Pe vremuri, undeva, într-un sat îndepărtat, trăia un umil cioplitor în piatră, care zi de zi trudea din greu în carieră, sub soarele care strălucea cu putere deasupra lui.
Într-o zi, supărat peste poate de situația lui, el s-a uitat în sus la soarele care era deasupra lui și a șoptit: „Doamne, ce bine-ar fi să fiu ca soarele, să fiu cel mai puternic dintre toți.”.
Dumnezeu l-a auzit și i-a îndeplinit dorința, transformându-l în soare. Acum el era atotputernic, privea mulțumit de sus pe toată lumea, trimițîndu-și razele în toate ungherele. Dar, la un moment dat, sub el a venit un nor negru de furtună. Norul l-a acoperit și a aruncat asupra pămîntului șiroaie de ploaie, vînt puternic și fulgere înspăimîntătoare.
Cioplitorul nostru s-a supărat iar pe viața lui: „Norul de furtună m-a dat la o parte, este mai puternic decît mine. Doamne, fă-mă pe mine un nor de furtună, ca să fiu eu cel mai puternic.”.
Dumnezeu iar l-a auzit și iar i-a satisfăcut dorința. Așa a apărut un nor strașnic pe cer și a înfricoșat pe toată lumea cu rafalele de ploaie, grindină, vînt și fulgere aruncate spre pămînt. Ce plăcere, ce putere, ce forță! Dar într-o zi el a ajuns în dreptul unui munte maiestuos. Iar muntele l-a stors de apă și oricîtă putere a avut vîntul pe care norul l-a trimis spre munte, acesta nici nu s-a clintit. Omul nostru l-a privit cu invidie și iar s-a rugat: „Doamne, fă-mă munte, astfel încît să fiu eu atotputernic și să înving soarele și furtuna!”.
Dumnezeu, îndurător, l-a transformat în munte. În sfîrșit, era mare, puternic, indestructibil. Soarele l-a învăluit cu lumina lui strălucitoare, norul l-a bombardat cu ploaie și fulgere, dar muntele le-a primit cu stoicism, fără să dea semne de slăbiciune. Ce mulțumire, ce încîntare, ce bucurie! Asta da viață!
Dar într-o dimineață, s-a trezit în zgomotele unor bătăi puternice de ciocan. Undeva, la baza muntelui, un cioplitor umil, îmbrăcat sărăcăcios, lovea cu putere în piatră, desprinzînd blocuri pe care urma să le ducă în satul lui. Iar voia lui bună, venită din gîndurile la noua lui casă pe care urma să o construiască pentru el și pentru familia lui, se vedea în ochii lui strălucitori și în puterea cu care lovea piatra de la baza muntelui.
Cutremurat, muntele și-a dat seama că el este singur și nu are pe nimeni lîngă el, așa că s-a gîndit: „Doamne, fă-mă iar cioplitor în piatră, că el este mai puternic decît muntele, pe care îl face bucăți, deși este atît de înalt și de puternic că rezistă în fața soarelui și furtunilor.”.
Dumnezeu s-a învoit și el a devenit din nou un umil cioplitor în piatră.
Morala: Omul întotdeauna crede că ceea ce n-are este mai bun decît ceea ce are, așa că este mereu nemulțumit. Cum ar fi viața noastră dacă, în loc să ne comparăm mereu cu cei pe care îi invidiem (fără însă să cunoaștem exact toate detaliile vieții lor), ne-am preocupa mai mult de ceea ce putem fi și de ceea ce putem face noi înșine?
„Atunci cînd ești mulțumit să fii pur şi simplu tu însuți, fără să te compari sau să intri în competiție cu alții, toată lumea te va respecta.” (Lao Tzu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!