Catehism creștin ortodox ( 54 )

142. Cum a pregătit Dumnezeu pe oameni, prin veştile ce li le da, că va veni El însuşi să-i mântuiască ?

 Prima făgăduinţă pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor că le va trimite un Mântuitor, a fost îndată după cădere. Era prima lor mângâiere în nenorocirea ce i-a ajuns. Dumnezeu îi spune şarpelui că cineva se va naşte din femeie, care-i va zdrobi capul: «Vrajmăşie voi pune între tine şi între femeie fi între sămânţa ta şi între sămânţa ei; acela va zdrobi capul tău şi tu vei păzi călcâiul lui» (Facerea 3:15). 

Dar vesti tot mai limpezi despre Mântuitorul, ce avea să vină, le dă Dumnezeu Evreilor prin proorocii Vechiului Testament, căci pe vremea lor se înmulţise şi răutatea între oameni. De aceea proorocii plângând şi suferind, ziceau; «Cine va da din Sion mântuirea»? (Psalm 13:6), sau se rugău: «Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară» (Psalm 153:6).

 Dumnezeu milostivin-du-se de această rugăciune, spune oamenilor: «Va veni la Biserică să Domnul pe care îl căutaţi» (Maleahi 3:1), sau: «Iată vin să adun toate neamurile şi limbile» (Isaia LVI, 18). Şi ca lumea să-L cunoasăa atunci când va veni, Domnul dă foarte multe semne după care va putea fi cunoscut. El nu va veni cu asprime, ci blând şi smerit, călare pe mânz de asină: «Bucură-te foarte fiica a Sionului, strigă fiica a Ierusalimului, iată împăratul vine la tine drept şi însuşi mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz tânăr» (Zaharia 9:9). Va veni nu ca să domnească asemenea împăraţilor pământeşti, ci ca să elibereze prin sangele Său pe cei robiti păcatului: «Şi Tu întru sângele aşezământului (Testamentului) Tău ai slobozit pe cei legaţi ai Tăi din groapa ce n-are apă» (Zaharia 9:11). 

Smerenia întru care va veni, pătimirea şi moartea Lui pentru păcatele altora, le prevesteşte proorocul Isaia în mod amănuţit: «Şi l-am văzut pe El şi n-avea nici chip nici frumuseţe... Acesta păcatele noastre le poartă şi pentru noi rabda durere,., iar El s-a rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, certarea împăcării noastre pre Dânsul şi cu rana lui noi toţi ne-am vindecat... şi El pentru că s-a chinuit nu şi-a deschis gura Sa; ca o oaie la înjunghiere s-a dus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu-şi deschide gura Sa; Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui şi pentru fărădelegile poporului meu, s-a adus la moarte» (Isaia 53:2, 4, 5, 7, 8). 

Chiar şi timpul şi locul venirii Mântuitorului au fost prezise de Prooroci. Proorocul Daniel a prezis că: «De la ieşirea cuvântului ca, iarăşi să se zidească Ierusalimul», adică de la anul 457 a. Hr. şi până "se va sfârşi păcatul şi se vor sterge fărădelegile» (9:25-24), vor trece 70 de săptămâni de ani, adică 490 de ani, răstimp care tocmai bine s-a împlinit la anul 33 după Hristos, când Mântuitorul a zdrobit puterea păcatului, prin moartea pe cruce. Iar Proorocul Miheia a prezis că Mântuitorul se va naşte în Betleem (Miheia 5:2). 

S-a prezis apoi prin Isaia Proorocul, şi chipul mai presus de fire al naşterii Mântuitorului din fecioara: «Iată fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil» (adică Dumnezeu cu noi) (Isaia 7:15). De asemenea că El se va naşte după trup din sămânţa lui David «Odată m-am jurat întru cel sfânt al meu; au minţi-voiu lui David? Sămânţa lui va rămâne în veac şi scaunul lui ca soarele înaintea mea şi ca luna săvârşită în veac» (Psalm 88:35-36). Toate aceste proorocii aveau să ajute credinţa oamenilor prin faptul că ele sau împlinit în Iisus Hristos. Dar că oamenii să poată primi pe Iisus Hristos ca Dumnezeu, mai trebuia ca Dumnezeu să-i ridice din credinţa lor rătăcită în mulţi idoli, la credinţa într-un singur Dumnezeu, atotputernic şi iubitor, dar care are un Fiu nedespărţit de El, după fiinţă.