30 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 "Să ne iubim aşadar unii pe alţii, şi vom fi iubiţi de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă-răbdare întreolaltă, şi va fi şi El cu îndelungă-răbdare faţă de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău, şi nu vom primi după păcatele noastre. Căci iertarea greşelilor noastre o aflăm în iertarea fraţilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele. De aceea a zis Domnul: "Iertaţi şi vi se va ierta vouă" (Luca 6, 37). Şi iarăşi: "De veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel din ceruri va ierta vouă greşelile voastre" (Matei 6, 14). Sau: "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui" (Matei 5, 7). Sau: "Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va măsura vouă" (Matei 7, 2). Iată, ne-a dăruit nouă Domnul chip de mântuire şi ne-a dat nouă putere veşnică de a ne face fii ai lui Dumnezeu. Prin urmare, în voia noastră stă mântuirea noastră"

 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia românească, vol. II, Cuvânt Ascetic, 42, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 60.

Sfântul Apostol Andrei, propovăduitorul Evangheliei in Scythia Minor (Dobrogea)

Pr. Prof. Dr. Acad. Mircea Păcurariu

Şirul „sfinţilor naţionali” ar putea începe cu unul din apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume cu Sfântul Andrei. Acesta, deşi era iudeu de neam, a propovăduit într-o parte a pământului românesc, la strămoşii noştri geto-daci, şi anume în teritoriile situate pe ţărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfântul Andrei, „cel întâi chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului lona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţă şi cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan l, 29).

MULȚUMITĂ MAMEI SALE, ANASTASIA, S-A REÎNTORS LA ORTODOXIE ANDREI ȘAGUNA, DEVENIT MITROPOLIT

 Naum Şaguna şi Anastasia Muciu, ambii de origine macedoromână, au adus, din familie, o mare dragoste de neam, de tărie în credinţa străbună. Pînă în 1814 soţii Şaguna împreună cu copiii lor au trăit în armonie. Mergîndu-i rău cu negoţul, peste familia lui Naum Şaguna au venit vremuri grele, cu necazuri şi sărăcie mare, fapt care a îngrijorat mult pe mamă, care se gîndea neîncetat la buna educaţie a copiilor săi. Tatăl lui Şaguna, scăpătase materialiceşte, în 1814, ca să poată salva onorabil de la o prăbuşire financiară, sfătuit şi susţinut de episcopul catolic din Eger, Ştefan Ficher, împreună cu cei trei copii, trece la catolicism, cu toată opoziţia soţiei sale. S-au înţeles că copiii pe cheltuiala epsicopiei vor fi crescuţi în credinţa catolică. Cu toată energia, Anastasia s-a opus acestui act, şi împreună cu cei trei copii a plecat la Pesta, la tatăl său, cu dorinţa să-şi crească copiii în Legea ortodoxă. Bunicul ia nepoţii la sine, pentru a le da o creştere îngrijită, fiindcă tatăl copiilor, din cauza sărăciei nu mai era în stare a le-o da.

 

Episcopul Ficher, într-o scrisoare din 7 octombrie 1814, adresată chiar palatinului (vornicul), îl roagă să binevoiască a da ordin diregătorilor din Miskolc ca cei doi copii mai mărişori ai Anastasiei, Evreta şi Ecaterina, să fie luaţi cu sila de la bunicul lor, ca să-i crească episcopul catolic cu cheltuiala sa, iar pe cel mai mic, pe Anastasiu, să-l lase deocamdată în grija mamei sale şi a bunicului pînă la vîrsta de şcoală, urmînd apoi să fie luat şi el spre a fi crescut în religia catolică.

Predica Mitropolitului Augustin de Florina, la pomenirea Sfântului Apostol Andrei

Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei.

Andrei este unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Tradiţia spune că după Înălţarea lui Hristos la Cer şi după Cincizecime a propovăduit Evanghelia în Sciţia sau în Kolhida. Există şi mărturii scrise, că a predicat în Bitinia şi Pontul Euxin, în Propontida, în Calcedon şi în Bizanţ, în Macedonia, în Tracia, în Tesalia şi în Grecia până la Herson. De la Herson s-a întors în Bizanţ şi după ce l-a hirotonit acolo episcop pe Stahie, a venit în Peloponez. În Patras a fost arestat de către antipatul Egheat care l-a răstignit cu capul în jos.

Acesta a fost sfârşitul Sfântului. Dar care a fost începutul? Astăzi se citeşte acea pericopă evanghelică care vorbeşte despre prima întâlnire a Apostolului cu Hristos (vezi Ioan 1, 35-52).

Sfântul Apostol Andrei cel care l-a adus pe Petru la Hristos

Pe 30 noiembrie se sărbătorea până mai ieri Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, cu cruce neagră. Înmulţirea fărădelegilor care s-au năpustit asupra nobleţei spirituale a acestui popor românesc a căutat să-i şteargă urma în istorie şi miracolul zidirii sale în vechea Dacie. Aceste grăbite zvârcoliri neortodoxe de a muşamaliza faptele de glorie ale fratelui lui Petru în Sciţia Minor au determinat să i se facă oarecum o dreptate acestui mare slujitor al Cuvântului care este Sfântul Apostol Andrei şi sărbătoarea lui să fie marcată cu cruce roşie.

Originar din oraşul Betsaida, fiu al lui Iona, un evreu pescar, şi frate cu Petru, a fost, mai înainte de a-L urma pe Iisus, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar când a auzit de la acesta de Mesia şi când L-a şi văzut, l-a părăsit pe Ioan de dragul Domnului Care-l chema la vânătoare de oameni: „Cel ce cu lumina Mergătorului înainte te-ai împodobit, când raza cea ipostatică a slavei Tatălui s-a arătat, neamul omenesc pentru milostivire vrând să-l mântuiască, atunci întâi tu, mărite, la Dânsul ai alergat, fiind strălucit la minte cu strălucirea cea desăvârşită a dumnezeirii Lui. Pentru aceasta şi propovăduitor şi apostol ai fost al lui Hristos Dumnezeului nostru. Pe Care roagă-L să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre“ (stihira I de la Doamne, strigat-am).

Predica Pr. Ilie Cleopa la Sfantul Apostol Andrei

Fiul al Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intii ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormintul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie ca in Romania iarasi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit.

-- Condacul Sfintului

  Iubiti credinciosi,

Astazi, la 30 noiembrie, praznuim cu multa bucurie pe Sfantul Apostol Andrei, cel intii chemat, Apostolul romanilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamintul tarii noastre acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii.

Sfantul Apostol Andrei era frate dupa trup cu Sfintul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, si se indeletniceau cu pescuitul.

La inceput, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfintului Ioan Botezatorul. Apoi, auzind de intruparea Mintuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus in Capernaum, unde locuia Domnul si L-a intrebat: Invatatorule, unde locuiesti? Iar Domnul i-a raspuns: Vino si vezi! (Ioan 1, 38-39). Si a ramas cu El in ziua aceea. Astfel, Sfintul Apostol Andrei a fost cel dintii chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.

Sfântul Apostol Andrei, Părintele creştinismului românesc

Arhim. Andrei Coroian

 

Ultima zi a lunii noiembrie, a treizecea, este pentru Biserica Ortodoxă Română o zi de mare sărbătoare, zi de bucurie, a plinătăţii credinţei, nădejdii şi dragostei. Este ziua în care ea-Biserica, prăznuieşte pe cel ce a născut-o în Hristos, pe părintele ei duhovnicesc Sfântul Apostol Andrei.

Născut în familia pescarului Iona din Betsaida Galileii, frate cu Sfântul Apostol Petru, Andrei este cel dintâi chemat în soborul sfinţilor apostoli, şi cel care, între alte popoare ale Răsăritului, a vestit evanghelia Domnului Hristos şi strămoşilor noştri din Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi.

Mare cinstire pentru noi ca neam şi fapt înduioşător al Părintelui ceresc că dăruieşte noului născut – poporul român, credinţa adevărată în Mesia-Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Său devenit Dumnezeu–Om, şi ca părinte duhovnicesc pe unul din cei doisprezece, pe Andrei cel întâi chemat. Poporul, la rându-i, s-a arătat primitor şi odihnitor, iar mai târziu mulţumitor şi roditor. Dacă în alte ţinuturi unde a propovăduit apostolul (între care Bizanţul, care avea să devină scaunul Apostolic al Bisericii Răsăritului), Sfântul Andrei a suferit multe împotriviri şi prigoane, aici, în Ţara Mioriţei, a fost primit cu dragoste şi prietenie, găsindu-şi loc de odihnă.

Sfântul Andrei Șaguna, luminătorul românilor ardeleni

Dumnezeu a rânduit întotdeauna oameni provi­den­țiali acolo unde a fost nevoie mai mare de ei. Un astfel de om a fost Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, ctitor de credință și cultură, om al rugăciunii și un deosebit luptător pentru propășirea românilor ardeleni. Într-o perioadă dureroasă pentru românii or­to­docși din Transilvania, Sfântul Andrei Șaguna a fost lumânarea care a reaprins candela credinței și a speranței în sufletele tuturor românilor prigoniți. Tocmai de aceea a și fost numit „Mesia al ardelenilor”.

De numele Sfântului Andrei Șaguna, prăz­­nuit de Biserica Ortodoxă Română pe 30 noiembrie, se leagă atât de multe lucruri, încât este dificil să îi conturezi o biografie în doar câteva rânduri.

A avut o deosebită activitate ca ierarh, cea mai mare realizare fiind reînființarea Mitropoliei Transilvaniei, dar și ca om de cultură, tipărind numeroase cărți de folos duhovnicesc și îngrijindu-se ca toți românii să învețe să scrie și să citească. A fost în același timp un deosebit filantrop, îndemnând preoții parohi să facă colecte pentru cei năpăstuiți, înființând școli pentru orfani sau făcând milostenie din puținii bani pe care îi avea.

29 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 

Treapta de sus a desăvârşirii în bunătate este răspunsul la rău cu binefacerea: în loc de pietre să dăm pâine, în loc de ocară, binecuvântări. La asta trebuie să ne determine cuvântul Domnului, Care zice: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). Şi mai zice: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine, fără să nădăjduiţi nimic în schimb” (Lc. 6, 35).

Sfântul Isaac Sirul scrie în această privinţă:

„Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Bucură-te cu cei ce se pocăiesc. Fii prieten cu toţi oamenii. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate”.

28 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

35 de ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui Arsenie Boca - Părintele Arsenie va fi canonizat cu titulatura "Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop", cu cinstire în ziua de 28 noiembrie.

"Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele i-ar face. Căci răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu, căci pentru ele biruie El în locul omului, întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume."

( Părintele Arsenie Boca)

27 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 În ceasul ispitei, lucrul uşor este să vă întoarceţi către Dumnezeu, să priviţi cu vioiciune şi dorire, şi îndată vă va veni puterea, va veni binele. 

Odată, eram pe drumul către Tourkovounia, unde locuiam. Drumul era foarte povârnit, trebuia să cobori vreo două sute de metri. În partea de sus era mai drept. Acolo, sus, mama lui Nikos stătea de vorbă cu alte două femei, vecine. Jos, la capătul drumului, copilul ei, Nikos, se juca cu alţi copii. La un moment dat, Nikos a urcat alergând şi, îndată ce a ajuns, a căzut în şorţul ei plângând.

– Ei, îi zice, ce ai?

– M-a lovit băiatul lui Manolias!

Aflând scăpare la mama, plânsul i-a încetat îndată.

26 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Răcirea duhovnicească începe prin uitare. Omul uită binefacerile lui Dumnezeu, de Dumnezeu Însuși și de mântuire. Uită și primejdia de a rămâne fără Dumnezeu; pomenirea morții dispare. Într-un cuvânt, dispare întreaga noastră latură duhovnicească. Aceasta este pricinuită atât de vrăjmași, cât și de răspândirea gândurilor din pricina faptelor (deșarte) și îndeosebi a părtășiei cu lumea. Atunci, toate cele duhovnicești sunt trecute cu vederea, inima se răcește și simțirea celor duhovnicești este întreruptă. Inima se arată fără vreun simțământ.

25 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

Tăcerea e o mare împuternicire a războiului nevăzut și o durabilă nădejde de biruință. Ea este foarte iubită de cel care nu se bizuie pe sine, ci se încrede în Dumnezeu. Ea este o păstrătoare de sfințită rugăciune și un minunat ajutor în practicarea virtuților (de aceea Avva Isaac în Cuvântul al treilea zice că „tăcerea-i ajutătoare în lucrurile bune”, „mai înaltă decât toate lucrurile vieții monahale” și „taină a veacului ce va veni”; iar marele Varsanufie zice că tăcerea în cunoștință este mai înaltă chiar decât Teologia).

24 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Dar ce înseamnă a-l sfinţi pe Dumnezeu în inimă? Înseamnă a sta pururea cu evlavie înaintea Lui, purtând totdeauna în minte gândul că El este pretutindenea; înseamnă a râvni cu toată osârdia spre a fi întotdeauna bineplăcuţi înaintea Lui şi a ne păzi cu toată frica de oricare lucru care-I este urât; şi, mai ales, înseamnă a ne încredinţa toată viaţa, cea vremelnică şi cea veşnică, părinteştii Lui purtări de grijă şi a primi tot ce ni se întâmplă cu smerenie, cu supunere şi cu recunoştinţă, ca şi cum ar veni de-a dreptul din mâna Lui.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 8)

23 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Duhul răbdării este a doua sămânţă (prima fiind smerenia), care creşte pe ogorul curăţiei. Căci dacă omul se smereşte şi-şi recunoaşte păcatele, îşi dă seama că este vrednic de nenumărate pedepse din partea lui Dumnezeu şi nu numai de pedepse pământeşti, ci şi de muncile veşnice, ca o slugă leneşă care nesocoteşte poruncile Domnului său. Şi rabdă cu bucurie toate necazurile, suferinţele şi încercările, fiind încredinţat de cuvântul Domnului că „în lume necazuri veţi avea” (Ioan 16, 33) şi „cu multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (F. Ap. 1, 22); numai „cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13).

22 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

Răbdarea este acea putere morală care calmează sentimentele de supărare şi revoltă, ce izbucnesc în inima omului sau care linişteşte durerile, şi suferinţele grele. Răbdarea este o virtute pentru că ea are ca rod nădejdea în Dumnezeu. Astfel, întristarea naşte răbdarea, răbdarea adânceşte experienţa, iar aceasta din urmă produce nădejdea. Iar nădejdea nu este înşelată niciodată. Răbdarea este prima dintre virtuţi, deoarece prin aceasta se obţine darul mântuirii; cel ce rabdă până la sfârşit se mântuieşte. Deci mântuirea sufletelor noastre constă mai întâi în răbdare. Sfântul loan Gură de Aur spune despre răbdare că este rădăcina tuturor bunurilor spirituale, mama evlaviei, trunchi al bucuriei, rod al nestricăciunii, turn invincibil, liman netulburat.

21 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

În Sfânta Scriptură avem două modalități de prezentare a Maicii Domnului: una prefigurativă sau tipică, în Vechiul Testament, și alta direct sau deplin revelată, în Noul Testament. În Vechiul Testament se face mențiune despre femei care au avut o însemnătate specială în istoria mântuirii, până la venirea lui Mesia. Astfel, Eva primește făgăduința izbânzii asupra diavolului ispititor metamorfozat în șarpe (Facere 3, 15); Sarra devenea maica unui popor nou, a poporului ales și chiar a mai multor popoare (Facere 17, 15-16); Rebeca și Rahila erau modele de mame devotate și soții credincioase, harnice și ospitaliere, și-au sprijinit fiii lor și i-au ajutat cu sfatul lor (Facere 27, 5-17 și 42-45; 35, 16-18); Iaela (Judecători 4, 17-22) și Rut (Rut 4, 13-22), Ana (mama lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 și 27-28) și Estera (Estera, 5, 1-7, 3-6) au arătat evlavie deosebită, iubire nețărmurită pentru poporul ales și pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului – icoana vie a Bisericii

 

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Evanghelia la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

(Luca 10, 37-42, 11, 27-28)

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Și răspunzând Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești însă un singur lucru trebuie; iar Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt. Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc.

Sfânta Evanghelie din această zi este rânduită de Biserică a fi citită la fiecare sărbătoare de pomenire a Maicii Domnului. În calendarul Bisericii noastre, la sărbătoarea Intrării în Biserică (Templu) a Maicii Domnului, se citește aceeași Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Luca ca și la celelalte sărbători ale Maicii Domnului.

Predica Sfântului Grigorie Palama la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

 

OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.

Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?

Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru.

Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului - Sfântul Serafim Sobolev

Smerenia Preacuratei Fecioare Maria a stat la baza întregii lucrări Dumnezeieşti.

Fără smerenie, virtuţile nu au valoare mântuitoare. În condacul praznicului de azi al Intrării în templu a Preacuratei Fecioare Maria, găsim aceste cuvinte: „Preacurat templu al Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara...astăzi este adusă în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu...”.

Este mântuitor pentru noi să ştim, iubiţilor întru Hristos fii, ce Har este acesta, care a fost adus în biserica Vechiului Testament împreună cu Preacurata Fecioară Maria.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

 

„Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în veci vecilor te vor lăuda” (Ps 83,  5). „Neînţeleasă este naşterea ta, neînţeles şi felul creşterii tale, neînţelese sunt toate ale tale, de Dumnezeu nuntită” (Cântarea a V-a din 21 noiembrie).

Noi, pământenii, nu suntem în stare să spunem cuvânt cinstitor pentru Maica Domnului, dar cerem de la ea să ne dea putere pentru aceasta. Recunoaştem că oricât am spune de mult, de bine şi de frumos, nu putem spune câte ar trebui spus, şi atunci, pentru a cuprinde cât de cât ceva din măreţiile Maicii Domului, apelăm la cuvintele Sfinţilor Părinţi şi la Sfânta Tradiţie, care este memoria vie a Bisericii.

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

 Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului).

Străluceşte astăzi în inimile noastre zi de bucurie şi praznic sfânt. Prin hotărârea Atotputernicului Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria a fost rânduită să fie Maica cea după trup a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

În Biserica noastră Ortodoxă, nimbul de sfinţenie al Sfintei Fecioare Maria străluceşte mai presus decât nimbul tuturor Sfinţilor, căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fară de asemănare decât Serafimii. Pentru această înaltă şi negrăită vred­nicie arătată de Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria, Biserica Orto­doxă a rânduit în cinstea ei patru mari sărbători peste an. Sărbă­toarea de astăzi o cunoaştem sub numele de „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Se numeşte aşa pentru faptul că aceea care este mai înainte de naştere Fecioară şi după naştere Fecioară, în Biserica cea Sfântă se aduce.

Predică la Intrarea în biserică a Maicii Domnului

 Părintele Teofil Părăian

La slujba Sfântului Maslu este o alcãtuire, o rugãciune cãtre Maica Domnului, cu urmãtorul cuprins:

 „Pe tine, preacuratul palat al Împãratului ceresc, ceea ce esti multlãudatã, te rog, curãteste-mi mintea mea cea întunecatã cu tot felul de pãcate si o fã locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi, ca sã laud si sã mãresc puterea ta si mila ta cea nemãsuratã, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tãu”.Aceastã rugãciune ne pune în atentie mãretia Maicii Domnului.

 O numim pe Maica Domnului „palat preacurat al Împãratului ceresc”; o numim pe Maica Domnului „multlãudatã”. Dorim ca prin mijlocirea Maicii Domnului sã fie curãtitã mintea noastrã „de tot felul de pãcate”, dorim sã fie fãcutã mintea noastrã „locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi”. Cerem aceasta „ca sã laud si sã mãresc puterea ta si mila ta cea nemãsuratã”. Avem în vedere mãretii ale Maicii Domnului pe care ni le pune în atentie Sfânta noastrã Bisericã, dar pe care noi nu le putem întelege si nu le putem pretui la mãsura lor, pentru cã nu avem conditiile ca sã stãm cu admiratie în fata Maicii Domnului.

O stim pe Maica Domnului „palat al Împãratului ceresc”, o stim „multlãudatã”, o stim mijlocitoare, înfrumusetãtoare de suflet, stim cã are putere si milã, stim cã are mãrire, stim cã toate acestea trebuie luate în seamã. Pentru toate acestea trebuie sã-i aducem laudã Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru cã lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi întelese numai din puterea omului.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului, rod al făgăduinţei

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea care anticipează marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, această sărbătoare aminteşte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus pe fiica lor Maria la Templul din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este cel mai nou dintre praznicele închinate Fecioarei Maria, luând naştere în secolul al VI-lea.

În fiecare an, la 21 noiembrie, creştinătatea prăznuieşte momentul în care Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana au adus-o la Templul din Ierusalim şi au închinat-o lui Dumnezeu pe fiica lor, Maria, cea care a devenit Născătoarea de Dumnezeu. Ioachim şi Ana au împlinit astfel promisiunea făcută în rugăciunile lor către Dumnezeu, că dacă vor fi binecuvântaţi la bătrâneţe cu un copil, îl vor dărui Lui.

PARACLIS LA INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI

Rugăciunile începătoare

Troparul 

Astăzi, înainte-însemnare a bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu, luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului.

Slava... Si acum... asemenea:

Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

20 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Cine este smerit ? Cel sărac cu duhul, adică acela care simte micimea sa, care înţelege că nu are nimic bun şi care, din pricina aceasta, cere de la Dumnezeu ca ultimul dintre săraci. El va primi după făgăduinţa Mântuitorului: Tot cel ce cere, ia, şi cel ce caută, află, şi celui ce bate, i se va deschide (Matei 7, 8). Dar cel ce se mândreşte că are, care îşi închipuie că este bogat şi că de nimic nu are trebuinţă, fără să ştie că este ticălos şi mişel şi sărac şi orb şi gol (Apocalipsis 3, 17) cum va primi el ? Şi aceştia sunt cei mândri. Nu pentru că sunt bogaţi ! Şi ei sunt săraci ca toţi ceilalţi oameni care au fost alungaţi din Rai. Dar ei au mândria care-i orbeşte şi îi împinge să creadă că sunt bogaţi şi de aceea nu au de ce să se umilească şi să ceară. Ei sunt bogaţi în neştiinţă şi orbire şi de aceea nu simt micimea lor duhovnicească.

19 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Gândiţi-vă ce spunea Sfântul Apostol Pavel în epistola către Tesaloniceni: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Cum putea el să se roage neîncetat când era un om foarte activ? Atâtea biserici a făcut, atâtea epistole a dictat, atâtea lucruri avea de făcut. Nu putea să stea în genunchi neîncetat. La asta s-a gândit: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezenţei lui Dumnezeu

De fapt, Sfinţii Părinţi aşa definesc rugăciunea: rugăciunea este sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. Rugăciunea nu este doar atunci când citeşti din carte. Trebuie spus tinerilor lucrul acesta. Nu este doar când te rogi dimineaţa şi, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am sfârşit rugăciunile!”. Rugăciunea nu se sfârşeşte niciodată.

18 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Ne întrebăm cum putem ierta pe cel care ne greșește de mai multe ori. Sfântul Apostol Petru L-a întrebat pe Mântuitorul: „Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.” (Matei 18, 21-22) Putem înțelege noi oare acest lucru?

Iertarea este complexă. Iertarea este o taină. Mântuitorul ne propune să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte, ne îndeamnă, ne cere aceasta însă nu ne impune să rămânem în viața acelei persoane sau acea persoană să rămână în viața noastră.

17 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, bogăţia aparţine lui Dumnezeu (cf. Psalm 23, 1; 49, 12-13), însă El o dăruieşte oamenilor (cf. Facerea 24, 35), ca oamenii să o dăruiască şi altora, mai ales săracilor (cf. Matei 19, 21; Luca 12, 33; 16, 9; I Timotei 6, 18; I Ioan, 3, 17). Dumnezeu ajută pe om să adune bogăţia (cf. Deuteronom 8, 16-18), când aceasta este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om (cf. Pilde 10, 22; Filipeni 4, 19).

Totuşi, bogăţia materială trecătoare, pământească, adică averile şi banii, nu trebuie să fie scop în sine, ci mijloc de a căuta şi cultiva bogăţia spirituală netrecătoare, care se dobândeşte prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, prin milostenie şi alte fapte bune. 

16 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Când eram preot la ţară, mi-aduc aminte că, în scaunul mărturisirii, la îndemnurile mele, de a se împăca cei sfădiţi şi de a se ierta, cei mai mulţi răspundeau: „Asta una n-o pot face, părinte, nu mă lasă inima să iert!". „Ba, diavolul nu te lasă!" -răspundeam eu. El te opreşte, nu mânia, ca să nu-ţi dai seama de bunătatea lui Dumnezeu care te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierţi. Diavolul te opreşte să nu-ţi dai seama că tu ai stat de faţă la o judecătorie care te-a condamnat la moarte şi pieire veşnică în numele „paragrafului de lege" care zice răspicat: „Plata păcatului este moartea" (Rom 6, 23). Din această osândă te-a scăpat Iisus Hristos, Care a murit în locul tău, te-a scăpat prin Jertfa Lui, prin bunătatea şi mila Lui; şi tu nu poţi să ierţi o nimica toată ce se cere de la tine?

Jertfa Crucii este iertarea cea mare ce ni s-a dat nouă, creştinilor.

Hambare pline, dar suflet gol

Preafericitul Părinte Daniel,

 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)

Luca 12, 16-21 Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Nebunii

 La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu ”nebuni”: la cei ce ”zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52,1), și bogaților, cărora stomacul e tot Dumnezeul lor (Filipeni 3, 19).

În aceia e una și aceiași cugetare greșită: tăgăduirea oricărui rost sau destin al omului și al lumii, mai presus de lumea aceasta și stomacul ei. A tăgădui o conducere supremă a Cerului și a pământului e totuna cu a propovădui domnia întâmplării, a haosului sau a anarhiei universale.

Dar lumea este în ordine. Aceasta dovedește că este o conducere mai presus de ea. Dar fără ordine e mintea care o vede fără stăpân. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu, cade în propria sa sentință: va trebui să se tăgăduiască și pe sine. Căci: a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există, dovedește nebunia acestei lupte; dovedește nonsensul, absurdul ei și prin urmare și al minții care o conduce.

Bogat şi nebun? Fii doar bogat!

 

Sfinţii Părinţi au rânduit ca în duminicile din această lună, noiembrie, să fie citite în biserici o serie de pericope evanghelice în care tema principală este bogăţia materială şi modul în care aceasta este utilizată spre mântuirea sau spre pierderea sufletului. Acum două duminici am văzut cum un bogat nemilostiv şi zgârcit ajunge în iad, iar săracul Lazăr, ce cerşea la poarta lui, este dus de îngeri în sânul lui Avraam. Apoi, duminica trecută, am învăţat de la samarineanul milostiv că, dacă faci un mic efort (inclusiv de natură materială), poţi salva viaţa unui om. Pe cel bătut de tâlhari, samarineanul îl duce la o casă de oaspeţi unde îşi asumă toate cheltuielile pe care le presupunea îngrijirea acestuia. Duminica viitoare vom afla ce l-a întristat pe un dregător bogat căruia Mântuitorul îi dezvăluie cum poate să strângă adevăratele comori, cele din ceruri. Tot despre un bogat este vorba şi în evanghelia citită mâine în biserici (de la Luca 12, 16-21), încât ne putem întreba care este motivul pentru care se acordă atâta atenţie acestui subiect: bogăţia materială. Unii ar putea să reproşeze celor care au ales să se citească în biserici aceste pericope faptul că nu prea au dat dovadă de simţ practic, că mesajul acestor pilde se adresează celor bogaţi pe care, din păcate, rareori îi vezi venind duminica la Sfânta Liturghie. Ei bine vom vedea, până la sfârşitul articolului că, de fapt, aceste pilde ne vizează pe fiecare dintre noi, chiar şi pe cei mai săraci.

Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre.

Predică a Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina

la Duminica a XXVI – a după Rusalii (Luca 12, 16-21; 14, 35)

„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.

Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.

Bogatul necugetat și neatenta noastră cugetare

 Postul Nașterii Mântuitorului începe cu o pildă atât de actuală, încât aproape doare: Parabola cu bogatul cel necugetat (Luca 12, 13-21). E o pildă provocată de cererea unui „cineva din mulțime”, care cere intervenția Domnului Hristos ca fratele său să împartă moștenirea cu el. Povestea, spusă pentru vindecarea doritorului de avere, este simplă și dureroasă pentru starea dintotdeauna și de azi a celor are visează la moșteniri.

Un om bogat, o recoltă care face să plesnească hambarele din visul de mărire al îmbogățitului peste vară, părelnica pace și odihnă ce o merită, șocul vestirii și întâlnirii cu moartea. Dinaintea morții bogăția e fără niciun folos, ba mai mult, pare a fi o greutate. Oricum ai da-o, e o nebunie fără seamăn să crezi în nemurirea îmbogățirii tale.

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN

 (Lc 12, 16-21)

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina - Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului - Sfântul Ioan Gură de Aur

 

"Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea "

(Efeseni 5, 18).

Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub tirania satanei. Fie ca sfătuirile noastre să poată aduce oarecare folos!

Noi numim destrămaţi pe acei tineri care îndată ce au primit moştenirea părintească o cheltuiesc fără a gândi cui şi când trebuie să dea; care risipesc haine, aur şi argint cu desfrânatele şi cu tovarăşii cei răi. Tot aşa se întâmplă şi cu beţia. Ea se năpusteşte asupra judecăţii beţivului ca asupra unui tânăr destrămat, face mintea lui roabă şi îl sileşte a cheltui toate comorile duhului fără prevedere şi fără chibzuire.

Sfântul Luca al Crimeei – Cine se îmbogățește în Dumnezeu?

Veniți acum, cei care ziceți: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, și vom face negoț, și vom câștiga, voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine: că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: „Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea”, și acum vă lăudați în trufia voastră: orice laudă de acest fel este rea. (Iacov 4, 13-16)

Toți suntem astfel. Toți ne construim viața așa cum dorim, toți mizăm că ea va dura mult timp. Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare și pentru majorita­tea dintre noi, acea parabolă pe care ați auzit-o acum – despre un om bogat care a ajuns într-o mare dilemă, căci a strâns re­colta bogată de grâu și nu știa unde s-o pună.

Îmbogăţirea în Dumnezeu

Duminica a XXVI-a după Rusalii

 Evanghelia de la Luca 12,16-21

¹⁶ Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. ¹⁷ Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? ¹⁸ Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; ¹⁹ şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. ²⁰ Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? ²¹ Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

 1. „Străini și călători”. Un autor englez a scris o carte intitulată Cuvinte nescrise ale Domnului (Unwritten Sayings of Our Lord, Londra, 1913). În această carte, el imaginează o serie de cuvinte pe care nu avem vreo dovadă că Mântuitorul le-ar fi rostit, dar pe care le-ar fi putut rosti, ele fiind în spiritul învăţăturii Sale. Unul din aceste cuvinte este următorul: „Lumea este un pod; podul există ca să treci pe el, nu ca să-ţi faci sălaşul pe el” (p. 71).

15 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

„Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

„Fiindcă nu am postit, am căzut din Rai. Așadar, să postim acum, ca să ne întoarcem în Rai.”

„Postul este armă împotriva oștirii demonilor.” (Sfântul Vasile cel Mare)

„Postul veștejește pofta, prin rugăciune curățește mintea și o pregătește pentru adevărata contemplare.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea

Sf. Ignatie Briancianinov

Domnul ne-a arătat mijlocul prin care putem şi suntem datori să întărim neputinţa firii omeneşti atunci când vin necazurile. El S-a rugat cu osârdie. Ucenicilor biruiţi de somn le-a poruncit: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită (Matei 26, 41). Ca necazul venit să nu pună stăpânire pe el, să nu-l înghită, este neapărată nevoie de rugăciune. Este neapărată nevoie în vremea necazului de acea putere duhovnicească, de acea pace dumnezeiască pe care le aduce rugăciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce năzuieşte ca prin gândurile de întristare şi deznădejde să-l clatine şi să îl piardă pe omul supus necazului cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru a nu se împuţina credinţa noastră în vremea necazului, este nevoie de rugăciune. Avem nevoie de ea ca în chiar mijlocul necazului să putem simţi, după spusa Apostolului, toată bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem când cădem în multe feluri de ispite (Iac. 1, 2).

De ce (nu) postim?

Civilizaţia materialistă a strâmbat înţelegerea postului

Civilizaţia noastră materialistă şi iubitoare de plăceri a strâmbat această înţelegere. Mi-aduc iarăşi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh şi un părinte duhovnicesc, care stăruia asupra marii necesităţi a postului pentru viaţa creştină. „Preacuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile!

Mi-aduc aminte din copilărie, cu câtă evlavie era ţinut postul atunci! Nu se făcea excepţie de la post, nici pentru caz de boală, nici pentru cei mici, toţi îl ţineam cu severitate. Sfântul şi Marele Post al Păresimilor era aşteptat ca un mare eveniment.

Erau vase anume păstrate pentru Postul Mare. Şi cu câtă primeneală sufletească ajungeam la Sfintele Paşti! „Se poate să nu ţii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru păcatele noastre şi noi să nu postim? Mare păcat să calci rânduială postului!” Aşa gândeau creştinii ortodocşi de altădată.

Postul - Randuieli de viata crestina – Sfantul Serafim de Sarov

Se cere noua mirenilor ca atunci cind incepem perioada de postire sa fim mai atenti, mai lucratori si implinitori ai poruncilor. Zilele randuite pentru post isi au rolul lor bun in lucrarea mantuitoare a sufletului nostru. Sa-l urmarim pe Sfantul Serafim de Sarov si sa incercam sa pasim pe caile cele folositoare ale postului trupesc si sufletesc…

“Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.”

14 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Lată şi uşoară este calea păcatului, pe care cei mai mulţi oameni cu voie şi cu bucurie păşesc, căci se găsesc în întuneric şi în întuneric păşesc. Strâmtă şi îngustă este calea virtuţii. Este numită îngustă de către indiferenţi şi leneşi, că o consideră tristă pentru ostenelile virtuţii. Dar pentru lucrătorii cei binevoitori şi sârguincioşi, care sunt plini de credinţă şi de nădejde, dragoste, dreptate şi adevăr, îmbogăţiţi cu virtuţi, este simplă şi uşoară. „Căci jugul Meu e bun, zice Domnul, şi povara Mea este uşoară“ (Matei 11, 30).

13 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Maine în ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur, sărbătorim şi Ziua Bibliei.

Sărbătoarea a fost instituită prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 14-15 noiembrie 2006

Cum recomandaţi sfinţia voastră citirea Sfintei Scripturi?

Eu recomand celor care se lasă îndrumaţi de mine să citească în fiecare zi două capitole din Noul Testament, începând cu Evanghelia de la Matei, continuând cu celelalte Evanghelii, şi apoi să le citească încă o dată şi încă o dată, de trei ori Evangheliile una după alta, după aceea fiecare carte din Noul Testament, să o citească de trei ori în parte, Faptele Apostolilor o dată, de două ori, de trei ori, Epistola către Romani o dată, de două, de trei ori şi aşa mai departe până la sfârşitul Noului Testament. Recomand să se citească Evangheliile una după alta de trei ori, pentru că există şi multe texte paralele şi atunci e bine să ai o perspectivă generală. Celelalte cărţi ale Noului Testament nu au o legătură unele cu altele, sunt fiecare de sine stătătoare, aşa că e bine să se citească fiecare în parte de trei ori.