30 mai - Lumina zilnică din Scripturi

 

Cum percepe un egoist iubirea dezinteresată

Pentru mințile care au îmbrățișat liber consimțit egoismul și iubirea de sine, Ființa Iubire poate ajunge să fie percepută ca un demon. Aceste minți nu pot înțelege iubirea Lui, dacă aceasta nu se mișcă în direcția dorințelor și aspirațiilor lor, dacă nu le slujește scopurilor lor egoiste și dacă nu se lasă instrumentalizată și supusă poftelor pe care le au. Altfel spus, dacă nu li se închină lor. Deoarece Iubirea dorește să îi salveze de această viziune de viață care merge contra propriei lor inimi și le aduce nefericire, ei simt orice apropiere a Iubirii ca pe o arsură, ca pe un act de violență, de ură la adresa lor. Cu alte cuvinte, pentru egoist, dacă Iubirea nu i se supune, atunci în minte lui, înseamnă neapărat că Iubirea îl urăște. De aceea spun unii părinți ai Bisericii că, pentru cei din iad, flăcările sunt chiar iubirea lui Dumnezeu.

Pe un egoist, Iubirea dezinteresată, revărsată spre toți, pentru binele tuturor, îl destabilizează și îl pune în fața propriei sale imposturi. Iubirea îi descoperă că nu el este centrul universului și că mai sunt și alții vrednici de iubire.

Pentru o minte narcisistă, Iubirea este un fulger orbitor, o greșeală și un inamic de moarte. Lumina Iubirii dezinteresate, când se prezintă unui astfel de suflet îndrăgostit de sine însuși, îl orbește. Acel suflet nu îl simte pe Domnul ca iubire, ci dimpotrivă, îl percepe ca pe un vrăjmaș, ca pe un concurent, ca pe un agresor. Lumina dragostei Lui ia, în mintea egoistului, forma unui fulger, a unei săbii de foc sau a unor flăcări arzătoare. Când Domnul Iubire caută un suflet prins în capcana iubirii de sine, acesta fuge de El ca de o persoană întunecată. Orice încercare de ajutor este interpretată ca un atac la persoana lui. Motivul metamorfozei conceptuale este faptul că egoistul crede profund că el este cel bun, că el își este sursa propriei sale vieți și fericiri, că ceilalți sunt imperfecți și mai mici ca el în toate.

Pentru un egoist convins, Ființa Iubire este dușmanul prin excelență al ființei sale. Putem să explicăm în acest fel și demonizarea lui Dumnezeu în cultura colectivă actuală. Industria cinematografică occidentală contemporană nu-și cruță eforturile pentru a justifica și a compătimi demonii și reprezentările demonice (monștrii) și a acuza pe Domnul de neînțelegere, de agresivitate și de toate relele. Așa gândeau și demonii din Gad. Nu puteau concepe că Iisus nu era acolo pentru ei, ci pentru a salva pe cei doi oameni care erau chinuiți de ei. Nu puteau accepta faptul că Iisus a venit nu înainte de vreme, ci chiar la timp pentru a-i elibera pe cei care, prin iubirea Lui, au devenit apostolii iubirii în Gad. Nu puteau înțelege că o ființă cerească ca El a traversat marea nu pentru a le lua lor ceva, ci pentru a se dărui.

Egoistul nu poate înțelege iubirea dăruitoare și rămâne lipsit de ea. Rămâne singur, plimbându-se printre porcii care fug și ei din calea lui. De aceea, sfaturile ”apostolilor” iubirii de sine, care astăzi mai mult ca niciodată, ne îndeamnă să ne iubim pe noi înșine, nu duc decât la o suferință inutilă și la singurătate. Dacă vrem să ieșim din suferință, atunci să ne atașăm de Ființa Iubire și să avem curaj să ne dăruim din iubire la infinit, primind iubire infinită din Iubirea infinită.

Autor: Pr. Octavian Blaga