"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

luni, 17 martie 2014

UN NOU LOCAȘ ÎN SLUJBA COPIILOR ȘI A LUI DUMNEZEU – PARACLISUL C.T.T.F.” A. SALIGNY” - SIMERIA




Edificiul, a cărui istorie se identifică cu însăși viața localității noastre, care a contribuit încă de la înălțarea sa la luminarea minților tuturor copiilor din Simeria, indiferent de nivelul pe care l-au avut – primar, gimnazial sau liceal - a fost martorul unei noi binecuvântări din partea lui Dumnzeu.

Bucuria a fost prilejuită, sâmbătă, 15 martie 2014,  de prezența  Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei  în mijlocul copiilor, mai mari sau chiar mai mici, însoțiți de părinți, bunici și o serie de dascăli liniștiți, care a săvârșit slujba de  binecuvântare a paraclisului amenajat în incinta școlii. Momentul a făcut ca împreună să se găsească la rugăciune, trei dintre preoții localității: Traian Crișan, Oliver Cosma și Gabriel Basa – inspector școlar de Religie, părintele protopop Narcis Terchet al Orăștiei, părintele consilier Vasile Vlad, doamnele inspector școlar general adjunct Maria Ștefănie și Ilina Lavinia, domnul primar Emil Râșteiu și directorul adjunct Valer Stoica, alături de elevii și dascălii prezenți. Se împlinea dorința multor generații care au slujit aici, și care au de acum posibilitatea de a se ruga atunci când munca de fiecare zi o începeau și deopotrivă se încununa munca acelora care au ostenit și au jertfit pentru ca elevii noștri, să-l poată întâlni la ore sau la slujbă pe Dumnezeu.

Locașul a primit trei protectori cu rosturi deosebite în viața copiilor și oamenilor de toate vârstele: Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Stelian, vorbind de la sine despre importanța pe care de acum o împlinea.  
                         
     Pr. lect. dr. Gabriel Valeriu Basa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!