Strigătul orbului din Ierihon

Duminica a XXXI-a după Rusali

                            “Şi cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu atât mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă!”(Lc. 18/39)

          Aţi recunoscut în cuvintele de mai sus strigătul Orbului din Ierihon, din Evanghelia ce s-a citit la Sfânta Liturghie. În strigătul lui observăm că orbul care nu vedea nimic, L-a văzut, totuşi, şi L-a cunoscut  pe Dumnezeu. El, care nu vedea, “a văzut”  la Iisus ceea ce conaţionalii lui n-au putut să vadă! A cunoscut că avea de-a face cu Dumnezeu. Prin strigătul lui: “Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă”, înţelegem durerea lui; era orb, era bolnav, din cauza aceasta era cerşetor, era strigătul disperării, dar şi al speranţei, al încrederii în Iisus. Spre deosebire de el, care suferea de o orbire fizică – de care poate cu mijloacele moderne de azi s-ar fi vindecat – noi suferim, ar trebui să recunoaştem smerit, de o boală mult mai gravă – aceea a ochilor sufletului – pe care, la fel ca şi orbului, numai Mântuitorul ne-o poate vindeca.

          În strigătul lui parcă auzim strigarea noastră: “Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă”, ajută-mă să mă însănătoşesc că sunt bolnav! sau : Vindecă Iisuse pe soţia, pe soţul, tata, mama, copilul, fratele… sau n-am de lucru, ajută-mă să-mi găsesc..., am rate la bancă, am datorii, ajută-mă să mă căsătoresc, să văd mai bine rostul vieţii mele pe pământ, că uneori parcă sunt orb…

          În rezumat, “Miluieşte-mă, mântuieşte-mă!” sunt strigăte pe care deseori le rostim privind spre cer cu problemele, cu nevoile şi durerile noastre.

          Dar pentru a auzi ca orbul Bartimeu, (numele ni-l spune Sf. Ev. Marcu) răspunsul: “Vezi, credinţa ta te-a mântuit” trebuie să avem credinţa lui puternică în Dumnezeu, entuziasmul şi perseverenţa lui în credinţă, în pofida piedicilor şi să-L urmăm pe Hristos, căci el: “îndată a văzut şi mergea după El slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu “ (Lc. 18/39).

Pr. Crișan Traian