Catehism creștin ortodox ( 44 )

113. Toţi îngerii sunt buni? 

Nu toţi îngerii sunt buni. Sunt şi îngeri răi, care se numesc diavoli. Aceştia ispitesc pe oameni şi le insuflă gânduri rele. Ei pot rătăci mintea oamenilor, ducându-i la călcarea poruncilor lui Dumnezeu.

 Diavolul sau Satana poate chiar ucide oameni, după cuvântul Mântuitorului: «Acela ucigător de oameni a fost din început şi întru adevăr n-a stătut, că nu este adevăr întru dânsul. Când grăieşte minciuna, dintru ale sale grăieşte, că mincinos este şi tatăl ei» (Ioan 8:44). Iar Sfântul Petru îndeamnă pe credincioşi astfel: «Fiţi treji, privegheaţi, pentru că potrivnicul nostru, diavolul, ca un leu răcnind, umbla căutând pe cine să înghită» (1 Petru 5:8). 

Când Durmnezeu ne trimite îngerul Său păzitor, Satana trimite şi el îngerul său rău, ca să distrugă viaţa noastră. Omul se află între doi, care urmăresc scopuri opuse şi se străduiesc să învingă unul împotriva celuilalt. Dar diavolul nu poate sili pe om la păcat, ci numai îl ispiteşte. 

Diavolul nu poate să facă rău nici omului, nici altei făpturi, dacă nu are învoirea de la Dumnezeu. Se cunoaşte cazul lui Iov (Iov 1: 12; 2:6) şi al dracilor care se rugau de Mântuitorul zicând: «De ne goneşti pe noi, dă-ne voie să ne ducem în turma cea de porci. Şi a zis lor: Mergeţi. Iar ei ieşind, au mers în turma cea de porci» (Matei 8:31-32).

 114. De unde le vine diavolilor această răutate?

 Această răutate le vine din iubirea de sine şi din mândrie. Dumnezeu i-a făcut buni, cum a făcut bun tot ce există (Facerea 1:31), dar ei au călcat porunca ascultării de Dumnezeu şi au fost aruncaţi în întunericul cel mai adânc, cum zice Scriptura: «Şi pe îngerii, care nu şi-au păzit dregătoria lor, ci şi-au lăsat lăcaşul lor, spre judecata zilei celei mari, legăturilor celor veşnice sub întuneric îi ţine» (Iuda 1:6).

 Prin pedeapsă cu focul cel veşnic (Matei 15:41), Satan şi îngerii lui sunt osândiţi în veci şi nu pot fi niciodată primitori ai dumnezeiescului har . 57 115. Ce se înţelege prin cuvintele «văzutelor tuturor»? Sfânta Scriptură ne spune că la început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul (Facerea 1:1). 

Am văzut mai înainte că «cerul» din aceste cuvinte, înseamnă lumea nevăzuta a îngerilor. Pământul înseamnă lumea văzută. Această lume văzută, adică pământul cu toate ale lui era la început, nevăzut şi netocmit, adică fără formă (Facerea 1:2). 

Dumnezeu a făcut lumea, nu dintre o dată, ci treptat, într-o ordine care să îngăduie lucrurilor să se sprijine unele pe altele, în înţelesul că cele ce urmau nu puteau să apară fără cele dinainte. Aşa, Dumnezeu a făcut în ziua întâi lumină, fără care nu e cu putinţă nici o lucrare şi nici o creştere. În ziua a două a făcut tăria sau cerul văzut; în a treia adunarea apelor, uscatul şi toate ierburile şi plantele; în ziua a patra, luminatorii cerului, soarele, luna şi stelele; în ziua a cincea peştii şi păsările; în ziua a şasea animalele cu câte patru picioare, târâtoarele, tot felul de animale si la urmă pe om (Facerea 1:3-26). 

În ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit de lucrările sale. Ordinea aceasta în care diferitele feluri de viaţă şi de făpturi apar între o înlăntuire firească şi necesară, începând cu lumina şi terminând cu omul, arată adânca înţelepciune a Ziditorului. Sfinţii. 

Părinţi spun că omul a fost făcut în urma celorlalte lucruri, pentru că se cuvenea să fie pregătită împărăţia şi apoi să vină împăratul ei - omul. Omul nu putea să apară decât atunci când toate cele necesare pentru viaţa lui erau create. Ei nu putea veni în lume înainte de apariţia vieţii. Plantele şi toate celelalte animale trebuiau să apară înaintea lui.