Catehism creștin ortodox ( 47 )

123. Cu ce scop a făcut Dumnezeu pe om? 

Dumnezeu a făcut pe om pentru ca acesta să se împărtăşească de bucuria de a fi în preajma lui Dumnezeu şi de fericirea de a cunoaşte, de a iubi şi de a slăvi pe Dumnezeu. El este încununarea întregii zidiri, este o lume în mic (microcosmos), cum zic Sfinţii Părinţi. Prin trupul său, el face legătura cu lumea, prin sufletul său, el face legătura cu Dumnezeu. Omul a fost făcut să fie făptura aleasă a slavei dumnezeieşti. Rostul sau în Rai era să împlinească porunca lui Dumnezeu.

 124. Care era porunca lui Dumnezeu, de care Adam trebuia să asculte?

 Porunca pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam era aceasta: «Iar din pomul cunoştinţei binelui şi a răului să nu mâncaţi dintrânsul 61 că în orice zi veţi mânca din el, cu moarte veţi muri» (Facerea 2:17). 

125. Adam şi Eva au păzit această poruncă?

 Un timp au păzit-o. Dar din îndemnul diavolului în chip de şarpe şi sub pornirea mândriei lor, Eva întâi, şi Adam după ea, au mâncat din pomul oprit, călcând porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu a blestemat pe şarpe, a prezis necazuri şi suferinţe primilor oameni, i-a scos afară din Rai, dar le-a făgăduit pe Mântuitorul (Facerea 3:15 si urm.). 

126. Cum se numeşte acest păcat al lui Adam? 

Acest pacăt se numeşte păcatul stramoşesc, fiindcă a fost făcut de strămoşul neamului omenesc. Păcatul acesta a trecut la toţi oamenii, cum spune Sfântul Apostol Pavel» «Printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume» (Romani 5:12). 

127. Cum se moşteneşte păcatul strămoşesc?

 Aceasta este o taină mare. Ceea ce se poate spune, este că păcatul acesta pe care-l moştenim din tată în fiu, prin naşterea firească, nu ni se socoteşte ca păcat al nostru, personal, ci ca o stare păcătoasă, ca o înclinare spre păcat, izvorâtă din călcarea poruncii dumnezeieşti şi care este egală cu păcatul în faţa legii lui Dumnezeu. Pentru că această stare păcătoasă este egală cu păcatul însuşi, Biserica a rânduit botezul copiilor, care nu au păcatele celor vârstnici, dar care totuşi, moştenesc aplecarea spre păcat, care vine de la Adam (Facerea 8:20; 2 Cronici 6:36; Iov 4:17-19; 14:4; 15:14-16; 25:4; Psalmul 13:1.3; 50:6; 52:2-4; 57:3-4; Proverbe 30:9; Eci. 7:20; Sirah 25:23, 27; Romani 3:10-12; 5:12-19; Iacov 3:2; 1:Ioan 1:8). 

128. Care au fost urmările păcatului strămoşesc?

 Păcatul strămoşesc a adus primilor oameni pierderea harului lui Dumnezeu, adică ruperea legăturii cu Dumnezeu, cu ei înşişi şi cu lumea. Acest păcat a mai adus slăbirea chipului lui Dumnezeu în om, prin întunecarea în parte a puterilor sufletului şi prin înclinarea mai mult spre rău decât spre bine. Mintea se mişcă greu, deosebeşte 62 anevoie cele ce are de cunoscut şi mai mult se depărtează decât se apropie de luminile curate ale Duhului. Ea nu mai vede decât anevoie pe Dumnezeu, priveşte mai mult spre lucrurile pieritoare, legate de viaţa trecătoare. Dar această slăbire nu înseamnă ştergerea sau stingerea completă a chipului lui Dumnezeu în om. Omul n-a murit cu totul pentru cele dumnezeieşti. El s-a îmbolnăvit. Chipul lui Dumnezeu în el a slăbit. Prin păcatul strămoşesc, primii oameni au pierdut sfinţenia, curăţia şi putinţa de a nu muri. Pierzând harul, ei au pierdut şi roadele harului. Dacă ar fi ascultat porunca, dumnezeiască, Adam şi-ar fi asigurat, cu ajutorul lui Dumnezeu, putinţa de a nu muri, la care ar fi contribuit şi pomul vieţii, de care nu s-a putut folosi, fiindcă a fost scos din Rai (Facerea 3:22). Prin păcatul lor, primii oameni şi-au pierdut liniştea desăvârşită a trupului, firea întreagă s-a îmbolnăvit de păcat «prin neascultarea unuia singur». Pedeapsa cea mai mare a păcatului a fost moartea, care după Sfântul Apostol Pavel este «plata păcatului» (Romani 6:2; 1 Corinteni 15:22); moartea cu cele trei trepte ale ei: trupească, sufletească şi veşnică. Dumnezeu însuşi a vestit primilor oameni că vor muri, dacă nu vor asculta porunca (Facerea 2:17). Neascultând-o, pedeapsa lor a fost moartea. Nu trebuie să se creadă Adam şi Eva şi-au atras această pedeapsă pentru că au mâncat dintr-un anumit pom purtător de nenorociri şi de moarte, ci numai pentru că au călcat porunca dumnezeiască.