Acela ţi-e prieten şi om cu dragoste şi grijă de tine, care te laudă când ai săvârşit o fapta buna si te mustră când ai păcătuit cu ceva. Pe duşman nu-l primesc nici când mă laudă ; prietenului, însă, îi dau dreptate şi când mă mustră. Vrăjmaşul, chiar dacă mă iubeşte, îmi este neplăcut : prietenul, chiar dacă mă răneşte, îmi fa¬ce plăcere. „Mai vrednice de credinţă, zice Scriptura, sant ranele pretenului decat sarutările de bună voie ale duşmanului” (Proverbe, XXVII, 6).
In adevăr, prietenul, chiar daca te-ar mustra pe drept sau pe nedrept nu te jigneşte, pentru ca o face cu dorinţa de a te îndrepta. Vrăjmaşul, însă, chiar dacă te-ar mustra pe bună dreptate, nu o face ca să te în¬drepte, ci se sileşte să te dojenească mai mult spre a te face de râs.
Astfel, iubiţilor, nimic nu se poate asemăna cu unirea şi dragostea. Unde este dragoste şi unire unul nu este singur, ci împreună cu mulţi alţii. Căci dacă sânt doi oameni sau zece uniţi într’un singur suflet prin dragoste, unul din aceştia nu mai este unul, ci fiecare din ei devine doi sau zece ; vei găsi în cei zece pe unul si in cel unul pe zece.
Daca ar fi un duşman, care să atace pe unul din ei, duşmanul îl atacă ca şi cum ar ataca zece şi astfel duşmanul este răpus. Dacă a sărăcit unul din ei, totuşi nu este sărac, căci sărăcia este umbrita în cea mai ma¬re parte. Fiecare din ei are douăzeci de mâini, douăzeci de ochi, tot atâtea picioare şi fiecare are zece suflete. Aceasta pentru ca fiecare lu¬crează nu numai treburile lui, ci şi pe ale celorlalţi. Şi chiar dacă ar fi o sută de persoane, acelaşi lucru s’ar întâmpla. Asta poate să se întâmple ori unde : şi în Persia şi în Roma.
Ceea ce nu poate săvârşi firea, aceea are putere s’o indeplineasca puterea dragostei.
Gandeste-te iarăşi cât de mult ar creşte puterea ta dacă ai avea o mie sau două mii de prieteni? Lucru minunat este acesta că din unul se fac o mie. Dacă dragostea este un bine atât de mare pentru ce nu căutăm să dobândim acea¬stă putere a dragostei, pentru ce nu ne punem pe noi înşine în siguranţă ?
Pentru ce mărgi¬nim dragostea noastră la unul sau la doi? Chiar dacă va fi sărac cel care are prieteni, to¬tuşi este mai bogat decât cei bogaţi, căci ceea ce nu îndrăzneşte să spună pentru el însuşi aceea o va spune in locul său prietenul, şi ceea ce nu poate să dăruiască el, o va dărui prin altul. Unul ca acesta, păzit de aţâţi şutaşi, nu poate să pătimească ceva rău.
Nu sânt atât de sinceri şi atât de credincioşi ca ei nici paznicii împăratului. Aceştia păzesc pe împărat de fri¬că şi de nevoie; ceilalţi din dragoste şi din bunăvoinţă. Mai mult : împăratul se teme de paznicii săi, pe când celălalt are mai multă în¬credere în ei decât în el însuşi.
Şi altfel : Care zid este atât de puternic şi atât de întărit prin legătura perfectă a pietrelor trainice din care e construit, încât să reziste atacurilor vrăjmaşilor ca ceata celor cari se iubesc -unii pe alţii şi cari sânt strânşi într’o singură unire ?
Atacurile diavolului le resping ; si pe bună dreptate. Căci cei cari se orânduesc în ordine de luptă contra diavolului sânt neînvins; de uneltirile lui şi înalţă trofeele strălucitoare ale dragostei. Sânt ca şi o liră. După cum coardele lirei sânt multe, dar dau o sin¬gură melodie şi scot o cântare plăcută, tot astfel şi cei cari sânt strânşi într’un gând dau dru¬mul cântării melodioase a dragostei. Nimic nu poate să fie mai dulce decât dragostea!
Ce nu poate să facă un prieten sincer ? Cât de multă plăcere nu face ? Cât de mult folos nu dă ? Cât de multă siguranţă nu procură ? Nu se poate compara un prieten adevărat nici cu ne¬numărate comori !
Si după cum corpurile cele strălucitoare îşi răspândesc frumuseţea loc şi asupra locurilor învecinate, tot astfel şi prietenii îşi lasă binefacerile dragostei lor în toate locurile pe unde se duc. Este mai bine să mergi prin întunerec decât să fii fără prieteni.
Trupul nu este atât de mult consumat de friguri cât sânt sufletele consumate de lipsa prietenilor.
Atât de mare este dorinţa arzătoare a dragostei, încât pe cei ce-i iubim, cu toate că nu sânt de faţă, ci absenţi, îi avem în minte în fiecare zi. Inima celui care iubeşte lasă la o parte toate treburile numai ca să se unească cu cel dorit.
Dacă cineva vede pe prietenul iubit, dar mai bine zis dacă-şi aminteşte de el îndată îi tresare inima, fata i se luminează, le suportă pe toate cu uşurinţă, căci se bucură amintindu-şi de prietenul iubit.
Va simţi oare vreo durere sau se va teme de ceva înfricoşător şi primejdios cel care are in minte şi-şi aminteşte de cel care s’a învrednicit să ne iubească cui adevărat, de Hristos ?
Nicidecum ! Căci dacă toţi se tem de noi când sântem iubiţi de oameni de seamă, cu cât mai mult când sântem iubiţi de Dumnezeu. Să nu cruţăm nimic pentru această dragoste de Dumnezeu, chiar dacă ar trebui să ne dăm averile noastre, trupurile noastre şi chiar sufletul nostru!
Nu este de ajuns să spunem prin cuvinte că iubim, ci trebue să facem dovada si prin fapte.
Sf. Ioan Gura de Aur
TRADUCERE
DE
PR. D. FECIORU
BUCURESTI , 1945
EXTRAS DIN REVISTA „ORTODOXIA” ANUL XII NR. 15-18
(sau din Margaritare, Cuvantul 13, Editura Libera 2001)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!