Andrei nu avea decât o singură dorință, aceea de a
primi o bicicletă galbenă cu multe accesorii pe care o văzuse într-o vitrină
din oraș.
Nu mai putea să și-o scoată din minte. Vedea acea bicicletă și în vis, și în
cacao, de dimineață, și portretul lui Ștefan cel Mare zugrăvit în manual.
Dar mama lui Andrei avea atâta altele de achitat și cheltuielile creșteau zi de
zi.
Cu siguranță nu ar fi putut cumpăra o bicicletă atât de scumpă ca aceea pe care
o visa el.
Andrei știa greutățile mamei sale și, de aceea, se hotărâ să-i ceară bicicleta
ca dar de Crăciun direct lui Dumnezeu.
În fiecare seară, Andrei adăuga la rugăciunea sa următoarele cuvinte: ”Adu-ți
aminte să-mi dai bicicleta cea galbenă de Crăciun. Amin”.
În fiecare seară, mama îl auzea pe Andrei cum se ruga pentru a primi bicicleta
cea galbenă și în fiecare seară clătina cu tristețe din cap. Mama știa că
pentru Andrei Crăciunul va fi o zi cu multă durere. Bicicleta avea să
lipsească, iar copilul avea să fie tare dezamăgit.
Sosi și Crăciunul și, firește, Andrei nu primi nicio bicicletă. Seara, copilul
îngenunchie, ca de obicei, lângă pătuț pentru a-și spune rugăciunile.
Andrei - îi spuse cu blândețe mama - cred că trebuie să fii nemulțumit pentru
faptul că nu ai primit bicicleta ca dar de Crăciun. Sper însă că nu ești
supărat pe Dumnezeu pentru că nu a răspuns la rugăciunile tale.
Andrei își privi mămica.
- Ah, nu, mămico. Nu sunt supărat pe Dumnezeu. El a răspuns la
rugăciunile mele, spunându-mi ”nu”.
Oare de câte ori noi „cei mari” nu putem primi în inimă acest „NU” de la
Dumnezeu și ne învârtoșăm. De câtă simplitate sufletească avem nevoie să
înțelegem că atunci când nu primim ceea ce cerem înseamnă că nu ne este de
folos sau chiar ne poate fi vătămător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!