Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a IV-a după Paști

 Hristos vindecă și ridică pe cel bolnav și păcătos

Duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului)

Ioan 5, 1-15.

‘În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și, știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și, îndată, omul s-a făcut sănătos și și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.’

PreaFericitul Parinte  Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Perioada care urmează sărbătorii Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată că în Iisus Hristos se află izvorul vieții și al sănătății, izvorul milostivirii și al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea păcatului și al pregustării vieții veșnice încă din lumea aceasta ca arvună prin întâlnirea și împărtășirea cu El. De aceea, în Evanghelia duminicii a doua după Sfintele Paști, numită și Duminica Tomii, Hristos Domnul vindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i: ‘Nu fi necredincios, ci credincios!’ (Ioan 20, 27). Apoi în Evanghelia Duminicii Mironosițelor vindecă pe femeile mironosițe de teamă zicându-le: ‘Bucurați-vă, nu vă temeți!’ (Matei 28, 9-10). Iar în Evanghelia acestei duminici, numită Duminica Slăbănogului, vedem că Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum în EvangheliaDuminicii Samarinencii Hristos Domnul vindecă pe o femeie de iubirea ei nestatornică, iar în Evanghelia duminicii a șasea după Paști sau Duminica Orbului, vindecă pe un om de orbire fizică sau trupească.

Aceste vindecări săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată puterea Lui dumnezeiască, dar și multa Lui iubire milostivă față de oameni, dorința Lui de a-i ridica din păcat și din boală, de a-i vindeca sufletește și trupește, pentru că păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după sine și boli ale trupului, deși aceasta nu este o regulă strictă. Adică sunt oameni bolnavi care suferă nu ca urmare a păcatelor proprii, ci ca urmare a unei pedagogii divine, după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre orbul din naștere care nu a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci s-a născut orb, pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu. (cf. Ioan 9, 3)

Mântuitorul Hristos – duhovnicul și doctorul sufletelor noastre

În Evanghelia de astăzi se vede totuși o legătură între păcat și boală, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o amintește celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic și doctor de suflete, întrucât dorește să salveze, să ridice, să recupereze pe cel păcătos, fără să-l umilească. El nu îl ceartă pe cel bolnav, ci îl sfătuiește după ce l-a vindecat: ‘Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești pentru ca să nu-ți fie ție mai rău’ (Ioan 5,14). Totuși, Hristos Domnul nu îi dă acest sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar față în față cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidențialitate între doctorul-duhovnic și pacientul-penitent. Vedem aici modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, și penitentul sau omul care se pocăiește pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat și de boală. Această putere vindecătoare, milostivă și smerită a Mântuitorului Iisus Hristos este scoasă în evidență de către Biserică în perioada dintre Sărbătoarea Învierii Domnului, adică a ridicării Sale din morți, și Sărbătoarea Înălțării Sale la cer, pentru a ne arăta că Hristos înviază din morți ca să ne învieze și pe noi din moarte, din moartea sufletească a păcatului și din moartea fizică a trupului, ca apoi să ne înalțe la ceruri în slava și iubirea Preasfintei Treimi. Așadar, toată perioada aceasta este o pedagogie de însănătoșire a sufletului și de înălțare a lui în lumina și bucuria Învierii lui Hristos.

Dumnezeu vine în ajutorul celui bolnav și singur

În Evanghelia de astăzi se vede că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda pentru a vindeca un om bolnav de treizeci și opt de ani, care aștepta milostivirea și ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune în Evanghelie pentru care păcat al său suferea el atât de mult. Vedem însă că la suferința acestui om bolnav se mai adaugă și singurătatea sa, întrucât nimeni dintre cei prezenți acolo nu-l ajuta. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă ‘casa milei’ sau ‘casa îndurării’, mărturisește el însuși singurătatea sa trăită ca totală neajutorare. Când Iisus îl întreabă: ‘Vrei să te vindeci?’, el îi răspunde: ‘Nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, și totdeauna altul o ia înaintea mea până când ajung eu’, adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Treizeci și opt de ani de suferință cauzată de boală, la care se adaugă o cruntă singurătate, chiar dacă multă lume se afla în jurul lui. Omul acesta nu era singur într-o singurătate de pustie, ci singur într-o mulțime de oameni! Slăbănogul de la Vitezda nu trăia departe de oameni, nici nu era izolat în casă, ci el se afla printre mulți bolnavi însoțiți de prieteni sau de membri ai familiei lor, care erau sănătoși, dar fiecare dintre aceștia se ocupa doar de bolnavul lui, iar, îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa de vreun bolnav care nu are pe nimeni să-l ajute. Treizeci și opt de ani de suferință, treizeci și opt de ani de răbdare, treizeci și opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci și opt de ani desingurătate au brăzdat viața chinuită de boală a acestui om paralizat, care aștepta tulburarea apei de către înger! Într-o mulțime de oameni, el aștepta mereu un singur om mai milostiv sau omenos care să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca. Erau mulți oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârșire omenia din ei. Deși aceștia erau mulți, formau împreună un pustiu spiritual, pentru că egoismul le-a pustiit sufletele.

Răbdarea desăvârșită, smerenia adâncă și speranța neîntreruptă aduc izbăvirea

Spre acest om paralizat și singur care nu avea pe nimeni ca să-l ajute a venit Însuși Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din ceruri pentru mântuirea oamenilor. Se pare că acest bolnav de treizeci și opt de ani de suferință era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boală încă înainte de nașterea sau venirea lui Hristos în lume. Întrucât acest bolnav aștepta întru răbdare desăvârșită și întru speranță neîntreruptă momentul în care ar putea fi vindecat și el, cu toate că nu se găsea un om care să-l ajute, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca să-l ajute. Iisus cunoștea bine îndelunga suferință a slăbănogului, dar și multa lui pocăință pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire și multa lui speranță fără întrerupere. Când slăbănogul i-a spus lui Iisus: ‘Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare’ (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decât a dat o explicație. Acum, el simte că a venit lângă el omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger. Însă, îndată va constata că omul de lângă el nu venise ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci să-l vindece direct prin cuvânt, zicându-i: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă’ (Ioan 5, 8). Plin de credință, verificată prin suferință, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, a luat așternutul pe care stătea și a început să umble. Între timp însă, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă’, nu a mai rămas acolo unde a săvârșit vindecarea, ci S-a dus în altă parte, și anume la templu.

Binele trebuie săvârșit în orice timp

Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost săvârșită de Iisus într-o zi de sâmbătă. Ea a adus bucurie multă celui ce suferea, dar i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni. Aceștia l-au mustrat pe omul vindecat, întrucât a fost vindecat în zi de sâmbătă, însă el, recunoscător față de cel ce l-a vindecat, a explicat: ‘Cel ce m-a vindecat mi-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă’ (Ioan 5, 11). Ei l-au întrebat: ‘Cine este acela?’ Dar slăbănogul nu a știut să răspundă cine este omul care l-a vindecat.

Sfinții Părinți ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că cei care invidiau pe Iisus nu erau deranjați atât de mult de faptul că un om paralizat a fost vindecat în zi de sâmbătă, cât de faptul că Iisus a săvârșit minunea vindecării. Invidia lor ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei i-a făcut pe ei nemulțumiți de vindecarea slăbănogului.

Oricum, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că tot timpul trebuie să săvârșim binele, atât în zi de lucru, cât și în zi de sărbătoare. Să arătăm oricând iubire milostivă și ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi și celor singuri. De ce? Pentru că oricând arătăm milostivire și bunătate față de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv și bun. Iubirea milostivă și smerită a oamenilor față de semenii lor aflați în dificultate este semnul că iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni lucrează prin cei care îi ajută pe alții.

Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru binefacerile primite

Evanghelia ne mai arată încă o virtute a acestui om care s-a pocăit prin suferință, și anume recunoștința sa, mulțumirea adusă lui Dumnezeu. El nu știa cum se numea omul care i-a zis: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă’, dar a simțit că vindecarea lui s-a făcut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, îndată ce s-a vindecat și a putut umbla, el a mers la templu să mulțumească lui Dumnezeu pentru vindecare, să-I arate recunoștință sau mulțumire, chiar dacă nu știa cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, în templu, l-a întâlnit pe Cel care l-a vindecat. Însă Acesta îi spune acum: ‘Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău’ (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care fusese vindecat a înțeles că Cel care l-a vindecat era Iisus din Nazaret.

După ce a aflat cine l-a vindecat, el a ieșit din templu și a mărturisit în fața iudeilor pe Cel care l-a vindecat. Vedem aici recunoștința lui față de Dumnezeu și curajul lui de-a mărturisi puterea vindecătoare a lui Iisus. Cu alte cuvinte, acest om paralizat după ce a fost vindecat devine nu numai recunoscător față de Dumnezeu, ci și un mărturisitor al lui Iisus Hristos și al puterii Lui dumnezeiești prin care săvârșește minunile.

Scăldătoarea Vitezda, prefigurarea mântuirii prin lucrarea Bisericii

Sfinții Părinți ai Bisericii spun că îngerul care tulbura apa și făcea ca primul om care se arunca în scăldătoare să fie vindecat era o prefigurare a Tainei Botezului; cu deosebirea însă că în Vechiul Testament harul era dat în arvună, nu în plinătate, pe când, în Biserica lui Hristos, harul iertării și al vindecării de păcate și boli este dăruit în plinătate. Atunci se vindeca numai primul care intra în scăldătoare, acum se vindecă toți care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului. Ei se vindecă de boala păcatului strămoșesc, de toate păcatele și de toate bolile sufletești și trupești dacă au credință puternică. Biserica este noua Vitezdă, spațiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător și mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinței și a Sfântului Maslu, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel răstignit și înviat plin de harul Preasfintei Treimi.

Evanghelia de azi ne arată că este o legătură între păcat și boală, dar și o legătură între suferință și pocăință. Îndelunga suferință a omului paralizat s-a transformat în stare de pocăință, din care izvora smerită răbdare unită cu nădejde multă. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa: Comentariu la Evanghelia după Ioan, spune că acest om bolnav, adică paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, ne învață multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, nu-și blestemă soarta pentru că suferă de mulți ani, ci suferă întru răbdare unită cu nădejde. Deși mulți oameni se aflau în jurul lui și nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalți, nu-i blestemă, nu-i vorbește de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute și nu l-au ajutat, ci suferă întru speranță, rabdă și așteaptă vindecarea de la Dumnezeu, iar această răbdare a lui întru smerenie și întru speranță, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu și fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui ca virtute sau lumină a sufletului, adică suferință transformată în pocăință.

Suferința trupului poate schimba și însănătoși sufletul omului în relația lui cu Dumnezeu și cu semenii

De la acest slăbănog sau paralizat învățăm că putem schimba suferința adusă de boală în pocăință pentru păcate. Cunoscând că în omul paralizat s-a făcut această transformare spirituală a suferinței în pocăință, Mântuitorul Iisus Hristos S-a dus personal la scăldătoarea Vitezda ca să vindece pe acest om care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni. Iar după ce bolnavul a fost vindecat, vedemrecunoștința lui față de Dumnezeu și față de omul Iisus Hristos, după ce a trecut prin multă suferință, și a arătat smerenie și speranță întru răbdare. Nu toți oamenii au aceeași putere de a răbda sau de a suferi întru smerenie, însă acest păcătos, care s-a pocăit prin suferință, a fost ales de Hristos Domnul să ne arate că omul bolnav se poate folosi de o suferință a trupului pentru a dobândi o stare de sănătate a sufletului în relația lui cu Dumnezeu și cu semenii. Și chiar dacă omul bolnav nu dobândește imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică se poate mântui.

Să ne rugăm Domnului Hristos să ajute pe toți cei care suferă să transforme suferința bolii lor în pocăință, iar dacă n-au săvârșit păcate grave, să transforme suferința lor în speranță, ca apoi să simtă bucuria vindecării, ridicării și a întâlnirii lor cu Hristos Cel înviat, Duhovnicul și Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin!

(Sursa: Agentia Basilica)