O, ce frumoasă eşti iubito, Biserică, Mireasa mea,
Ce minunate sunt acele podoabe ce te fac aşa,
O, ce frumoasă ţi-e credinţa primită-n cugetul smerit,
Curată, sinceră, adâncă, statornică pân' la sfârşit!
O, ce frumoasă ţi-e nădejdea ce nu s-a clătinat nicicând,
Prin orişice-ncercări aceeaşi, trăire şi-ndrăzneal-având.
Ce îngerească ţi-e iubirea, ce lângă Mine te-a ţinut,
În dulcea, negrăit şi dulcea unire de la început!
Ce sfântă ţi-e curăţia din dulcii limpezi ochi tăi,
Ce n-au privit nicicând pe nimeni, căzuţi, dispreţuiţi şi răi.
Ce mişcătoare umilinţa asemeni crinului rănit,
Ce-şi dăruie mai mult mireasma cu cât e şi mai mulr zdrobit!
Ce îndelungă ţi-e răbdarea ce te-a-nvăţat să lupţi, şi blând
Iertând să suferi pân'la moarte, şi să nădăjduieşti crezând.
Ce înduioşetoare-i mila ce te-a plecat spre cel lovit,
Să mângâi, să ajuţi, să dărui nemustrător, tăcut, simţit!
Ce-mbelşugat şi dulce-i rodul, cu-atâtea lacrimi semănat,
Altarul miilor de jertfe, ce strălucit e necurmat.
Ce fericit e-mpodobită, în totul, tot, făptura ta,
O, ce frumoasă, ce frumoasă eşti tu pe veci, Mireasa Mea!
de Traian Dorz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!