16 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Scrisorile noastre sunt rugăciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mâhnire, alteori cu recunoștință. Să avem curajul de a-I scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie Sfinților. Și să nu deznădăjduim dacă ajutorul nu vine atunci când vrem noi, pentru că, de multe ori, avem de ispășit perioadă de pedeapsă pentru păcatele noastre, timp de pocăință și spovedanie.

Dacă noi Îi cerem ajutorul, Dumnezeu îl va trimite cu siguranță. Mulți păcătoși au avut parte de miracole spre întoarcerea lor la calea Adevărului, pe calea mântuirii. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toții scrisori către Cer? Da, vom scrie. Așa cum au scris toți creștinii, încă de la întemeierea Bisericii.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 64)

15 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

(In. 19, 17) Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota.

În tine (Avraame) îmi prefigurez planurile (Fac. 22, 15-19),
Într-adevăr, O dreptule, Tu ești simbolul Meu în relief (Fac. 1, 16; 22, 12 și 16).
Vrei să știi ceea ce va fi după tine ca urmare a faptelor tale?
Pentru aceasta te-am pus să vii aici sus, ca sa-ți arăt:
Precum tu n-ai cruțat pe fiul tău pentru mine,
Asemenea nici Eu nu voi cruța pe Fiul Meu pentru toată lumea;
Ci îl voi da ca să fie omorât pentru lume (Rom. 8, 32)…

14 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

(In. 19, 6) Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.

Diavolul nu a fost nicicând într-o stare mai proastă decât a fost în acea zi. Căci, în timp ce aștepta să câștige pe Hristos, a pierdut și pe cei pe care îi dobândise deja pentru că în clipa în care trupul Său a fost pironit pe cruce, cei morți au înviat. Atunci moartea a fost rănită, primind o lovitură a morții dintr-un trup mort… întrucât diavolul ar face tot ceea ce îi stă în putință să-i convingă pe oameni că Iisus nu a murit, ci că el (Satana – n.tr.) deține puterea. Oricine poate vedea că vremea de după înviere este presărată de dovezi (că Hristos a înviat din morți – n.tr.), însă în ceea ce privește moartea Sa, nici o altă vreme decât clipa morții nu poate oferi alte dovezi despre aceasta. Așadar, Iisus a trebuit să moară în public, în fața tuturor, iar învierea Sa nu a fost la fel, deoarece El știa că timpul care se va scurge mai apoi va aduce mărturie de la sine pentru aceasta. Lucru minunat este că, în timp ce lumea privea (cum Hristos este răstignit – n.tr.), șarpele a fost zdrobit de cruce.

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

  † Mitropolitul Laurențiu

Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții

Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.

Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Chemarea este facultativă! Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa, de aceea a zis: „Cine voieşte să vină după Mine”, însă aşteaptă ca noi să dorim şi să cerem binecuvântarea şi ajutorul Său. Libertatea ne-a dăruit-o Dumnezeu de când ne-a creat după chipul Său ca persoane raționale, libere și capabile de a menține legătura cu Creatorul. Însă, urmarea lui Hristos sau trăirea vieții noastre în Hristos și cu Hristos, dobândită prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem câștiga viața cea veșnică. Sfântului Apostol Pavel mărturisește: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20).

Purtarea crucii

 

„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze" (Marcu 8, 34).

Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit...." (Matei 19, 21), iar în Evanghelia de mai sus: „Dacă cineva voieşte..." De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să II urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti..."

Vedem însă că El vorbeşte şi altfel: „Poruncă nouă vă dau... Aceasta vă poruncesc...", spune ucenicilor învăţându-i porunca dragostei (Ioan 15); „Mergi şi fa asemenea" (Luca 10, 37), îi porunceşte învăţătorului de lege, îndemnându-l să urmeze samarineanului milostiv; tot aşa porunceşte el ucenicilor: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor " (Matei 16, 6).

Acest dacă, pe care îl foloseşte Mântuitorul când este vorba de urmarea sa, nu cumva arată că această urmare nu-i necesară, nu-i obligatorie şi că ne putem lipsi de ea?

Despre taina Înălţării Sfintei Cruci – Predică a părintelui Constantin Galeriu

 

Predică rostită pe data de 9 septembrie 2001

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Dreptmăritori şi vrednicilor de dragoste creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos,

Din dumnezeiasca Evanghelie pe care o vom auzi astăzi – aşa cum Biserica, prin dumnezeieştii Părinţi, a rânduit – ne împărtăşim, ca întotdeauna dealtfel, de un cuvânt tot mai descoperitor de taină. Înaintea oricărui praznic împărătesc (adică pentru Împăratul – Dumnezeu), cum e Crăciunul, bunăoară, sau Învierea, dar şi Înălţarea Sfintei Cruci, sunt evanghelii în legătură cu acest praznic. Evanghelia din această duminică dinaintea Înălţării Sfintei Cruci e în legătură Sfânta Cruce, care se dezvăluie în chipul Crucii şi în lemnul Sfintei Cruci. Dar noi trebuie să mergem mai adânc, la taina Sfintei Cruci. Azi, o dată mai mult, rogu-vă să cugetăm, să privim din interior spre exterior taina care se dezvăluie. Şi toţi cei care doresc să înţeleagă adâncul de taină al adevărului dumnezeiesc şi al adevărului omului, sunt rugaţi, împreună, să luăm aminte. Cuvântul dumnezeiesc al Evangheliei aşa ne grăieşte:

Ce înseamnă lepădarea de sine?

 

Sfântul Ignatie Briancianinov

Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte şi greşalele făcute de noi din tinereţile noastre; vede toată viaţa noastră, atât trecută cât şi viitoare; „cele nefăcute încă de noi sunt deja scrise în cartea Lui „ (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisă în stihuri, Cuvântul 55).

El vede dinainte ceasul mutării noastre în nemăsurata veşnicie şi ne vesteşte pentru a noastră mântuire porunca Lui cea atotsfântă: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de Sine şi să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”.

Crucea de-viaţă-făcătoare

 Sfântul Ioan Maximovici – predică la Înălţarea Sfintei Cruci

Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a  sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau,  i-a adus în împărăţia Cerească. Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi, ca semn  al lui Hristos, este cinstită de creştini.

Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se  lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-şi un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină. Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-viaţă-făcătoare; şi  Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi.

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii

 

[…] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mîntuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mîntuirii sale; de aceea, crucea nu este mîntuitoare pentru fiecare. Să luăm la rînd toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mîntuitoare. Sînt multe cruci, dar felurile lor sînt trei: primele sînt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pămîntească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele; pentru a cîştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sînt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă

 

Obişnuit, crucea care ne este dată se pare a fi totdeauna cea mai grea. Toţi zic: Ştim că trebuie să avem mâhniri şi necazuri în lume, dar ceea ce sufăr eu nu mai suferă nimeni. Orice altă cruce e mai uşoară ca aceasta.

Dar Domnul a hotărât totul înainte. El a hotărât şi crucea noastră. Noi nu suntem stăpâni, ci trebuie să fim copii ascultători.

Fratele meu, gândeşte-te că ai fi primit dreptul să-ţi alegi tu crucea pe care trebuie să o porţi. O, numai atunci ai putea vedea cât de greu este să alegi!

Vrei să îţi alegi boală? Te rog nu răspunde îndată da. Eu ştiu ce este boala şi nu o voi lăuda.

“Crucea și purtarea ei, între necazuri și bucurii”

 

Crucea este cel mai înalt Altar al celei mai înalte Jertfe! Răscumpărarea neamului omenesc din stăpânirea morții.

Din momentul în care Sângele Domnului a început să curgă, Crucea a încetat sa mai fie unealtă de tortură și a devenit Altar, iar Hristos, și Jertfă, și Jertfitor.

Semnul Sfintei Cruci – dar și putere de la Dumnezeu

Slavă, Doamne, puterii ce niciodată nu se istovește, a Crucii Tale! Când vrăjmașul mă strâmtorează cu gândul și simțământul păcătos, și eu, neavând slobozenie în inimă, îmi fac de câteva ori cu credință semnul crucii, deodată păcatul meu se depărtează de la mine și strâmtorarea piere și ies la slobozenie (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Purtea Crucii

Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. (Matei 10, 38)

Răstignit împreună cu Hristos

 

Evanghelia de la Marcu 8,34 – 9,1

8 ³⁴ Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. ³⁵ Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. ³⁶ Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? ³⁷ Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? ³⁸ Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. 9 ¹ Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

 1. Două cuvinte „grele”. Cuvintele Evangheliei de astăzi au fost adresate de Mântuitorul nu numai ucenicilor, ci şi mulţimii. Sf. Marcu ţine să precizeze acest lucru: „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi…”. Nu era, oare, cazul ca, în faţa unui astfel de auditoriu, Mântuitorul să dea nişte învăţături mai uşoare, mai puţin radicale? Nu era mai „pedagogic” să hrănească cu lapte mulţimea aceea de „prunci” duhovniceşti (cf. I Cor 3,1-2)?

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă.

Astăzi creştinii au devenit atât de indefenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegându-le dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisie vie a lui Hristos cel Înviat. 

Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci deobicei trădrile se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos. 

Marele examen

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi ur­meze Mie" (Luca 9, 23; Matei 16, 24; Marcu 8, 34).

Crucea, podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci - suferinţa noastră cea de toate zilele, crucea suferinţei, harul Crucii, iată atâtea nume în legătură cu crucea.

Dar cea mai grea cruce e lepădarea de sine. Nu poţi să fii liber fără aceasta, fără lepădarea de sine, libertatea cu atâta se plăteşte. Să depanăm litania acestei porunci şi condiţia primă de a putea urma pe Iisus.

A fi creştin înseamnă mai mult decât aparţinere ta doctrinară la creştinism. A crede în Iisus Hristos înseamnă mai mult decât semnifică vorbele. Iată  ce înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L avea pe El în inima ta, a-L face pe El inima ta, înseamnă să ai un moment, o clipă în viaţa ta în care te-ai întâlnit real cu Iisus; clipă care să nu-ţi ajungă viaţa întreagă de a o desfăşura între oameni.

Crucea-Mireasă

Evanghelia de la Marcu 8,34 – 9,1

8 ³⁴ Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. ³⁵ Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. ³⁶ Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? ³⁷ Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? ³⁸ Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. 9 ¹ Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

 1. „Să-și ia crucea sa”. Dacă în Evanghelia Duminicii trecute ni s-a descoperit taina Crucii lui Hristos, în Evanghelia acestei Duminici ni se descoperă taina crucii noastre. Dacă, aşadar, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci am fost învăţaţi că iubirea lui Dumnezeu pentru noi s-a revelat în Crucea lui Hristos, în această Duminică suntem învăţaţi că răspunsul nostru de iubire faţă de Dumnezeu se arată şi se împlineşte în crucea noastră, purtată pe urmele lui Hristos.

13 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Agricultorul, la timpul potrivit seamănă şi adună recolta. Tot aşa, creştinul are un asemenea timp. Agricultorul ştie timpul când trebuie să semene. Tot aşa, creştinul cunoaşte timpul potrivit când trebuie să semene sămânţa sa – acesta este timpul vieţii pământeşti. „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (II Corinteni 6, 2).

Agricultorii cumpătaţi şi înţelepţi nu lasă să treacă timpul în care trebuie să semene, ci atunci se ostenesc şi seamănă. Tot aşa, creştinii cumpătaţi şi înţelepţi nu lasă să treacă timpul vieţii de aici, ci se ostenesc şi seamănă seminţele lor, se căiesc, săvârşesc faptele pocăinţei, fac faptele milosteniei ş.a. Vremea de acum este numai vremea semănatului, iar în veacul viitor nu va mai fi aceasta. Acum este vremea potrivită să te căieşti, să plângi pentru păcate, să te rogi, să faci bine tuturor, căci în veacul viitor nu vei mai putea săvârşi toate acestea.

12 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 În chip deosebit, Sfânta Evanghelie ne atrage atenţia asupra altei laturi a dragostei de aproapele, asupra milosteniei sufleteşti şi anume asupra iertării aproapelui, care este o mare faptă bună şi bine plăcută lui Dumnezeu. Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre (Mt. 6, 14-15).

Deşi tot păcatul este împotriva lui Dumnezeu şi numai de la El putem dobândi iertarea, totuşi de păcatul faţă de aproapele, Dumnezeu nu ne iartă fără aprobarea acestuia.

11 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Ce primează, dragostea sau iubirea? Care este mai plăcută Domnului?

Cele două cuvinte sunt sinonime, dar este adevărat că „dragoste” poate să aibă și alte conotații, prost folosite.

Acum nu se mai spune la spovedanie „Am păcătuit, am avut relații cu cutare, cu cineva”, ci se spune „Am făcut dragoste” și eu spun: „Foarte bine”. Acela imediat „Cum să fie bine, părinte? M-am culcat cu fata asta”. „Păi, înseamnă că n-ai făcut dragoste, ci ți-ai bătut joc de ea”. Deci nu putem spune în cazul de față „am făcut iubire”, observați? Deci „am făcut dragoste” este puțin denaturat folosit, putem să îl folosim așa, chiar dacă nu este așa, dar „am făcut iubire” este exact ca în expresia cu colbul și cu praful. Poți să spui „praf de pușcă”, dar nu poți să zici „colb de pușcă”. Pe când praful și colbul sunt sinonime. Sau poți să zici inimă, poți să zici cord, dar poți să zici „te iubesc din toată inima”, dar nu poți să zici că „te iubesc din tot cordul”. Cam așa stau lucrurile.

10 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Crucea, geometric și simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual și material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească și pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic și cardinal, ne expune în dubla – paradoxala, perpendiculara, fundamentala – noastră solemnă și derizorie situație de făptură care ține deopotrivă de lume și de cer. 

Pr. Nicolae Steinhardt

Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. 

Sf. Isaac Sirul

9 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

„Crucea ni s-a dat semn pe frunte în același chip în care s-a dat lui Israil tăierea împrejur. Prin ea ne despărțim cei credincioși de cei necredincioși și ne cunoaștem. 

Crucea este pavăza, arma și trofeul contra diavolului.

Crucea este pecetea pentru ca să nu ne atingă nimicitorul, după cum spune Scriptura. 

Crucea este scularea celor căzuți, sprijinul celor care stau, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriți, călăuza celor convertiți, desăvârșirea celor înaintați, mântuirea trupului și a sufletului, izgonitorul tuturor răutăților, pricinuitorul tuturor bunătăților, distrugerea păcatului, răsadul învierii, pomul vieții veșnice.”

Sf. Cuv. Ioan Damaschin

8 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

O iubim pe Maica Domnului!

O iubim, pentru că simțim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel adresat lui Pavel: „Puterea Mea se arată în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9). O putem vedea pe această plăpândă fecioară a Israelului, pe această fată firavă, biruind păcatul în ea însăși, biruind iadul, biruind totul prin puterea lui Dumnezeu care este în ea.

De aceea, în momente precum persecuțiile, când cu adevărat puterea lui Dumnezeu nu se arată în nimic altceva decât în slăbiciune, Sfânta Fecioară se înfățișează ochilor noștri într-un mod atât de miraculos, atât de puternic.

7 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Adu-ţi aminte de căderile celor puternici şi smereşte-te în virtuţile tale. Aminteşte-ţi căderile cele grele ale celor ce au căzut demult şi s-au căit, de asemenea, înălţimea şi cinstea de care s-au învrednicit după aceea; şi vei căpăta îndrăzneală în pocăinţa ta… pedepseşte-te pe tine însuţi şi vrăjmaşul tău va fugi când te vei apropia. 

Împacă-te cu tine însuţi; şi se vor împăca cu tine cerul şi pământul. Străduieşte-te să intri în cămara ta lăuntrică şi vei vedea cămara cea cerească; pentru că şi una şi cealaltă sunt acelaşi lucru şi, intrând într-una, le vei vedea pe amândouă. Scara acelei împărăţii este înlăuntrul tău, ascunsă în sufletul tău.

(Sfântul Isaac Sirul, Despre rugăciune și trezvie în învățăturile Sfinților Părinți,Editura Egmenița, p. 339 )

Nevoia de copilărie – Nașterea Maicii Domnului

 

Dacă ne-a afectat vara aceasta în ceva fundamental, odată cu toată drama de la Caracal, ne-a afectat în siguranța vieții pentru copiii noștri. Aici nu mai încap cuvinte de ocolire a adevărului și nici discuții politice. Nu putem negocia cu nimeni trădarea copilăriei românești la modul în care ea se adâncește de ani buni. Sub ochii noștri. Și, oricât am lucra de acum înainte pentru redresarea situației, generații întregi și-au pierdut stabilitatea și încrederea că pot dispune de un ajutor competent și imediat în situații de risc – indiferent cât și de unde s-ar naște riscul acela. Dinaintea unei atare provocări de risc de Țară, Hristos ne pune la suflet Nașterea Maicii Sale. Un soi de balsam ceresc peste rana lipsei de ceresc în care ne trecem zilele. Vor fi unii care vor zice, pe bună dreptate, că Nașterea Maicii Domnului nu este prezentă în Evanghelie. Aș adăuga că nici Adormirea ei. De la a cărei prăznuire nu a trecut tocmai mult timp. Dar asta nu înseamnă că aceea care L-a născut pe Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, nu s-a născut și nu a trăit propria viață. Din care, ici colo, Biserica a identificat artefacte de viață cotidiană a unei mame sfinte. Cumințenie, discreție, inteligență, feminitate verticală, empatie și iubire pentru Fiul Său și lucrarea Sa sunt remarcabile și în Evanghelie

Născuți din nou în Hristos, prin Duhul Sfânt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Bucuria mea, Hristos a înviat!” – așa îi întâmpina Sfântul Serafim de Sarov pe toți cei pe care-i întâlnea. Iată un element din biografia smeritului Serafim care ne spune multe despre înălțimea sa duhovnicească, dar și, în general, despre ce înseamnă a fi creștin. Căci mulți rostesc acest salut – este adevărat că unii o fac numai cu jumătate de gură ­–, dar puțini sunt cei la care această proclamare a Învierii Domnului are puterea pe care o avea la Sfântul Serafim. Căci, într-adevăr, salutul nostru pascal are o mare și negrăită putere. Însă vestirea „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a înviat!” își vădesc întreaga lumină și putere numai în ființa, în graiul și în viața acelora, cu adevărat, și ei au înviat.

Chemarea Crucii

 

Când ucenicul cel de taină, Nicodim, caută lămuriri asupra tainelor prezenței lui Dumnezeu în lume, Mântuitorul, Care folosise exemple din viața pământească pentru a limpezi înălțimile cerești, pune întrebarea fundamentală fiecărei vocații: Cum veți crede când vă voi spune despre lucrurile cerești? (Ioan 3, 12). De ani de zile asist, uneori neputincios, alteori revoltat, dar niciodată indiferent, la atacurile asupra Crucii ca semn de închinare. Cei care îmbrățișează Scriptura pe post de dumnezeu împăiat, bun doar să le servească intereselor  și vorbirilor lor despre Dumnezeu, nu cu Dumnezeu, par că sunt orbiți tocmai de dușmanul Crucii. Evanghelia Duminicii face amintire de un moment greu al neamului lui Israel: atunci când evreii au fost salvați privind spre un șarpe de aramă ridicat în mijlocul lor, la vreme de pustiire veninoasă (Numeri 21). În acord cu acea amintire a minunii lui Dumnezeu, Hristos Dumnezeu spune: „Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălțat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 14-15). Oare să fie Hristos idolatru și închinător la chip cioplit, sau oare, insistând pe simbol, uităm de realismul intervenției lui Dumnezeu în planul vieții poporului lui Israel? Nu! Dumnezeu nu a vindecat simbolic pe cei atinși de mușcătura morții. Fiul Omului, înălțându-Se pe muchia de blestem a Crucii, pe noi ne-a izbăvit din moarte, real și veșnic!

Naşterea din nou în Duh

Arhim. Zaharia Zaharou

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui.

NICODIM – nădejdea nebună a intelectualilor sfârșitului de veac.

 Lui Nicodim, Domnul îi vorbeste ca unui om inteligent si cult (Ioan 3). Îl califica „învatator al lui Israel”. Drept pentru care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grairi sfatoase, ci îi dezvaluie pe nepusa masa tainele finale si principiile de capetenie ale noii legi. Ca pentru o fata bisericeasca si ca pentru un profesionist, ataca nemijlocit partea practica a problemei în cauza: însesi procedeele si conditiile sine quibus non ale mântuirii. Tonul e grav, de explicatii lesnicioase nici pomeneala. S-ar zice ca Domnul urmeaza preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tâlcuieste astfel: trag nadejde ca nu-s usor de înteles, ca îti dai seama de complicatia si de greutatea subiectului ce îl abordam, de încrederea ce-ti dovedesc expunându-ti nu gânduri conventionale în cuvinte oarecare, ci framântarile cugetului meu celui mai intim, mai nedeslusit. Asa si Mântuitorul: nu vrea sa-l crute pe fariseu, sa-l menajeze, sa-i îndruge vorbe degraba inteligibile, sa-l amageasca a crede ca-i împartaseste adevaruri simple, sa-l cucereasca în doi timpi si trei miscari. Semne nu-i va da. Si-i aplica regula: celui ce are mult, mult i se va cere. Domnul nu se sfieste a-l ului si, oricum, nu-si pierde vremea cu preambuluri si pregatiri. Da brânci unuia care nu stie a înota si-l azvârle în apa adânca. Parca mai mult ca oricând, Hristos se învaluie în negura si în mister, împrejurul Lui numai nori, apa întunecoasa si carbuni de foc, aidoma ca în psalmul 17 al craiului David. Atât sunt de nepatrunse si de zguduitoare cele pe care îi este dat lui Nicodim sa le asculte.

6 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Zis-a un bătrân:
- La tot lucrul pe care vrei să-l faci, să zici: de mă va certa Dumnezeu acum ce va fi? Vezi ce răspunde gândul. Şi de te va osândi, lasă-l îndată  şi aruncă lucrul pe care-l ţii şi ia altul, ca să ai nădejde cu el. Căci trebuie lucrătorul să fie gata în tot ceasul să meargă pe calea sa. Şi la lucru de vei şedea, chiar de vei umbla pe drum, aceasta zi-o totdeauna: de ne va chema Dumnezeu acum, cum va fi? Şi vezi ce-ţi răspunde conştiinţa. Şi grăbeşte de fă orice îţi zice. Iar de voieşti  să cunoşti dacă s-a făcut milă cu tine, întreabă-ţi conştiinţa!  Şi nu înceta să faci aceasta, până ce se va încredinţa inima ta şi conştiinţa îţi va zice: credem în îndurările lui Dumnezeu, că negreşit va face milă cu noi. Însă, ia aminte la inima ta, nu cumva să spună acest cuvânt din îndoială. Iar de se va îndoi în credinţă până la un fir de păr, departe de tine este mila.

(Cuvinte folositoare la sfinţilor bătrâni cei fără de nume, Pagini de filocalie)

5 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

Sfântul Vasile cel Mare scrie în cărţile sale: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului” (Epistola I către Corinteni 13, 11). Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Epistola către Filipeni 3, 13).

Aşadar aici este schimbarea omului lăuntric care sporeşte duhovniceşte pe zi ce trece. Tot Sfântul Vasile cel Mare ne spune că : „Fiecare om poate să atingă desăvârşirea în iubire şi să înveţe să-L cunoască pe Dumnezeu Care este cu totul Iubire. „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare; și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel).

4 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 [II Cor. 6,11-16; Mc. l, 23-28]. 

Demonul L-a slăvit pe Mântuitorul, dar Mântuitorul i-a spus: „Taci şi ieşi din el". Demonii nu spun

şi nu fac niciodată nimic cu un scop bun: ei urmăresc totdeauna vreo ticăloşie. Aşa şi atunci. Domnul, fără a da în vileag cursele lor, a hotărât cu un cuvânt: „Taci şi ieşi din el". N-a vrut să Se întindă la vorbă cu duhul cel viclean. 

Asta este o lecţie pentru noi. îndată ce reuşeşte cineva vreun lucru bun cât de mic, se iţeşte îndată demonul şi începe să-i trâmbiţeze în urechi: „Eşti aşa şi pe dincolo". Nu-l asculta şi nu intra în vorbă cu acest amăgitor, ci retează-i-o îndată:. „Taci şi ieşi"; prin suspinare şi mustrare de sine aeriseşte locul în care a stat de reaua putoare pe care a lăsat-o în urmă şi tămâiază-1 cu rugăciunea inimii înfrânte. Demonul vrea să zămislească părere de sine şi simţământul că eşti vrednic, din care să aţâţe mai apoi lauda de sine şi slava deşartă - toate acele gânduri şi simţăminte care în viaţa duhovnicească sunt aidoma hoţilor din viaţa lumească. 

Aşa cum hoţii, furişându-se în casă, fură bunurile stăpânului, aceste gânduri şi simţăminte, înrădăcinându-se în suflet, nimicesc şi alungă tot ce este bun în el, aşa încât nu mai rămâne nici un lucru pentru care Domnul să aibă mai apoi a ne lăuda.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an / Sfântul Teofan Zăvorâtul

3 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 [II Cor. 5,15-21; Mc. l, 16-22].

Domnul învăţa în sinagoga din Capernaum şi toţi se minunau de învăţătura Lui: „Fiindcă îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu în felul cărturarilor". 

Această putere nu stătea în tonul poruncitor, ci în puterea de a înrâuri sufletele şi inimile. Cuvântul Lui pătrundea înlăuntru şi prindea conştiinţele oamenilor, arătând că totul este aşa cum spune El. Aşa e totdeauna si cuvântul pătruns de puterea dumnezeiască, cuvântul insuflat de Duhul sau cuvântul cu ungere de sus.

Aşa era cuvântul Sfinţilor Apostoli, iar mai apoi cuvântul tuturor dascălilor de seamă, care au grăit nu din cărturărie, ci din ceea ce Duhul le dădea să propovăduiască. Acesta este un dar al lui Dumnezeu, dobândit totuşi prin osteneli nu numai pentru a cerceta adevărul, ci mai ales pentru înfrăţirea lui cu inima, în viaţă. Acolo unde se întâmplă asta, cuvântul capătă putere de înduplecare şi trece de la inimă la inimă: iată puterea cuvântului asupra sufletelor. Cărturarilor, care vorbesc şi scriu doar din cărturărie, nu li se dă asemenea putere, fiindcă vorbesc din capul lor, iar acest cap îl ticsesc cu filozofări proprii, în cap nu este viaţă, ci doar caimacul vieţii. Viaţa este în inimă şi numai ceea ce iese din inimă poate să înrâurească mişcările vieţii.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an / Sfântul Teofan Zăvorâtul

2 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 [II Cor. 5,10-15; Mc. l, 9-15]. 

Domnul şi-a început propovăduirea astfel: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie". 

La sfârşitul veacurilor se va spune, de asemenea: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu", dar nu si: „Pocăiţi-vă şi credeţi", ci: „Ieşiţi la judecată - vremea pocăinţei şi a ostenelilor îndreptării de sine a trecut, să dea acum fiecare socoteală pentru ceea ce a făcut prin trup - fie bun, fie rău".

1 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul (In. XVII, 7); poruncile evanghelice sunt adevărul (Ps. CXVIII, 86) şi tot omul este mincinos (Ps. CXV, 2). Toate aceste lucruri sunt mărturisite de Dumnezeiasca Scriptură. Aşadar, cum crezi că din ceea ce este minciună vei auzi glasul Sfântului Adevăr?

Vrei să-l auzi, vrei să auzi glasul duhovnicesc al Sfântului Adevăr? Învaţă să citeşti Sfânta Evanghelie: de la ea vei auzi adevărul, în ea vei vedea adevărul. Adevărul îţi va descoperi căderea ta şi legăturile minciunii, legăturile amăgirii de sine cu care este legat în chip nevăzut sufletul fiecărui om neînnoit de Duhul Sfânt.

Sfântul Ignatie Briancianinov