[Fapte 8, 40 - 9, 19; In. 6, 48-54].
Sfântul Pavel apăra la început cu
atâta râvnă rânduielile Vechiului Testament pentru că era încredinţat fără
făţărnicie că este voia neabătută a lui Dumnezeu ca aceste rânduieli să
rămână nestrămutate. Râvna lui nu era îndreptată spre a sluji credinţa
părintească, ci spre a sluji lui Dumnezeu. Acesta era duhul vieţii sale: a se
închina pe sine lui Dumnezeu şi a-şi îndrepta toate puterile spre cele
plăcute Lui. Ca atare, pentru întoarcerea lui, sau pentru a-l face să ţină
partea nu Vechiului Legământ, ci Noului Legământ, a fost de ajuns să i se
arate în chip simţit că de-acum Dumnezeu nu mai vrea Vechiul Testament,
ci Noul Testament, că toată bunăvoirea Lui Şi-a strămutat-o de la primul la
cel de-al doilea. Acest lucru l-a săvârşit în el arătarea Domnului pe drumul
Damascului. Atunci a devenit pentru el lucru limpede că râvna lui nu este
îndreptată unde trebuie şi că felul în care se purta nu era plăcut lui
Dumnezeu, ci era împotriva voii Lui.
Văzând cum stau lucrurile de fapt şi
cu ajutorul harului dumnezeiesc, năzuinţele lui s-au schimbat de îndată şi
a strigat: „Doamne, ce-mi porunceşti să fac?".
Si din acea clipă, toată
râvna şi-a îndreptat-o spre ceea ce i s-a arătat si toată viaţa nu a uitat
această întâmplare, ci, pomenind-o cu recunoştinţă, îşi îmboldea prin ea
râvna de a lucra Domnului şi Mântuitorului său fără a-şi cruţa puterile. Aşa
fac şi aşa trebuie să facă şi toţi cei ce se întorc cu adevărat spre Domnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!