În jurul unui înţelept s-au adunat oarecând nişte oameni să-l asculte, iar el le vorbea despre faptul că se poate, la orice vârstă şi din orice stare ai fi ajuns, să începi o viaţă nouă.
Şi era acolo un om care a spus: „Da’ ce tot îndrugi basme de adormit copiii!? Uite, eu am peste şaptezeci de ani şi toată viaţa mea am fost un păcătos. Te pomeneşti că tu crezi că eu aş putea aşa, într-o clipeală de ochi, să devin curat?”.
Stareţul l-a întrebat: „Dar care este meşteşugul tău?”.
„Sunt tăietor de lemne.”
„Aceasta înseamnă că tu te duci la pădure, tai lemne, le aşezi pe săniuţă şi le duci cu tine. Cum crezi: dacă este să iei o căruţă întreagă de lemne, câte căruţe cu foc ar trebui să cari ca să ardă întreaga căruţă cu lemne?”
„Ei, se vede treaba că stai tu în pădure, te rogi, dar despre viaţă nu ştii nimic. Numai o scânteie să pui şi arde cu totul!”
Stareţul a răspuns: „Iată, aşa este şi cu păcatele. Poţi să ai tu o căruţă plină de păcate, dacă o singură scânteie de adevărată pocăinţă pui, arde toată căruţa ta, şi cu aceasta s-a isprăvit cu ele”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!