune în limbaj toată mărirea ce i se cuvine cuiva. Acţiunea de „a numi fericit“ sau de „a ferici pe cineva“, mai ales când e vorba de o persoană deosebită ca Maica Domnului, determină dezvoltarea unui ansamblu de mijloace de laudă pentru ea, în cânt şi în cuvânt.

Motivul pentru care aceşti creştini nu o cinstesc pe aceea din care Domnul lor Şi-a luat trup pentru a Şi-l jertfi şi din care a curs Sângele care îi curăţă pe ei de păcat este, pur şi simplu, faptul că nu vor să înţeleagă aceasta. Predicile şi unele publicaţii ale lor, care ocolesc, pe cât posibil, pasaje întregi din primele două capitole ale Evangheliei după Luca şi alte versete scripturistice referitoare la Fecioara Maria, dovedesc fără echivoc acest lucru. Din nou, chiar dacă pare ironic, dar ar trebui să se preocupe mai degrabă de ei, decât de alţii, să se întoarcă la Biblie şi să nu omită din ea (Apoc 22, 19).

Nouă nu ne rămâne decât să o cinstim aşa cum se cuvine pe Maica Domnului nostru, asemenea îngerului binevestitor (Lc 1, 28), asemenea Elisa-vetei (Lc 1, 42) şi, mai ales, aşa cum am arătat, asemenea Dumnezeiescului ei Fiu.

Suntem datori, totodată, să ne rugăm pentru toţi cei care refuză să o facă, ca nu cumva să devină părtaşi la sabia ce a străpuns sufletul ei (Lc 2, 35). Căci chiar dacă toţi am fost vinovaţi prin păcat de răstignirea lui Hristos, astăzi, ca şi creştini, nu dorim să-L omorâm din nou, ci să credem şi să ne bucurăm că e viu.

Cris GRECUL – Arad