[Fapte 8,18-25; In. 6,35-39].
Sfântul Petru grăieşte către Simon:
„Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu
este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te, deci, de această răutate
a ta şi roagă-te lui Dumnezeu, doar ţi se va ierta cugetul inimii tale". Nu
avea parte, iar Simon nici cu gândul nu gândea că a ajuns aşa departe; şi
doar pe dinafară nu săvârşise nimic necuviincios, ci numai a gândit în chip
nedrept, şi cugetul inimii lui a săvârşit un lucru despre care Apostolul nu
ştia dacă i se va ierta sau nu, chiar după pocăinţă şi rugăciune înaintea lui
Dumnezeu. Iată ce înseamnă întocmirea inimii şi cugetarea care iese din
ea potrivit acestei întocmiri! Judecând în această lumină, omul e într-un fel
pe dinafară şi în alt fel pe dinlăuntru: iar lăuntrul lui îl vede numai
Dumnezeu, dimpreună cu cei cărora le descoperă Duhul lui Dumnezeu,
Care cearcă inimile.
Deci, cu ce frică şi cutremur se cade să-şi lucreze
fiecare mântuirea! Şi cu câtă osârdie nefăţarnică trebuie să-L roage pe
Dumnezeu: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept
înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele" (Ps. 50). Iar la Judecată vor fi
lucru de spaimă şi mirare. Domnul va zice: „Nu vă cunosc pe voi" celor ce
nu doar că au fost încredinţaţi că sunt oameni ai lui Dumnezeu, ci au şi
părut astfel în ochii tuturor.
Ce ne rămâne, dar? Ne rămâne doar să
strigăm: „Cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-ne pe noi, Doamne!
însuţi, precum ştii, dă rânduială mântuitoare inimii noastre!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!