[Fapte 2, 22-36; In. 3, 35-51].
Raţiunea poate dovedi adevărul
învierii prin cugetările sale, pe temeiul Scripturii, iar puterea dovezilor sale
nu poate să nu o recunoască necredinciosul, dacă simţul adevărului nu e
cu totul înăbuşit în el; iar credinciosul nu are nevoie de dovezi, fiindcă
Biserica lui Dumnezeu e plină de lumina învierii.
Vrednici de crezare şi cu
multă putere de încredinţare sunt amândoi aceşti martori, dar împotriva
cugetărilor minţii se pot naşte şi pot ieşi în întâmpinare alte cugetări, iar
credinţa poate fi luptată şi clătinată de nedumeriri şi îndoieli care vin din
afară ori care răsar dinlăuntru.
Nu este, oare, nici o îngrădire de netrecut
pentru adevărul învierii?
Este. Aceasta se va întâmpla atunci când puterea
învierii, primită încă de la botez, va începe să se arate în chip lucrător
nimicind stricăciunea sufletului şi trupului, încetăţenind în ele temeiurile
vieţii noi. Un astfel de om va umbla întru lumina învierii şi nebun îi va părea oricine îşi ridică glasul împotriva adevărului învierii, aşa cum celui care
umblă ziua i se pare nebun cel ce grăieşte că e noapte.
Sfantul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!