În frumosul oraș Geneva trăia o văduvă, care reușea să supraviețuiască împreună cu fiica ei, din veniturile unui mic magazin. Mari afaceri nu făceau ele, dar se bucurau dacă puteau să se strecoare așa, an de an. Dar spre sfârșitul anului 1874 a mers tot mai greu. Pe toată lumea comercială apăsa o povară și cu toate că de obicei „luna creștină” era pentru majoritatea prăvăliilor din oraș timpul celui mai bun câștig, toți negustorii se plângeau.
Lucrul acesta l-a simțit și văduva noastră și îi era cu atât mai teamă, cu cât trebuia în primele
zile ale noului an să plătească o poliță, iar banii pentru aceasta nu-i avea.
Adesea, seara, când număra frăncușorii câștigați, socotind și monedele mărunte, îi venea gândul îngrijorător: cum voi aduna banii pentru poliță?
A venit ziua de 30 decembrie, a venit revelionul – afacerea mergea tot mai lamentabil, iar în ultima seară a anului lipseau din banii de poliță încă 100 întreagă de franci – suma aceasta este pentru o văduvă săracă un capital mare. Ce să facă? Să ia cu împrumut? – La moartea soțului ei și-a promis în mod solemn să nu facă niciodată datorii. De împrumutat este ușor, – femeia de încredere ar fi găsit credit - dar când și cum să-l dea înapoi?
În multe seri a fost mămica îngrijorată și s-a dus cu grijile ei la inima de Tată a lui Dumnezeu.
Dar în ultimele zile s-a rugat mai înflăcărat, împreună cu fiica ei și lacrimi amare au umezit patul și când în seara de revelion situația datoriei stătea limpede în fața bieților oameni, apa li sa urcat până la suflet și aproape credeau că Dumnezeu le abandonase.
Seara a venit o bună prietenă care știa de necaz, dar care era prea săracă pentru a-l putea alunga și iar au îngenuncheat cele trei și și-au îndreptat în sus rugăciunile pentru ajutor. Atunci
prietena a zis: „Așa, acum să ieșim puțin împreună; o să ne facă bine; ochii voștri au devenit
miopi din cauza plânsului; veți dormi mai bine după o plimbare.”
Mama n-a vrut să meargă, dar fiica a urmat sfatul binevoitor. Cele două au ajuns pe o stradă unde era mare înghesuială. Atunci, piciorul fiicei a lovit ceva tare pe drum; - s-a uitat și era un ceas de damă, nou, luxos, cu lănțișor și medalion. Fiica a întins mâna, tremurând, după comoară și a străfulgerat-o gândul: acesta o fi un răspuns la rugăciunile noastre; și amândouă
au grăbit pasul spre casă.
* * *
În aceeași seară de revelion, într-o cameră luxoasă ședea o tânără și distinsă doamnă, care tocmai scrisese un bilet, când în încăpere a intrat soțul ei. „O, dragul meu”, a zis ridicându-se tânăra doamnă, cu vocea tremurândă; „am pățit un mare necaz: imaginează-ți, ceasul acela frumos, cu medalion, pe care mi l-ai dăruit, s-a…” și zicând aceste cuvinte, i-a întins biletul, ca
să nu fie nevoită să rostească ea însăși acel cuvânt neplăcut. Pe bilet scria: „S-a pierdut un ceas – și după ce a fost descris amănunțit, găsitorul de bună-credință era rugat să-l predea la domnii Haasenstein și Vogler. – „Așa-i, iubitul meu bărbățel, că nu ești supărat pe mine?” a continuat ea „Nu pot să înțeleg cum a dispărut, dacă mi-a fost furat în înghesuială sau dacă l-am pierdut eu, pur și simplu. Mi-am dat seama de lipsa lui abia când am ajuns acasă; vezi, am promis găsitorului 50 de franci; dacă este voia lui Dumnezeu, îl voi găsi.”
„50 de franci?” a zis domnul soț; „Nu-i destul; scrie liniștit 100 de franci – astfel găsitorul cinstit va primi un cadou substanțial de Anul Nou.”
* * *
În două dintre casele orașului Geneva era mai așteptat ca niciodată ziarul cotidian. Când, în sfârșit, duminică dimineață el a ajuns în mâinile mamei și fiicei, l-au parcurs repede și iată, pepagina a patra scria cu litere mari: „Ceas pierdut – 100 franci recompensă.” Atunci două perechi de ochi s-au umplut cu lacrimi de recunoștință și două inimi și-au dat seama din nou că există un Dumnezeu care ascultă rugăciunile.
Repede au dus ceasul, lănțișorul și medalionul la casa domnilor Haasenstein și Vogler și deopotrivă unei doamne îngrijorate, care era foarte întristată de pierderea cadoului ei de nuntă și care a strigat tare de bucurie când acesta i-a fost pus din nou în mâini nevătămat. Ea a pus în continuare câteva întrebări găsitoarei și când mai târziu a aflat mai îndeaproape împrejurările și i-a împărtășit soțului ei toată povestea, acesta a zis: „Dragă nevestică, acum înțeleg de ce, dintrun impuls interior a trebuit să-ți spun: ‚Taie 50 și scrie 100 de franci.’”
* * *
Și un gând la final de an: Dacă vreţi să aveţi sănătate şi să trăiţi mulţi ani, ascultaţi ce zice înţeleptul Solomon: începutul înţelepciunii este frica lui Dumnezeu, şi priceperea este ştiinţa celui sfânt. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă (Pildele lui Sol. 9, 10-11). lată secretul: să dobândim această înţelepciune, această cunoaştere, iar atunci toate vor merge bine, toate se vor rândui şi vom trăi cu bucurie şi sănătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!