Un frate mărturisea cum, de vreo 35 de ani în urmă, a ajutat cu tot ce-a putut o fetiţă de vreo 3 anişori a unor vecini, care avusese nişte arsuri grave pe corpul ei. Pe lângă tot ajutorul văzut, s-a rugat mult pentru ea şi a postit multe zile, ca Domnul să o vindece. Şi Domnul a vindecat-o. Şi rănile s-au închis fără să rămână nicio cicatrice pe corpul ei.
După ce s-a vindecat şi după ce fetiţa a crescut mare, părinţii i-au spus cum vecinul (fratele ostaş) a făcut enorm de mult pentru ea, de aceea toată viaţa ei să-i fie recunoscătoare.
După 35 de ani, ajungând fratele la bătrâneţe, s-a întâmplat că a căzut şi şi-a rupt o mână. Fata pe care el o ajutase foarte mult a ajuns şi ea asistent medical la spitalul din oraşul respectiv. Auzind fata, că bătrânul vecin şi-a rupt mâna, s-a dus la el, l-a luat cu maşina, şi l-a dus la spital, a vorbit cu medicii, cu asistentele de la ortopedie să aibă grijă de fratele şi să facă totul pentru el. După vreo câteva săptămâni, când s-a dus fratele la control, una dintre asistente îl întreabă:
– Domnule, ce rudenie eşti cu fata asistentă care te-a adus la spital?
– Nu sunt nici un fel de rudă, suntem doar vecini. Dar de ce mă întrebaţi?
– V-am întrebat, fiindcă ea ne-a spus că acum vreo treizeci şi ceva de ani în urmă, când ea era mică, a avut un accident fiind arsă pe corp, iar dumneavoastră aţi făcut foarte mult la vremea aceea pentru ea. Când a crescut mai mare, părinţii i-au spus că toată viaţa ei trebuie să vă fie recunoscătoare. Iar acum a sosit momentul să-şi arate recunoştinţa… Şi m-am gândit că sunteţi ceva rude…
Iată că, după multă vreme, Binefacerea şi Recunoştinţa au reuşit să se întâlnească… E mare lucru!
Pavel PAG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!