Gânduri smerite despre Maica Domnului, Cuviosul Siluan Athonitul

 

✦ Taina Maicii Domnului

O, Fecioară Preacurată, Maica lui Dumnezeu, spune-ne nouă, copiilor tăi, cum iubeai pe Fiul şi Dumnezeul tău când trăiai pe pământ? Cum se veselea duhul tău de Dum­nezeu, Mântuitorul tău [Lc 1, 47]? Cum priveai faţa Lui preafrumoasă cu gândul că El este Cel pe Căruia îi slujesc cu frică şi dragoste toate puterile cereşti?

Spune-ne, ce simţea sufletul tău când ţineai în braţele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost du­rerile sufletului tău când, împreună cu Iosif, L-ai căutat vreme de trei zile în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit atunci când Domnul a fost dat spre răstignire şi a murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la înviere şi cum tânjea sufletul tău după înălţarea Domnului?

Sufletele noastre sunt atrase să cunoască viaţa ta îm­preună cu Domnul pe pământ, dar tu n-ai vrut să aşterni aceasta în scris şi ai învăluit în tăcere taina ta.

30 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 „Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!”

Cât de dureros este să vezi că mulţi din cei ce s-au îmbrăcat întru Hristos prin taina Sfântului Botez şi se împărtăşesc cu Pâinea Vieţii (adică cu Trupul Domnului), cu alte cuvinte când vezi pe cei chemaţi să moştenească împărăţia cerurilor că se deznădăjduiesc de mântuire! Mare durere pentru Sfânta Biserică, maica nostră duhovnicească, care se sileşte ca pe toţi să ne mântuiască!

Toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este aşa de vătămător, precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca şi lepdarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraţilor, să ne doară inima pentru păcatele noastre (căci prin ele am supărat pe Bunul Dumnezeu), dar întristarea noastră să fie totdeauna însoţită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc şi niciodată să nu avem îndoială de mântuire.

29 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

[II Cor. 11, 31-33; 12,1-9; Lc. 6, 31-36]. 

Porunca cea dintâi, porunca de temelie, este porunca dragostei. Mic cuvântul, atotcuprinzătoare lucrarea. E uşor să vorbeşti de dragoste, dar nu este uşor să ajungi la măsura cuvenită a dragostei. Nu e cu totul limpede nici cum se poate ajunge la ea; tocmai de aceea Mântuitorul adaugă la această poruncă reguli lămuritoare: „Ca pe tine însuţi; şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea". Aici ni se arată măsura dragostei, care este, s-ar putea spune, lipsită de măsură; căci are oare dragostea, în sine, vreo măsură şi este vreun lucru bun pe care omul nu şi-ar dori să îl primească de la ceilalţi?

28 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

[I Cor. 15,39-45; Lc. 4,31-36].

 „Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre" (In. 8, 24). „Nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi" (Fapte 4, 12). Avem nevoie să primim iertarea păcatelor, şi n-o putem primi altfel decât prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, cu condiţia să nu dorim a stărui în deprinderile şi faptele păcătoase; fiindcă atunci când păcătuim, numai pe El îl avem mijlocitor înaintea Tatălui. Cel ce şi-a dat cuvântul că se va înfrâna de la păcate trebuie să primească harul împreună-lucrător al Preasfântului Duh, iar acesta s-a pogorât pe pământ numai după ce Domnul, înălţându-Se, a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl şi se dă numai celui ce crede în această minunată iconomie a mântuirii noastre şi cu această credinţă se apropie de dumnezeiestile Taine rânduite prin Apostoli în Sfânta Biserică a Domnului. 

Iubirea de vrăjmaşi ne face milostivi ca Dumnezeu

 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia Duminicii a XIX-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor). Luca 6, 31-36

Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.

“Sarea pământului” și “pomii nobilați prin altoiul harului”

 Părintele Ilarion Felea

In afara de „cei doisprezece” pe care Sfanta Evanghelie ii nu­meste „ucenici” „invatacei” si „Apostoli”, Mantuitorul a mai lasat in urma Lui turma cea mare a urmasilor Lui, care in Noul Testament se numesc „frati”, „sfinti” si „crestini”. La inceputul Bisericii, aceste trei numiri aveau unul si acelasi inteles. „Frate”, „sfant” „crestin” insemna unul si acelasi om, „omul nou”, omul care traieste viata dupa chipul ei dumnezeiesc, dupa modelul pe care ni l-a intrupat Iisus Hristos Domnul. Frate, sfant si crestin era totuna, deoarece toti ucenicii si urmasii Domnului traiau ca fratii si duceau o viata de sfinti, asa incat cine zicea „frate”, zicea „sfant” si cine zicea „sfant” sau „frate”, zicea „crestin”.

Asa a fost la inceput, in primele zile ale crestinismului. Cum cele trei cuvinte aveau si alte intelesuri, foarte bogate, spre a nu se naste confuzii si incurcaturi, foarte din vreme, inca din vremea apostolilor, cele trei cuvinte isi lamuresc intelesul in chipul urmator: „frati” se numesc, intai, copiii acelorasi parinti; in randul al doilea, toti cei ce au aceeasi credinta, aceiasi parinti duhovnicesti si acelasi Tata Ceresc. In randul al treilea si mai tarziu, „frati” se mai numesc membrii unor asociatii sau secte care nu mai pastreaza in toata curatia ei invatatura crestina (ereticii). „Sfinti” incep sa se numeasca numai dupa moarte, cei ce au trait pe pamant o viata sfanta: «duhurile dreptilor celor desavarsiti» (Evr. 12:23); acestia formeaza „ceata sfintilor”.

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!

 

Duminica a XIX-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 6,31-36

³¹ Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; ³² şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. ³³ Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. ³⁴ Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. ³⁵ Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. ³⁶ Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

1. Predica de pe Munte în variantă lucanică. Pericopa evanghelică a acestei Duminici face parte din varianta lucanică a Predicii de pe Munte. Dacă această Predică este redată în Evanghelia de la Matei în trei capitole (5-7), în Evanghelia de la Luca ea nu ocupă decât 30 de versete (Lc 6,20-49). Deoarece primii destinatari ai Evangheliei a treia erau veniţi din păgânism, Sfântul Luca a lăsat deoparte materialul referitor la atitudinea Mântuitorului faţă de Lege (Mt 5,17-48); la fel a făcut cu învăţătura referitoare la faptele bune în mare cinste la iudei (milostenia, rugăciunea şi postul). Ca şi la Matei, Predica începe cu Fericirile, dar Sfântul Luca redă numai patru Fericiri, la care adaugă patru vaiuri. În general, varianta lucanică arată că Sfântul Luca în mod deliberat n-a reţinut decât o parte din învăţăturile Mântuitorului din Predica de pe Munte, el adaptând cuprinsul acesteia la situaţia şi la preocupările cititorilor primi ai Evangheliei sale.

Predica de pe munte – Iubirea vrajmasilor

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru  Iisus Hristos,

A zis Domnul:

“Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci voi iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Deci fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv!” (Luca 6, 31-36).

Practicarea iubirii vrăjmaşilor

 

Pr. prof. univ. Petre Semen

Duminica a 19-a după Rusalii –

Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor

(Luca 6, 31-36)

„Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.“

Textul evanghelic de astăzi este un fragment din „Predica de pe munte“ (Mt. 5, 21…) pe care am putea-o defini „Evanghelia sfaturilor“ fiindcă Iisus dă celor dispuşi să-L asculte nişte sfaturi nemaiauzite până la El în nici o altă religie a lumii.

Iubirea de vrăjmaşi: o purtare dumnezeiască

 

Duminica a 19‑a după Rusalii. Luca 6, 31‑36 [27‑36]

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”: înainte de toate, trebuie spus limpede că această poruncă a lui Hristos este cea mai grea dintre toate şi poate părea, din multe puncte de vedere, imposibil de împlinit. Înainte de a încerca să‑i descifrăm înţelesul adânc – lucru deloc lesne – se cuvine să‑l punem în context. Această pericopă evanghelică face parte din ceea ce se numeşte „Predica de pe munte”, dar care este de fapt cuvântul de început pe care‑l rosteşte Hristos în Galileea mergând către misiunea Sa. Îl găsim la Sfântul Matei şi la Sfântul Luca, dar este mult mai complet la Sfântul Matei (3 capitole, de la 5 la 7; la Sfântul Luca, o jumătate de capitol: 6, 20‑49). Alegerea Sfântului Luca este legată de logica lecţionarului bizantin¹. Mai mult, pericopa nu este bine aleasă: ar trebui început la versetul 27, căci de aici începe învăţătura lui Hristos despre iubirea de vrăjmaşi. Trebuie adăugat că succesiunea evenimentelor este greu de înţeles la Sfântul Luca²: de aceea vom rămâne la Evanghelia Sfântului Matei.

De ce nu ne putem iubi vrãjmașii?...

 – Cuvânt la Duminica a 19-a dupã Rusalii (Luca 6, 31-36)

– O viațã mai presus de fire

Evanghelia acestei duminici face parte din Predica de pe Munte. Adică din acea amplă cuvântare a Domnului care descrie viaţa cea nouă pe care trebuie să o trăiască ucenicul lui Hristos. O viaţă deosebită de viaţa păgânilor, o viaţă neobişnuită din punct de vedere lumesc, o viaţă neînţeleasă de omul firesc, o viaţă, am putea zice, mai presus de fire.

Ei bine, din „neobişnuitul”, „neînţelesul” şi „suprafirescul” acestei vieţi face parte şi iubirea vrăjmaşilor. Pentru omul firesc, porunca de a-i iubi pe vrăjmaşi pare o exagerare, dacă nu chiar o nebunie. Unii au luat-o chiar în derâdere şi, o dată cu ea, au dispreţuit întreaga învăţătură creştină (socotind-o nu doar idealistă, utopică, dar şi primejdioasă). Da, nu e ceva firesc să faci bine celor care te urăsc, cum învaţă Domnul, în Luca 6, 27- 30, să binecuvântezi pe cei ce te blestemă, să te rogi pentru cel ce-ţi face necazuri, să întorci şi celălalt obraz celui ce-ţi dă o palmă, să dai şi cămaşa celui ce vrea să-ţi ia haina, să dai celui care-ţi cere şi să nu aştepţi să primeşti nimic înapoi. Sunt fireşti acestea? Desigur, nu. Firesc şi la îndemână e să urăşti pe cei ce te urăsc, să dai înapoi palma pe care ai primit-o, poate chiar să loveşti şi mai tare ş.a.m.d. Dar tocmai aici e esenţa: Domnul ne cheamă la o altfel de viaţă, la o altfel de înţelegere, la o altfel de simţire.

27 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

[Efes. 6, 18-24; Lc. 4, 22-30]. 

Nazarinenii s-au minunat de cuvântarea Domnului, însă tot n-au crezut: îi împiedica pizma, precum a arătat însuşi Domnul. Orişice patimă este potrivnică adevărului şi binelui, însă zavistia mai mult decât toate, căci fiinţa ei o alcătuiesc minciuna şi răutatea; această patimă este, dintre toate, cea mai nedreaptă şi cea mai otrăvită şi pentru cel care o poartă în sine, şi pentru cel asupra căruia este îndreptată. In mic, ea se găseşte la toţi; omul pizmuieşte îndeobşte pe cei de o seamă cu el şi mai mult încă pe cei aflaţi mai presus. Egoismul se întărâtă şi zavistia începe să cuprindă inima. Acest lucru nu e atât de chinuitor, atunci când şi celui pizmaş îi e deschisă calea spre propăşire; dar când această cale este închisă, şi mai ales când este închisă de către cel faţă de care deja s-a încropit zavistia, imboldurile ei sunt deja de nestăvilit: este cu neputinţă de împăcat. 

26 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

[Efes. 5, 33; 6; Lc. 4, 16 - 22]. 

Domnul nu doar vesteşte anul cel plăcut (al Domnului), ci îl şi aduce. Dar unde este el? în sufletele credincioşilor. Pământul nu va fi niciodată prefăcut în rai, atâta vreme cât va fiinţa rân-duiala de acum a lucrurilor; însă el este şi va fi stadionul de pregătire pentru viaţa din rai. începutul ei se pune în suflet; putinţa de a pune acest început este în harul lui Dumnezeu, iar harul l-a adus Domnul nostru Iisus Hristos - prin urmare, a adus sufletelor anul cel plăcut (al Domnului). Cel ce ascultă de Domnul şi plineşte toate poruncile Lui, acela primeşte harul şi prin puterea Lui se îndulceşte de anul cel plăcut (al Domnului). Acest lucru se săvârşeşte în toţi cei care cred cu adevărat şi lucrează după îndreptarul credinţei. Nu prin gânduri vei umple sufletul de plăcerea acestui an; trebuie să făptuieşti şi plăcerea va veni de la sine. Nu poţi nădăjdui nicicum la tihna din afară, ci doar la cea lăuntrică; însă aceasta este nedespărţită de Hristos. Oricum, îndată ce se înstăpâneşte tihna lăuntrică, necazurile din afară nu mai sunt grele şi amare, înseamnă că şi din această latură este anul cel plăcut (al Domnului); numai din afară el pare iarnă rece11.

 11 Joc de cuvinte: leto înseamnă în slavonă „an", iar în rusă „vară" - n. tr. 

 Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Sfantul Teofan Zavoratul

25 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 [Efes. 5,25-33; Lc. 4,1-15] 

Diavolul se apropie de Dumnezeul-Om ca să îl ispitească - care om este liber de asta? Cel ce umblă după voia celui viclean; acesta nu cunoaşte bântuiri, ci este doar mânat din rău în mai rău; însă îndată ce îşi vine în sine şi cugetă să înceapă o viaţă nouă, după voia lui Dumnezeu, îndată se pune în mişcare întregul tărâm satanicesc: toţi slujitorii întunericului se grăbesc, care cum pot, să risipească gândurile şi punerile la cale cele bune ale celui care se pocăieşte. Dacă nu reuşesc să-1 abată din hotărârea sa, se străduiesc să îl împiedice a se pocăi şi mărturisi cum se cade; nu izbândesc nici aici - îşi pun viclenia la bătaie ca să semene neghine între roadele pocăinţei si ostenelilor de curăţire a inimii; dacă nu reuşesc nici să semene seminţele răutăţii, se străduie să strâmbe dinlăuntru binele; sunt puşi pe goană în războiul lăuntric, năvălesc din afară, şi tot aşa până la sfârşitul vieţii. Nici să mori liniştit nu te lasă; şi după moarte gonesc după suflet, până ce acesta trece de vămile văzduhului, unde pândesc şi unde-şi au bârlogurile.

24 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Apoi, dac-ai ajuns la dimensiunea de nebun în Hristos, ajută-l! Dacă nu, stai liniștit că el, sărmanul, va face o faptă bună când îți fură tot din casă. Pentru că te lecuiește de aventuri din astea duhovnicești peste măsura ta. Nu! Rugăciune: „Doamne, ce să fac eu pentru aproapele meu?“. Și primul lucru este: „Doamne, dă-mi rugăciune!“. Și-apoi gândul la Dumnezeu ne-arată care e măsura și cât.

Gândiți-vă că Mântuitorul s-a întrupat și a făcut multe vindecări și multe fapte minunate, dar nu i-a vindecat pe toți și n-a eradicat suferința de pe pământ așa cum îi sugerase diavolul în ispitele din Carantania. Ci a stabilit relații personale cu fiecare și a făcut ce i-a cerut acela. Dacă cineva te roagă să-l primești în casă, explică-i de ce nu se poate. Dacă nu ești singur acasă, primește-l într-un locșor în care să ai încredere, nu te expune la ceva pe care n-ai să poți să-l porți după aceea. Iar dacă se întâmplă ceva neplăcut, primește-l ca de la Dumnezeu, ca din Sfântul Potir! Dar întâi și-ntâi, rugăciune! Și s-ar putea să-l ajuți mai mult lăsându-l acolo unde este și rugându-te pentru el, sau încercând să-i găsești un adăpost sau un altfel de ajutor. E delicat. Rugăciunea te va învăța!

Schimonahia Siluana Vlad

23 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Fără ajutorul și harul lui Dumnezeu, niciun om nu poate ține piept în războaiele nevăzute care apar în inima lui și pricinuiesc vifore sufletești. Rugăciunea și citirea cuvântului lui Dumnezeu ajută în viforele sufletești, dar nici cu acest ajutor nu va ajunge degrabă omul stăpân pe sine, nu se va sui degrabă în limanul liniștii netulburate, pentru că gândurile și simțămintele dumnezeiești nu sunt însușite degrabă de firea noastră căzută, credința nu devine degrabă vie, ca și cum L-ar vedea cu ochii pe Dumnezeu. Din credința vie în Dumnezeu ia naștere deplina supunere față de Dumnezeu, iar din supunerea față de Dumnezeu ia naștere pacea gândurilor și liniștea inimii.

22 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 În vremea războiului a fost trimis în recunoaștere un soldat fricos. Toți îl știau de fricos. Și toți, auzind unde îl trimite comandantul, au început să râdă de el. Doar un singur soldat nu râdea. El a venit la tovarășul său să-l îmbărbăteze. Dar soldatul fricos i-a zis: „O să pier sigur, vrăjmașul e aproape de tot!”. „Nu te teme, frate, Dumnezeu e și mai aproape!” – i-a răspuns acel bun tovarăș. Cuvintele acestea au răsunat ca un mare clopot în sufletul fricosului aceluia. Și au răsunat până la sfârșitul războiului. Și cel ce era cândva fricos s-a întors din război împodobit cu decorații pentru vitejie. În acest fel l-a „schimbat la față” și i-a dat putere acel cuvânt bun: „Nu te teme, Dumnezeu e și mai aproape!”. Pace ție și sănătate de la Domnul!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 139-141)

Pescuirea minunată – lumină pentru misiunea Bisericii

 

† Daniel ,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a 18-a după Rusalii / (Pescuirea minunată)Luca 5, 1-11

„În vremea aceea, Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacob, şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.”

MÂNĂ LA ADÂNCUL INIMII!

Adevarata nevointa se savarseste in adancul tainic al inimii, precum Mantuitorul i-a spus Sfantului Apostol Petru sa mane la ape adanci:

    „Mana la adanc, si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti.” /Luca 5,4/

Mrejele pot inchipui si gandurile, cuge­tul omului, astfel incat neincetata sa nevointa este aceea de a-si uni mintea cu inima prin rugaciune. Numai mintea smerita, „lasata in jos”, cunoaste ri­dicarea intru pogorare, adica „pescuirea minunata” — mantuirea.

PREDICĂ LA DUMINICA A XVIII-A DUPĂ RUSALII (PESCUIREA MINUNATĂ)

 

Iubiţilor, iată astăzi înaintea ochilor noştri se deschide Evanghelia de la Luca, la capitolul 5, versetele 1-11. Iată ce ne zice sfântul evanghelist:

«În vremea aceea, pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă Lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.

Şi, urcându-se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: «Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi».

Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt la pescuirea minunată

 

Vă laud, prietenii mei, că nu încuviinţaţi uşurimea minţii şi lenevirea altora, şi prihăniţi aceste rele purtări, şi mă minunez de această râvnă a voastră; însă doresc ca ea să fie amestecată şi măsurată cu blândeţe şi cu iubirea aproapelui.

O râvnă fără băgare de seamă şi fără de blândeţe nu este râvnă, ci urgie, şi sfătuirea fără iubirea aproapelui este o nepriinţă şi amărăciune.
De aceea vă rog, să nu judecaţi cu asprime greşelile celor de aproape ai voştri!

Precum cel ce fără compătimire se atinge de rănile fraţilor săi, şi el de asemenea nu va afla iertare greşelilor sale la alţii; tot aşa pe de altă parte cel ce judecă cu milă greşelile aproapelui, când el însuşi va cădea vreodată, va afla multe mâini, care iarăşi îl vor ridica.

Predică la Duminica a 18 - a după Rusalii - smerenia

Și făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile” (Luca V, 6).

În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbeşte despre pescuirea minunată, minunea săvârşită de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu  Simon Petru şi cu alţi pescari care toată noaptea s-au trudit şi nimic nu au prins. „Şi  răspunzând Simon, a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins” (Luca V, 5). La Îndemnul Mântuitorului, Simon a aruncat mrejile mai adânc, în lacul Ghenizaretului, şi „au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile” (Luca V, 6).

Această amintire despre pescuirea minunată ne demonstrează succint, cum fapta Mântuitorului a determinat o cotitură în viaţa unor pescari, făcându-i să-şi părăsească meseria lor şi să se înroleze ca slujitori ai lui Dumnezeu, ai oamenilor şi ca Apostoli şi propovăduitori ai Legii evanghelice.

Ichthys - Duminica a XVIII-a după Rusalii

 Evanghelia de la Luca 5,1-11

¹ Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, ² a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. ³ Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. ⁴ Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. ⁵ Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. ⁶ Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. ⁷ Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. ⁸ Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. ⁹ Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. ¹⁰ Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. ¹¹ Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

 1. Două pescuiri minunate. Pescuirea minunată despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici are loc la începutul relaţiei Mântuitorului cu ucenicii Săi. Evanghelia de la Ioan (21,1-14) ne spune că a avut loc şi o a doua pescuire minunată, după Învierea Domnului. Putem spune, aşadar, că două pescuiri minunate delimitează perioada de timp în care Sfinţii Apostoli, cei mai mulţi pescari de meserie, s-au bucurat de prezenţa în trup a lui Iisus. Faptul nu este lipsit de semnificaţie. Prima pescuire minunată marchează un punct de cotitură în viaţa celui pe care pericopa îl numeşte, de mai multe ori, Simon (în versetele 3, 4, 5, 10 – de două ori) şi o dată, anticipând numele pe care i-l va da Mântuitorul, Simon Petru (în v. 8). În fiinţa sa se petrece o răsturnare radicală şi el – ca şi însoţitorii săi – lasă totul şi merge după Iisus pentru ca „de acum înainte” (v. 10), conform chemării pe care i-o adresează Mântuitorul, să fie „pescar de oameni”. Prin minunea celei de-a doua pescuiri minunate, Domnul îi va reaminti lui Petru, după lepădare, de chemarea sa cea dintâi, restaurându-l în apostolat (In 21,15-17).

Pescuirea minunată

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge.

Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte. „Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.

ÎPS Bartolomeu Anania - Predică la Duminica a 18-a după Rusalii - Pescuirea minunată

 "Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El." (Luca 5, 1-11)

21 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Dumnezeu nu iartă „cu țârâita”: „și te iert, și nu te iert”, ci te iartă pe deplin. Când te știi iertat de Dumnezeu, nu trebuie să te mai gândești că ai făcut, cine-știe-când, cine-știe-ce. Dumnezeu are puterea să șteargă totul și trebuie să ștergem și noi, din mintea noastră, lucrurile care nu ne favorizează. Și aceasta, pentru că știm că Dumnezeu este Tatăl nostru.

Domnul Iisus Hristos ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată al nostru. În Psalmul 102 se spune: „Cum miluiește un tată pe copiii săi, așa-i miluiește Domnul pe cei care se tem de Dânsul”. Bunătatea lui Dumnezeu e așa de mare, încât umple tot spațiul de la cer până la pământ. Cine știe cât e distanța între cer și pământ? Nu știe nimeni, dar în orice caz, știm cu toții că bunătatea lui Dumnezeu e infinită; toate ale lui Dumnezeu sunt infinite: și iubirea lui Dumnezeu este fără margini, și mila lui Dumnezeu este fără margini...

20 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

„Fii atent la mine. Şi iadul şi satana şi Raiul, toate sunt adevărate. Eu însă nu vreau să te temi de ele, sau să te gândeşti la ele aşa cum faci tu. Vreau să-L iubeşti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie că te afli aici, fie că te afli altundeva. 

Da, Hristos ne aşteaptă şi, îndată ce ne vom deschide inima cât de puţin, El va pătrunde în ea de îndată şi vom avea parte de toate cele bune. Este întocmai ca soarele. Când tragi fie şi puţin perdeaua, lumina pătrunde imediat în odaie, iar razele sale ne încălzesc.” 

 Sfântul Porfirie Kafsokalivitul 

19 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

Iubirea față de aproapele este o manifestare a iubirii față de Dumnezeu, când ai iubire față de Dumnezeu. Altfel, iubirea față de aproapele nu este îndrumată de porunca iubirii, ci este împlinirea unei trebuințe sufletești întâmplătoare.

De cele mai multe ori, oamenii nu au dragostea ca virtute. Au impresia că-L iubesc pe Dumnezeu, dar nu împlinesc poruncile Lui. Or, Domnul Hristos spune: „Cel ce Mă iubește, păzește poruncile Mele”. Nu există o împlinire a poruncilor lui Dumnezeu fără iubirea față de Dumnezeu, ori, dacă există totuși, atunci e o împlinire parțială. 

18 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Părinte, nu cumva încercările se fac pricini ca oamenii să se apropie de Dumnezeu?

Cei care au intenţie bună se folosesc din încercări. Cei care nu au, se împotrivesc lui Dumnezeu, hulesc etc. Răul este că nu spun: „Am greşit”, ci se chi­nuiesc. Diavolul are mare stăpânire în lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Răul este că se împiedică intervenţia dumnezeiască atunci când nu este pocăinţă. Dacă ar exista pocăinţă, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni după furtuni! Dumnezeu, să ne ajute! Să cerem pocăinţă pentru în­treaga lume şi pentru toţi cei care fac rău Bisericii cu sânge rece şi nu au dorinţă să se îndrepteze. Dumnezeu să le dea pocăinţă şi abia după aceea să-i ia.

17 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Câtă vreme suntem aici, în trup, se cuvine să biruim toate acestea prin puterea lui Dumnezeu. Aceasta și vrea Domnul de la noi, să respingem răul prin înțelegere și să ne întoarcem cu toată inima și cu toată ființa noastră către El, către Domnul. Dispoziția pe care o avem față de semeni este dispoziția pe care o avem și față de Dumnezeu.

Interesele și planurile noastre ne încurcă mult în viață. Interesul, și planul unu, apoi doi, și trei, și patru, și cinci... Socotim că nu vom izbuti nimic dacă nu planificăm, dacă nu socotim, dacă nu facem ceva.

16 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Scrisorile noastre sunt rugăciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mâhnire, alteori cu recunoștință. Să avem curajul de a-I scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie Sfinților. Și să nu deznădăjduim dacă ajutorul nu vine atunci când vrem noi, pentru că, de multe ori, avem de ispășit perioadă de pedeapsă pentru păcatele noastre, timp de pocăință și spovedanie.

Dacă noi Îi cerem ajutorul, Dumnezeu îl va trimite cu siguranță. Mulți păcătoși au avut parte de miracole spre întoarcerea lor la calea Adevărului, pe calea mântuirii. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toții scrisori către Cer? Da, vom scrie. Așa cum au scris toți creștinii, încă de la întemeierea Bisericii.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 64)

15 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

(In. 19, 17) Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota.

În tine (Avraame) îmi prefigurez planurile (Fac. 22, 15-19),
Într-adevăr, O dreptule, Tu ești simbolul Meu în relief (Fac. 1, 16; 22, 12 și 16).
Vrei să știi ceea ce va fi după tine ca urmare a faptelor tale?
Pentru aceasta te-am pus să vii aici sus, ca sa-ți arăt:
Precum tu n-ai cruțat pe fiul tău pentru mine,
Asemenea nici Eu nu voi cruța pe Fiul Meu pentru toată lumea;
Ci îl voi da ca să fie omorât pentru lume (Rom. 8, 32)…

14 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

(In. 19, 6) Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.

Diavolul nu a fost nicicând într-o stare mai proastă decât a fost în acea zi. Căci, în timp ce aștepta să câștige pe Hristos, a pierdut și pe cei pe care îi dobândise deja pentru că în clipa în care trupul Său a fost pironit pe cruce, cei morți au înviat. Atunci moartea a fost rănită, primind o lovitură a morții dintr-un trup mort… întrucât diavolul ar face tot ceea ce îi stă în putință să-i convingă pe oameni că Iisus nu a murit, ci că el (Satana – n.tr.) deține puterea. Oricine poate vedea că vremea de după înviere este presărată de dovezi (că Hristos a înviat din morți – n.tr.), însă în ceea ce privește moartea Sa, nici o altă vreme decât clipa morții nu poate oferi alte dovezi despre aceasta. Așadar, Iisus a trebuit să moară în public, în fața tuturor, iar învierea Sa nu a fost la fel, deoarece El știa că timpul care se va scurge mai apoi va aduce mărturie de la sine pentru aceasta. Lucru minunat este că, în timp ce lumea privea (cum Hristos este răstignit – n.tr.), șarpele a fost zdrobit de cruce.

Despre taina Înălţării Sfintei Cruci – Predică a părintelui Constantin Galeriu

 

Predică rostită pe data de 9 septembrie 2001

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Dreptmăritori şi vrednicilor de dragoste creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos,

Din dumnezeiasca Evanghelie pe care o vom auzi astăzi – aşa cum Biserica, prin dumnezeieştii Părinţi, a rânduit – ne împărtăşim, ca întotdeauna dealtfel, de un cuvânt tot mai descoperitor de taină. Înaintea oricărui praznic împărătesc (adică pentru Împăratul – Dumnezeu), cum e Crăciunul, bunăoară, sau Învierea, dar şi Înălţarea Sfintei Cruci, sunt evanghelii în legătură cu acest praznic. Evanghelia din această duminică dinaintea Înălţării Sfintei Cruci e în legătură Sfânta Cruce, care se dezvăluie în chipul Crucii şi în lemnul Sfintei Cruci. Dar noi trebuie să mergem mai adânc, la taina Sfintei Cruci. Azi, o dată mai mult, rogu-vă să cugetăm, să privim din interior spre exterior taina care se dezvăluie. Şi toţi cei care doresc să înţeleagă adâncul de taină al adevărului dumnezeiesc şi al adevărului omului, sunt rugaţi, împreună, să luăm aminte. Cuvântul dumnezeiesc al Evangheliei aşa ne grăieşte:

Ce înseamnă lepădarea de sine?

 

Sfântul Ignatie Briancianinov

Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte şi greşalele făcute de noi din tinereţile noastre; vede toată viaţa noastră, atât trecută cât şi viitoare; „cele nefăcute încă de noi sunt deja scrise în cartea Lui „ (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisă în stihuri, Cuvântul 55).

El vede dinainte ceasul mutării noastre în nemăsurata veşnicie şi ne vesteşte pentru a noastră mântuire porunca Lui cea atotsfântă: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de Sine şi să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”.

Crucea de-viaţă-făcătoare

 Sfântul Ioan Maximovici – predică la Înălţarea Sfintei Cruci

Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a  sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau,  i-a adus în împărăţia Cerească. Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi, ca semn  al lui Hristos, este cinstită de creştini.

Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se  lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-şi un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină. Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-viaţă-făcătoare; şi  Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi.

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii

 

[…] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mîntuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mîntuirii sale; de aceea, crucea nu este mîntuitoare pentru fiecare. Să luăm la rînd toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mîntuitoare. Sînt multe cruci, dar felurile lor sînt trei: primele sînt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pămîntească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele; pentru a cîştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sînt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă

 

Obişnuit, crucea care ne este dată se pare a fi totdeauna cea mai grea. Toţi zic: Ştim că trebuie să avem mâhniri şi necazuri în lume, dar ceea ce sufăr eu nu mai suferă nimeni. Orice altă cruce e mai uşoară ca aceasta.

Dar Domnul a hotărât totul înainte. El a hotărât şi crucea noastră. Noi nu suntem stăpâni, ci trebuie să fim copii ascultători.

Fratele meu, gândeşte-te că ai fi primit dreptul să-ţi alegi tu crucea pe care trebuie să o porţi. O, numai atunci ai putea vedea cât de greu este să alegi!

Vrei să îţi alegi boală? Te rog nu răspunde îndată da. Eu ştiu ce este boala şi nu o voi lăuda.

“Crucea și purtarea ei, între necazuri și bucurii”

 

Crucea este cel mai înalt Altar al celei mai înalte Jertfe! Răscumpărarea neamului omenesc din stăpânirea morții.

Din momentul în care Sângele Domnului a început să curgă, Crucea a încetat sa mai fie unealtă de tortură și a devenit Altar, iar Hristos, și Jertfă, și Jertfitor.

Semnul Sfintei Cruci – dar și putere de la Dumnezeu

Slavă, Doamne, puterii ce niciodată nu se istovește, a Crucii Tale! Când vrăjmașul mă strâmtorează cu gândul și simțământul păcătos, și eu, neavând slobozenie în inimă, îmi fac de câteva ori cu credință semnul crucii, deodată păcatul meu se depărtează de la mine și strâmtorarea piere și ies la slobozenie (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Purtea Crucii

Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. (Matei 10, 38)

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă.

Astăzi creştinii au devenit atât de indefenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegându-le dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisie vie a lui Hristos cel Înviat. 

Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci deobicei trădrile se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos. 

Marele examen

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi ur­meze Mie" (Luca 9, 23; Matei 16, 24; Marcu 8, 34).

Crucea, podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci - suferinţa noastră cea de toate zilele, crucea suferinţei, harul Crucii, iată atâtea nume în legătură cu crucea.

Dar cea mai grea cruce e lepădarea de sine. Nu poţi să fii liber fără aceasta, fără lepădarea de sine, libertatea cu atâta se plăteşte. Să depanăm litania acestei porunci şi condiţia primă de a putea urma pe Iisus.

A fi creştin înseamnă mai mult decât aparţinere ta doctrinară la creştinism. A crede în Iisus Hristos înseamnă mai mult decât semnifică vorbele. Iată  ce înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L avea pe El în inima ta, a-L face pe El inima ta, înseamnă să ai un moment, o clipă în viaţa ta în care te-ai întâlnit real cu Iisus; clipă care să nu-ţi ajungă viaţa întreagă de a o desfăşura între oameni.

Crucea-Mireasă

Evanghelia de la Marcu 8,34 – 9,1

8 ³⁴ Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. ³⁵ Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. ³⁶ Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? ³⁷ Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? ³⁸ Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. 9 ¹ Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

 1. „Să-și ia crucea sa”. Dacă în Evanghelia Duminicii trecute ni s-a descoperit taina Crucii lui Hristos, în Evanghelia acestei Duminici ni se descoperă taina crucii noastre. Dacă, aşadar, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci am fost învăţaţi că iubirea lui Dumnezeu pentru noi s-a revelat în Crucea lui Hristos, în această Duminică suntem învăţaţi că răspunsul nostru de iubire faţă de Dumnezeu se arată şi se împlineşte în crucea noastră, purtată pe urmele lui Hristos.