[Fapte 8,5-17; In. 6, 27-33].
„Iar Simon a crezut şi el şi,
botezându-se, era mereu cu Filip." A crezut şi s-a şi botezat, dar nimic n-a
ieşit din el. Se cuvine să ne gândim că ceva nu era cum trebuie în
întocmirea credinţei lui.
Credinţa nefăţarnică înseamnă lepădare de
propria minte. Aceasta trebuie golită şi înfăţişată credinţei ca o scândură
curată, pentru ca aceasta să se poată însemna în minte aşa cum este, fără
amestecul unor rostiri si socotinţe străine. Atunci când în minte rămân
socotinţele ei, după ce se întipăresc în ea socotinţele credinţei, va ieşi în
ea o încurcătură: conştiinţa se va rătăci, prinsă între lucrările credinţei şi
filozofările minţii.
Aşa a fost si Simon, părintele tuturor ereticilor; aşa sunt
şi toţi cei care intră pe tărâmul credinţei cu filozofările lor - la fel ca
înainte, aşa si acum. Aceştia se rătăcesc în ale credinţei şi nimeni nu iese
din dânşii, afară de vătămare: pentru sine - când nu capătă glas, pentru
alţii - atunci când rătăcirea nu rămâne în ei, ci se revarsă în afară, din
setea lor de a fi învăţători.
Din această pricină se nasc întotdeauna grupuri
de oameni care păcătuiesc mai mult sau mai puţin în materie de credinţă,
cu o nefericită încredere în infailibilitatea lor şi o jalnică dorinţă de a-i face
pe toţi să îi urmeze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!