Catehism creștin ortodox ( 48 )

129. După facerea lumii Dumnezeu se îngrijeşte de ea? 

Dumnezeu se îngrijeşte de lume. Această lucrare prin care Dumnezeu se îngrijeşte de lume se numeşte pronie sau providenţă. Prin pronie, Dumnezeu păstrează lumea în totalitatea ei şi fiecare lucru şi fiinţa în parte, le ocroteşte şi le îndreaptă spre scopuri bune. Pronia sprijină orice lucrare bună. Ea a produs profeţia în Vechiul Testament şi planul mâtuirii. Ea se arată în toate lucrurile lumii, de la cele mai mici până la cele mai mari, pe care Dumnezeu le cunoaşte şi le îngrijeşte, cum ne spune Mântuitorul însuşi: «Căutaţi la păsările cerului, că nici seamăn, nici secera, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte (Matei 6:26). «Au doar nu se vând două păsări pentru un ban ?

şi nici una dintr-însele nu cade pe pământ fără de Tatăl vostru» (Matei 10:29). «Dumnezeu, zice  Sfântul. Ioan Gură de Aur, nu numai că a adus la lumină zidirea, dar după ce a dus-o, o îngrijeşte. De zici îngeri, de zici arhangheli, de zici puterile cele de sus, de zici toate cele văzute şi nevăzute, toate acestea se bucură de pronia Lui. Fără această lucrare, ele se duc, se scurg şi pier». Iar Clement Alexandrinul zice: «înfăţişarea, ordinea şi măiestria lucrurilor văzute ne arată pronia dumnezeiască». Prin pronie, Dumnezeu nu numai păstrează, dar şi conduce lumea, care va primi o schimbare înspre mai bine. Sfântul Efrem Sirul scrie despre pronie astfel «Am văzut case şi m-am gândit la gospodar. Am văzut lumea şi am înţeles pronia. Am văzut corabie fără cârmaci, scufundându-se. Am văzut faptele oamenilor neisprăvind nimic fără Dumnezeu, care le conduce. Am văzut cetăţi şi republici deosebite în constituţia lor şi am înţeles că toate există prin rânduiala lui Dumnezeu. Turma e de la păstor, iar creşterea tuturor pe pământ e de la Dumnezeu». Prin pronie, Dumnezeu opreşte răul şi îl întoarce spre bine, cum ne spune Mărturisirea lui Dosoftei: «Cele rele le ştie mai dinainte şi le îngăduie Dumnezeu, dar Ei nu se îngrijesc de ele, pentru că nici nu le-a făcut. Dar odată întâmplate, ele sunt îndreptate spre ceva folositor de către nesfârşita bunătate, care fără să le fi făcut, le îmboldeşte spre mai bine cât este în puterea acestora». Dumnezeu păstrează şi conduce lumea, conlucrând cu puterile făpturilor, nu fără ele.