PREDICA DE ANUL NOU A PATRIARHULUI ROMÂNIEI

 

De Anul Nou, oamenii își doresc și își urează: Un An nou fericit! sau: La mulți ani cu sănătate și fericire! sau:  Ani mulți și buni!

Este firească și frumoasă urarea de mai sus, dar și întrebarea: Cine ne dăruiește ani mulți și buni, cu sănătate și fericire? Răspunsul omului credincios este acesta: Dumnezeu Cel Veșnic și Bun, izvorul vieții, al bucuriei și al fericirii.

Din acest motiv, trecerea dintre ani trebuie întâmpinată mai întâi, cu Rugăciune la miezul nopții și apoi, dacă se dorește, și cu Revelionul citadin sau cu Veghea obiceiurilor tradiționale de la sat.

Astfel urmăm înțelepciunea poporului român exprimată în cuvintele „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”, precum și hotărârea Sfântului Sinod din data de 17 februarie 2011, care a aprobat rânduiala Slujbei ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani. Aceasta conține, în principal, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciuni de mulțumire și rostirea unui cuvânt despre sfințirea timpului.

AZI, CÂND ANUL VECHI…

 

Azi, când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iară
şi când Anul Nou aşteaptă
mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori, şi-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi Ţi-aducem printre lacrimi
rugăciuni de mulţumire.

…Mulţumire, că şi-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelşugare bucuriilor nespuse
şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea Mâinii Tale,
să putem urca spinoasa, dar slăvita Crucii cale.
Mulţumire, că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
să putem simţi duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai făcut mereu să trecem văi de moarte şi tristeţe
să putem privi pe urmă Slava Sfintei Tale Feţe…

ŞI CU CÂT PRIVESC

 

Şi cu cât privesc în urmă peste anii ce s-au dus,
Tot mai limpede-Ţi văd Faţa şi iubirea Ta, Iisus.

Tot mai strălucit şi dulce în viaţa mea răsai,
tot mai limpede-mi răsună fermecatu-Ţi, dulce grai.

Tot mai strălucit faci totul, Soare binecuvântat,
tot mai mult mi-alungi din suflet norul greu şi-ntunecat.

Ce grabnic trece timpul!

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Într-adevăr, zilele s-au scurtat – după cuvântul spus de gura sfântă a Mântuitorului nostru iubit Iisus. Acum este luni şi, parcă n-au trecut bine zilele, şi iarăşi e duminică.

Ce grabnic trece timpul! Abia începe luna, până când te pomeneşti că-i sfârşitul ei. Parcă numai ieri era ianuarie şi, iată, acum este iarăşi decembrie.

Ce grabnic trece timpul! Nu te obişnuieşti bine să scrii numărul numelui unui an şi iarăşi trebuie să-ncepi cu altul.

Într-adevăr, ce grabnic trece timpul! Ca ieri eram copii, iar astăzi, uite, suntem atât de bătrâni, încât parcă numai noi, doi sau trei, am mai rămas din toată mulţimea celor cu care copilărisem cândva împreună.

PROGRAMUL SFINȚIRII CASELOR CREDINCIOȘILOR

31 decembrie - Pilda zilei

 În frumosul oraș Geneva trăia o văduvă, care reușea să supraviețuiască împreună cu fiica ei, din veniturile unui mic magazin. Mari afaceri nu făceau ele, dar se bucurau dacă puteau să se strecoare așa, an de an. Dar spre sfârșitul anului 1874 a mers tot mai greu. Pe toată lumea comercială apăsa o povară și cu toate că de obicei „luna creștină” era pentru majoritatea prăvăliilor din oraș timpul celui mai bun câștig, toți negustorii se plângeau.

Lucrul acesta l-a simțit și văduva noastră și îi era cu atât mai teamă, cu cât trebuia în primele

zile ale noului an să plătească o poliță, iar banii pentru aceasta nu-i avea.

Adesea, seara, când număra frăncușorii câștigați, socotind și monedele mărunte, îi venea gândul îngrijorător: cum voi aduna banii pentru poliță?

„De ce te îngrijorezi? Tu eşti copilul lui Dumnezeu. El te iubeşte

 

Dreptmăritori creştini,

În slava cerului şi în văzduh, încă stăruiau cântările voioase ale îngerilor, iar pe pământ, inimile păstorilor încă fremătau de mare bucurie că li S-a născut Mântuitor. Peste câteva zile, aici se aşterne durerea şi plânsul, fiindcă din porunca lui Irod au fost masacraţi şi ucişi 14.000 de prunci din Betleem şi ţinuturile învecinate, cu gândul că printre ei va fi şi „potenţialul său rival”, Iisus. Regele Iudeei s-a înşelat, fiindcă Dumnezeu l-a înştiinţat în vis pe Iosif să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt, pentru a-L scăpa pe Iisus de sabia lui Irod (Mt. 2, 13).

Precum Dumnezeu a ocrotit Sfânta Familie, zădărnicind planul tiranului rege, tot aşa ne ţine şi pe noi sub „acoperământul” Său (cf. Ps. 90, 1), încât nimeni nu poate schimba planul Tatălui ceresc cu fiii Săi, chiar dacă aceştia trebuie să treacă uneori prin dureri, încercări, lipsuri şi primejdii.

Iubiţi credincioşi,

Au trecut două mii de ani de când Familia Sfântă, străbătând câmpul lui Booz, se îndrepta spre Egipt, fiind supravegheată de privirea Dumnezeului ceresc. Despre această grijă Dumnezeiască vorbea strămoşul lui David, Booz, spunând lui Rut moabiteanca: „Să ai plată deplină de la Domnul Dumnezeul lui Israel, la Care ai venit ca să te adăposteşti sub aripile Lui!” (Rut 2, 12). Proorocul David, uns rege în Betleem, în 1072 î.Hr., va spune mai târziu: „Ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui” (Ps. 35, 7).

30 decembrie - Pilda zilei

 

Odată, pe creasta unui munte, creşteau trei copaci visând la lucrurile măreţe pe care le vor face.

Primul, privind la cerul înstelat, a spus: Când voi creşte mare aş vrea să fiu transformat într-un cufăr care să ţină cele mai de preţ comori ale lumii.

Al doilea, privind curgerea cristalină a râurilor, a spus: Când voi creşte aş vrea să fiu transformat într-o corabie puternică, să duc pe mare regi şi regine.

Al treilea copac privi spre satul din vale, admiră oamenii care lucrau şi spuse: Eu nu vreau să părăsesc muntele acesta! Aş vrea să cresc atât de înalt încât oamenii, privind la mine, să se gândească la Dumnezeu.

Anii au trecut şi cei trei copaci au crescut.

29 decembrie - Pilda zilei

 Un băieţel, fiu de pescar, se aşeză la umbra unei sălcii şi-şi aruncă undiţa în râu.

"De-ar trage un peşte mare!", spuse el. Numaidecât prinse o ştiucă puternică şi o trase din toate puterile. Dar marele peşte se zbătu aşa de puternic, că-l trase şi pe băieţel în râu. Tatăl său, care era în apropiere şi-şi întindea plasa să se usuce, sări în apă şi-l scoase din marea primejdie. Apoi îi spuse fiului său: "Vezi tu, nu este bine întotdeauna să se împlinească dorinţele noastre".

28 decembrie - Pilda zilei

 

Când eram tânăr am fost un revoluţionar.

 Atunci mă rugam: `Doamne, dă-mi putere să schimb lumea`. 

Pe la jumătatea vieţii mi-am schimbat rugăciunea: `Doamne, ajută-mă să-i schimb pe cei cu care trăiesc şi cu care intru în contact: familia, prietenii, colegii de muncă. Atunci voi fi mulţumit`. 

Acum când am îmbătrânit şi zilele-mi sunt numărate. Rostesc doar o singură rugăciune: `Doamne, ajută-mă să mă schimb pe mine însumi în bine, ca prin schimbarea mea să-mi ajut și semenii`.

 Ce bine ar fi fost dacă de la început m-aş fi rugat astfel. Nu mi-aş fi risipit viaţa.

27 decembrie - Pilda zilei

 

În afară de cei trei bărbaţi înţelepţi care voiau să adore pruncul din ieslea Betleemului, a pornit la drum şi un al patrulea mag. Voia să-I dăruiască pruncului trei pietre preţioase. Însă, deoarece animalul său de povară şchiopăta, nu ajunse la timp la punctul de întâlnire stabilit. Totuşi porni singur spre iesle. Dar sosi prea târziu. O sărmană mamă, ce nu se lăsa mângâiată, îi povesti despre uciderea îngrozitoare a copiilor din Betleem, măcel căruia îi căzuse pradă şi propriul ei fiu. Plin de milă faţă de ea îi dărui o piatră preţioasă şi strălucitoare pe care, de fapt, voia s-o dea pruncului regesc. După luni de zile ajunse în Egipt, însă aici a aflat că pruncul Iisus şi părinţii săi s-au mutat în locul lor natal. Şi din nou porni la drum în căutarea pruncului Iisus. La periferia unui oraş întâlni un lepros care era aproape mort de foame. Acestuia îi dărui cea de-a doua piatră preţioasă, ca să se poată întreţine pe viitor. După aproximativ 30 de ani de căutare, dorinţa lui fierbinte de a-l găsi pe Regele lumii nu pierduse din intensitate. Dar simţea, de asemenea, cum inima sa bătrână nu mai rezistă mult la călătoriile lungi şi obositoare. De aceea, întâlnind un copil gol şi îngheţat, îi dărui cea de-a treia piatră preţioasă pentru a se putea îmbrăca şi hrăni.

26 decembrie - Pilda zilei

 

Pentru ziua de Crăciun, Manfred scrie o scrisoare cu tot ceea ce doreşte. Anul trecut l-a mai ajutat mama. Astăzi poate s-o facă singur. El şedea pe covor. Înaintea lui se află o lampă pentru citit, iar pe suportul de scris un carton. Manfred este descălţat şi nu are în picioare ciorapi. Stiloul stă prins între două degete de la piciorul drept, iar piciorul stâng ţine foia. El scrie cu piciorul pentru că nu are mâini: mâinile sale lipseau de la cot. Aşa a venit pe lume. Nimeni nu ştie de ce!

Anul trecut, cu toate că scrisoarea era lungă şi ceruse multe, a primit de toate: un trenuleţ, o maşinuţă, trei cărţi. Astăzi aşterne pe hârtie doar o singură dorinţă: "Dăruieşte-mi mâini!"

25 decembrie - Pilda zilei

 

Era odată un om care avea o casă, un bou, o vacă, un măgar şi o turmă de oi. Băiatul care păzea oile avea un căţel, o flanea de lână, un toiag şi un felinar. Pământul era acoperit de zăpadă. Era frig şi băiatul îngheţă. Nici flaneaua lui de lână nu-i mai servi la nimic. `Pot să mă încălzesc puţin în casa ta?`, îl întrebă băiatul pe stăpân. `Nu pot să împart căldura. Lemnele sunt scumpe`, spuse omul şi-l lăsă pe băiat să stea mai departe în frig. Deodată, băiatul zări pe cer o stea mare: `Ce fel de stea este asta?`, se gândi el. Numaidecât luă toiagul şi lampa şi porni la drum. `Fără acest băiat, nici eu nu rămân`, spuse căţelul şi merse pe urmele lui. `Fără acest căţel, nici noi nu rămânem`, spuseră oiţele şi porniră pe urmele lui. `Fără aceste oi, nici eu nu rămân`, spuse măgarul şi merse pe urmele lor. `Fără măgar, nici eu nu rămân`, spuse vaca şi merse pe urmele lui. `Fără această vacă, nici eu nu rămân`, spuse boul şi porni pe urmele ei.

24 decembrie - Pilda zilei

 

Povestea spune că, în urmă cu un număr de ani, un om și-a pedepsit fetița în vârsta de 5 ani, pentru că a risipit o hârtie aurie de împachetat, foarte scumpă.

Omul stătea rău cu banii și deveni și mai supărat când a văzut că fetița a folosit hârtia respectivă, ca să decoreze o cutie și să o pună sub bradul de Crăciun. Cu toate acestea, fetița a adus tatălui ei cadoul în dimineața următoare spunând:

“Acesta este pentru tine, tăticule”.

Tatăl a fost rușinat de reacția lui furioasă de cu o zi în urmă, dar supărarea lui se arătă din nou când a văzut că, de fapt, cutia era goală. El i-a spus pe un ton răspicat:

“Nu știai, domnișoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în el?”

.

Fetița s-a uitat în sus spre tatăl său, cu lacrimi în ochi, și a zis:

PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE ÎN PERIOADA CRĂCIUNULUI, ANULUI NOU ȘI A BOBOTEZEI

 AJUNUL CRĂCIUNULUI,  24 DECEMBRIE

           Ora   8.30 – Utrenia

           Ora   9.45 - Sfânta Liturghie

           Ora  12.00 - Vecernia Praznicului 

NAȘTEREA DOMNULUI, 25 DECEMBRIE

          Ora  8.30 - Utrenia

           Ora  9.45 - Sfânta Liturghie 

           Ora 18.00 - Vecernia

SOBORUL MAICII DOMNULUI, 26 DECEMBRIE

           Ora   8.30 - Utrenia

           Ora   9.45 - Sfânta Liturghie 

           Ora 18.00 - Vecernia

23 decembrie - Pilda zilei

 

Andrei nu avea decât o singură dorință, aceea de a primi o bicicletă galbenă cu multe accesorii pe care o văzuse într-o vitrină din oraș.

Nu mai putea să și-o scoată din minte. Vedea acea bicicletă și în vis, și în cacao, de dimineață, și portretul lui Ștefan cel Mare zugrăvit în manual.

Dar mama lui Andrei avea atâta altele de achitat și cheltuielile creșteau zi de zi.

Cu siguranță nu ar fi putut cumpăra o bicicletă atât de scumpă ca aceea pe care o visa el.

Andrei știa greutățile mamei sale și, de aceea, se hotărâ să-i ceară bicicleta ca dar de Crăciun direct lui Dumnezeu.

În fiecare seară, Andrei adăuga la rugăciunea sa următoarele cuvinte: ”Adu-ți aminte să-mi dai bicicleta cea galbenă de Crăciun. Amin”.

Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel: Nașterea Domnului sărbătorită în cântările Bisericii

 † Daniel

Prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei
și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi dreptmăritorilor creștini

din Arhiepiscopia Bucureștilor

Har, pace și bucurie de la

Domnul nostru Iisus Hristos,

Iar de la noi părintești binecuvântări!

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce.

Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc.

Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr,

Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.

(Condacul Nașterii Domnului, alcătuire a lui Roman Melodul)^[1]

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nașterea Pruncului Iisus a fost vestită păstorilor de oi din ­Betleem, noaptea, de către o mulțime mare de îngeri care cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, tema Pastoralei de Crăciun din anul acesta evidențiază modul în care ­Nașterea Domnului este sărbătorită în cântările Bisericii și în colindele populare inspirate de acestea^[2].

Genealogia Mântuitorului

 Duminica dinaintea Naşterii Domnului

(a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)

Evanghelia de la Matei 1,1-25

 1. O mărturisire de credință. Evanghelia de la Matei începe cu o genealogie a Mântuitorului, pe care am auzit-o ca prima parte a Evangheliei acestei Duminici (Mt 1,1-17). O altă genealogie ne-o dă Sfântul Luca (3,23-38). Dacă genealogia mateiană este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoşii Săi după trup.

Auzind această înşirare de nume, poate că ne-am întrebat: De ce a socotit necesar evanghelistul să-şi înceapă astfel Evanghelia? Ce ne poate revela această genealogie despre Hristos şi despre mântuirea noastră prin El?

PREDICĂ LA DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica dinaintea Naşterii Domnului şi lectura Evangheliei de astăzi este făcută după întâiul capitol al Evangheliei de la Matei, în întregime. Iată ce ne zice acest capitol:

„Cartea neamului lui Iisus, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii săi; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Avram;

Avram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason, Naason a născut pe Salmon;

Salmon a născut pe Booz dn Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei;

„O scara uriaşă în văzduhul mântuirii noastre”

 Părintele Sofian Boghiu (1912-2002)

Prăznuim astăzi Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos - numită şiDuminica Sfinţilor Strămoşi. Pentru aceea s-a şi citit astăzi – de la începutul Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei – despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre spiţa neamului Domnului a mai scris, în capitolul al treilea al Evangheliei sale, Sfântul Evanghelist Luca.

Niciun istoric din lume, scriind despre neamul vreunui om mare, nu a mers atât de mult în trecut, printre strămoşi, căutând pe cel dintâi dintre strămoşi, aşa cum au procedat cei doi evanghelişti, Matei şi Luca, atunci când au scris despre neamul lui Iisus Hristos, despre sfântul lui neam, despre care Proorocul Isaia zice: „Iar neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 3, 8).

„O scara uriaşă în văzduhul mântuirii noastre”

Sfântul Evanghelist Matei începe spiţa neamului sau genealogia lui Iisus Hristos de la Avraam şi o urcă până la Iisus Hristos. Iar Luca, începând de la Iisus Hristos, suie neamul Mântuitorului până la Dumnezeu. Citind aceste înşirări de neamuri ale Mântuitorului, ni se pare că vedem o scara uriaşă în văzduhul mântuirii noastre, o scară asemănătoare cu scara aceea din Sfânta Scriptură pe care a văzut-o în vis Patriarhul Iacob, şi pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau la cer şi se coborau la pământ.

22 decembrie - Pilda zilei

 În timpul unui război, un soldat cu faţa total distrusă a fost transportat la medic. Chirurgul îşi pregăti ustensilele şi începu să refacă faţa tânărului. Încet-încet, sub acţiunea chirurgului luă naştere din nou faţa distrusă. Apoi urmă ultima fază a operaţiei. I se cusu pacientului şi cea de-a doua porţiune a gurii. La sfârşit, asistentul îl ridică pe tânăr. Zona operaţiei fiind anesteziată, tânărul nu simţea niciun fel de durere. De aceea medicul îi spuse: "Aşa, acum vorbeşte, te rog!". Cei prezenţi aşteptau ca tânărul să întrebe de cei dragi, sau de şansele reuşitei operaţiei. Dar el mişcă buzele cu grijă şi articulă cu un zâmbet fin: "Mulţumesc frumos!".

21 decembrie - Pilda zilei

 

"Vai, ce urât este coşarul acesta, tată! Nu-mi place să văd feţe aşa de negre. Parcă ar fi un duh necurat. Fără îndoială că el este un om rău, nu-i aşa, tată?". 

"Nu vorbi aşa, fiule. Fără să ştii, te arăţi nerecunoscător; căci dacă coşarul este negru, e pentru tine". "Pentru mine! 

Ce vrei să spui, tată? Nu înţeleg".

 "Am să-ţi explic. Acum că este frig, se aprinde focul în toate casele. Mii de sobe ard, pentru a ne încălzi şi pentru a ne găti mâncarea. Coşurile sobelor se umplu de funingine şi sunt murdare. După câtva timp trebuie curăţate. Dacă nu ar exista coşari, cine ar curăţa coşurile? Tata, mama sau chiar tu. Deci, fiecare dintre noi s-ar murdări şi înnegri într-o astfel de muncă. Îţi închipui ce mutre am avea! Nu cred că o asemenea muncă ţi-ar plăcea. Fii deci fericit că există aceşti coşari; fii recunoscător, căci, ţi-o mai spun o dată: coşarul este negru pentru tine".

20 decembrie - Pilda zilei

 Un om merse odată printr-un lan de grâu. Aici întâlni un ţăran care mergea cu capul descoperit în amiaza mare. Omul îi recomandă să-şi pună pălăria pe cap pentru a nu-l arde arşiţa soarelui, dar ţăranul îi spuse: "Când merg prin lanurile mele de grâu, nu-mi pun pălăria pe cap, pentru că trebuie să am respect faţă de puterea şi acţiunea minunată a lui Dumnezeu, care lucrează aici, în tăcere".

19 decembrie - Pilda zilei

 

Markus merse într-un magazin pentru a cumpăra pâine.

"Mulţumesc pentru pâine", spuse Markus vânzătoarei.

"Nu-mi mulţumi mie, spuse vânzătoarea, ci celui care mi-a livrat-o. Eu o păstrez aici până va fi vândută".

De aceea, Markus mulţumi livrantului.

"Nu-mi mulţumi mie, spuse livrantul, ci aceluia care a copt-o".

De aceea, Markus mulţumi brutarului.

"Nu-mi mulţumi mie, spuse brutarul, ci aceluia care mi-a dat făina".

De aceea, Markus mulţumi morarului.

"Nu-mi mulţumi mie, spuse morarul, ci celui care mi-a adus grâu la măcinat".

De aceea, Markus mulţumi magazionerului.

"Nu-mi mulţumi mie, spuse magazionerul, ci ţăranului care mi-a dat grâul".

De aceea, Markus mulţumi ţăranului.

"Nu-mi mulţumi mie, spuse ţăranul, ci aceluia din care a crescut grâul".

De aceea, Markus mulţumi seminţei.

"Nu-mi mulţumi mie, spuse sămânţa, ci celor cu ajutorul cărora am crescut".

De aceea, Markus mulţumi pământului, ploii şi soarelui.

"Nu ne mulţumi nouă, spuseră acestea, ci celui care ne-a creat".

De aceea, Markus mulţumi lui Dumnezeu. El se rugă astfel: "Mulţumesc, Doamne, pentru pământ, ploaie şi soare şi pentru sămânţa care creşte, şi pentru ţăran. Mulţumesc, că permiţi omului să construiască hambare. Mulţumesc pentru magazioneri şi pentru morari. Mulţumesc pentru brutari şi pentru livranţi şi pentru vânzători. Mulţumesc, Doamne, pentru pâine. Amin".

18 decembrie - Pilda zilei

 

Nicușor a mers la cumpărături cu mama sa. În drum spre piaţă au trecut pe lângă o mare Biserică Ortodoxă. Nicușor o privi şi spuse: "Mămică, ia uite, ferestrele sunt chiar murdare". Mămica nu-i spuse nimic. Îl luă de mână şi-l conduse în Biserică. De aici ferestrele arătau frumos colorate şi luminoase. Atunci, Nicușor se miră şi privi cu atenţie la vitralii. În faţă la altar sărea în ochi o fereastră foarte frumoasă cu figuri de sfinţi. Şi printr-o figură tocmai treceau razele soarelui, încât aceasta era foarte luminoasă. Nicușor întrebă: "Mămică, cine este acesta?". "Acesta în faţă, răspunse ea, este sfântul Ioan Botezătorul". Câteva zile mai târziu băiatul a avut oră de religie. Profesorul i-a întrebat pe elevi: "Cine poate să-mi spună ce este un sfânt?". Atunci se făcu mare linişte în clasă. Doar Nicușor ridică mâna şi spuse: "Un sfânt este un om prin care străluceşte Soarele dreptății - Dumnezeu".

17 decembrie - Pilda zilei

 

Un mare scriitor spaniol, Lope de Vega, se afla pe patul de moarte. Viaţa i se derulă înaintea ochilor ca un film. A avut multe succese şi întreaga sa viaţă a fost copleşită de multe aplauze. I-a entuziasmat şi încântat pe oameni cu cele peste o mie de piese de teatru.

Trăise doar pentru succes. N-ar fi trebui să fie mulţumit acum la sfârşitul unei vieţi aşa de rodnice? Când se apropie ceasul din urmă, privi deodată lucrurile invers. Dar medicul care-l îngrijea îi spuse plin de admiraţie: Puteţi să muriţi fericit. Lumea nu vă va uita niciodată. Veţi intra în istorie. "Domnule doctor, îi spuse muribundul, abia acum înţeleg: înaintea lui Dumnezeu este mare doar acela care are o inimă bună. Cu ce mare bucurie aş da acum toate aplauzele vieţii mele, dacă pentru acest lucru aş mai putea face cel puţin încă o faptă bună!".

16 decembrie - Pilda zilei

 

Un om evlavios s-a dus odată să cerceteze Ierusalimul şi Vifleemul unde S-a născut şi a trăit Hristos. A văzut şi ieslea unde S-a născut Mântuitorul şi se gândea el, cu ce ar putea răsplăti iubirea şi darul lui Hristos, Care S-a pogorât într-o iesle smerită pentru mântuirea noastră. Frământat de gândul acesta, noaptea a visat că vedea Copilaşul Sfânt în ieslea peşterii şi, apropiindu-se de El, I S-a închinat, zicându-I:

 – Doamne Iisuse, cum tremuri Tu pentru mântuirea mea. Cu ce să-Ţi răsplătesc eu dragostea Ta?

Pruncuţul i-a răspuns:

– Dă mărire lui Dumnezeu şi nu te mira, căci Eu Mă voi smeri şi mai mult pe Crucea Golgotei.

– Trebuie să-Ţi dau ceva, Copilaş iubit, vreau să-Ţi dau toţi banii mei, a zis creştinul.

Copilaşul Iisus răspunse:

15 decembrie - Pilda zilei

 

Stăteam de vorbă cu un ţăran, muncitor într-o mină de cărbuni. Îmi spunea:

–   De-acum mi-am pus în rânduială gospodăria. Mi-am făcut casă nouă, grajd, şoproane; doar nişte cămări îmi lipsesc să-mi mai fac. Dar dacă voi fi sănătos, le voi termina şi pe acelea până la toamnă. După ce le voi avea şi pe astea, voi zice adio minei, voi rămâne pe lângă moşioara ce o am şi nu-mi voi mai chinui zilele pe aici.

–   Bine, i-am răspuns, să-ţi ajute Dumne­zeu. Dă-mi însă voie să te întreb un lucru: în cer ţi-ai făcut casă?

– În cer? mă întrebă el uimit.

– Da!

– Ba, acolo mi se pare că nu.

– Nu? Păi cum? Aici adică, unde vei vieţui cel mult 80, 90 de ani, ţi-ai făcut de toate, iar dincolo, unde vei trăi veşnic, nimic? Se poate?

Mă privi, neştiind ce să-mi răspundă.

– Vezi, dragul meu, i-am zis, cât de neîn­ţelepţi suntem noi? Pentru clipa de viaţă ce o trăim aici pe pământ ne trudim, alergăm, strân­gem şi, de multe ori „când lumea am dobândit-o”, trebuie să plecăm, să le lăsăm pe toate, iar pentru viaţa de veci, care niciodată nu se va sfârşi, de-atâ­tea ori nici nu voim să ne interesăm. Oare nu suntem noi nebuni lucrând astfel?

– Ba chiar aşa, îmi răspunse. Uităm de suflet, de parcă n-am mai muri niciodată.

Şi rămase omul meu pe gânduri...

Ioan Capătă
din „Roadele Duhului”

14 decembrie - Pilda zilei

 

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:

– Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă, Doamne, că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine!

În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:
– Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?

13 decembrie - Pilda zilei

 

Pe o potecă abruptă şi stâncoasă am întâlnit o fetiţă, care-şi purta în spate frăţiorul.
Se vedea cu ochiul liber că micuţul era prea greu pentru puterile ei.
I-am spus:
– Fetiţo, ce grea povară duci!
Ea m-a privit mirată şi mi-a spus cu reproş în glas:
– Nu este o povară domnule, este fratele meu!
Am rămas uluit. Fetiţa cea curajoasă tocmai îmi dăduse o lecţie de viaţă.
Şi când durerile oamenilor mă copleşesc şi îmi pierd tot curajul, cuvintele fetei îmi amintesc:
”Nu este povară, este fratele tău!”

12 decembrie - Pilda zilei

 

Într-un restaurant, două doamne „se cinsteau” cu o masă bogată. 

Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns:

 „Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!” 

Pentru că nu era nici un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: 

„Dar unde este bebeluşul?” 

Mama a răspuns: „O, l-am lăsat la o mătuşă…” 

Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ „Crăciunul”, ceea ce ei numesc „Naşterea Mântuitorului”: mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

11 decembrie - Pilda zilei

Un om vine la un înțelept să-l sfătuiască ce să facă pentru că îi mor gâștele. Înțeleptul caută prin bibliotecă, citește multe fragmente din diferite cărți, după care îi spune sa le dea doar graunțe. 

A doua zi, omul vine din nou pentru că îi muriseră jumătate din cele rămase. Ințeleptul cauta din nou, apoi îi spune să le dea doar apă.             

În ziua următoare, omul vine si se plânge că i-au murit toate gâștele. 

Înțeleptul spune:- Păcat, eu sfaturi mai am.

Să luăm aminte pe cine luăm ca povățuitor și îndrumător duhovnicesc.

10 decembrie - Pilda zilei

 În jurul unui înţelept s-au adunat oarecând nişte oameni să-l asculte, iar el le vorbea despre faptul că se poate, la orice vârstă şi din orice stare ai fi ajuns, să începi o viaţă nouă.

Şi era acolo un om care a spus: „Da’ ce tot îndrugi basme de adormit copiii!? Uite, eu am peste şaptezeci de ani şi toată viaţa mea am fost un păcătos. Te pomeneşti că tu crezi că eu aş putea aşa, într-o clipeală de ochi, să devin curat?”. 

Stareţul l-a întrebat: „Dar care este meşteşugul tău?”. 

„Sunt tăietor de lemne.”

„Aceasta înseamnă că tu te duci la pădure, tai lemne, le aşezi pe săniuţă şi le duci cu tine. Cum crezi: dacă este să iei o căruţă întreagă de lemne, câte căruţe cu foc ar trebui să cari ca să ardă întreaga căruţă cu lemne?” 

„Ei, se vede treaba că stai tu în pădure, te rogi, dar despre viaţă nu ştii nimic. Numai o scânteie să pui şi arde cu totul!” 

Stareţul a răspuns: „Iată, aşa este şi cu păcatele. Poţi să ai tu o căruţă plină de păcate, dacă o singură scânteie de adevărată pocăinţă pui, arde toată căruţa ta, şi cu aceasta s-a isprăvit cu ele”.

9 decembrie - Pilda zilei

 

O istorioară din Pateric ne amintește despre un pustnic ce a fost asaltat la propriu de demonii care voiau să-l scoată din chilia nevoinței sale, să-l alunge din ­pustie. Lupta era grea, puterile pustnicului scădeau și, văzându-se aproape biruit, acesta a strigat: „Doamne, ajută-mă!” 

În acea clipă demonii au dispărut. 

Ulterior, ­istovit, pustnicul L-a întrebat pe Dumnezeu de ce nu a intervenit mai devreme și răspunsul a fost acesta: „Pentru că nu M-ai chemat dintru început. Ai crezut că te poți descurca singur cu demonii. Cheamă-Mă și întotdeauna vei primi ajutorul Meu!”

Ajutorul lui Dumnezeu în viața omului

 

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXVII-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove):

'În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și nu îl duce să îl adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul.' (Luca 13, 10-17)

Sfânta Evanghelie care se citește în Duminica a XXVII-a după Rusalii ne prezintă un act de mare milostivire a Mântuitorului Iisus Hristos, și anume vindecarea unei femei gârbove, care suferea astfel de optsprezece ani.

„Lecţia iubirii şi a împlinirii legii”

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXVII-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

Desigur, au fost momente în care Hristos Însuşi s-a mâniat, însă este o mare diferenţă între mânia iraţională a liderului spiritual şi mânia îndreptăţită şi sfântă a Mântuitorului. Dacă prima era pricinuită numai de considerente proprii, mânia Mântuitorului afirma o atitudine împotriva răutăţii dezlănţuite, a nedreptăţii, a formalismului, a discriminării, a urii şi asupririi; împotriva pervertirilor adevăratului spirit al celor spuse de Dumnezeu în Lege şi în proroci

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

 

Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă minunea vindecării unei femei „care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum” (Luca 13, 11). Motivul gârbovirii? Era legată de satana (Luca 13, 16), spune evanghelistul. Ori, vindecarea unor astfel de suferinţe era apanajul exclusiv al Celui Preaînalt, spune Iisus Sirah (38, 1-6).

Privirea în sus!

 

… din moment în moment, în timpul zilei, oriunde te-ai afla, să gândești și să te rogi: la ceasul al treilea a coborât Duhul Sfânt… Doamne, fă-ne vrednici pe noi, Duhul Sfânt să lumineze în noi! Duhul de viață făcător. Și “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”; la al șaselea, Mântuitorul, pe Cruce, a rupt înscrisul păcatelor. La fel zici: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”; iar la al nouălea, când Domnul Și-a dat duhul pe Cruce, la fel te gândești și rostești același cuvânt: “Cela ce în ceasul al nouălea pe Cruce moarte ai gustat, Hristoase Dumnezeule, omoară cugetul trupului nostru”. Omoară cugetul morții! Și se înalță atunci sufletul, mintea ta către Înviere. Căci în Hristos ultimul cuvânt nu-i moartea, ci Învierea și viață. Privirea în sus!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Tale și ale tuturor sfinților, ne scoate și pe noi din orice gârbovire, din orice cădere sub stricăciune și moarte! Și înalță mintea, sufletul nostru către Tine, Izvorule al vieții, al nemuririi! Amin.

Părintele Constantin Galeriu,  Tămăduirea femeii gârbove (fragment)

De ce lipsesti de la Biserica?

 „Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta”(Luca 13,10)

Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus într-o sinagogă. Sâmbăta, evreii o ţin ca zi de închinare a lui Dumnezeu. În această zi este interzisă munca. Porunca Decalogului spune: „Şase zile din săptămână pentru muncă, dar sâmbăta trebuie să fie închinată slujirii lui Dumnezeu” (Ieşire 20, 9-10). Iudeii respectau cu stricteţe această poruncă. Oricine încălca porunca şi lucra în zi de sâmbătă, era pedepsit cu o aspră pedeapsă. Un evreu, menţionează istoria Vechiului Testament, care a îndrăznit în zi de sâmbătă să iasă afară din cetate şi să se ducă în munte şi să taie lemne, a fost judecat pentru încălcarea poruncii şi condamnat la moarte. S-au adunat evreii, au luat pietre, le-au aruncat asupra lui şi l-au omorât (vezi Numeri 15, 32-36). Pietrele pe care le-au aruncat, au fost atât de multe, încât au alcătuit un mic deal. Oricine trecea apoi pe acolo avea să-şi amintească de pedepsirea omului care a dispreţuit porunca lui Dumnezeu şi a lucrat în zi de sâmbătă. Şi nu doar în anii de demult, dar chiar şi astăzi evreii respectă cu stricteţe ca zi nelucrătoare sâmbăta. Dacă vă duceţi astăzi în Israel, veţi vedea că sâmbăta pe drumuri nu este nicio mişcare. Oamenii nu călătoresc, nu aleargă maşini. Cine îndrăzneşte fără absolută nevoie să-şi ia maşina şi să călătorească pe drumurile publice, este considerat apostat şi provoacă dezaprobarea generală. Nu-l opreşte poliţia, îl opresc cetăţenii. Există însă şi cazuri în care indignarea evreilor pentru călcătorii poruncii este atât de mare, încât nu numai că opresc maşina, dar îi dau şi foc şi o ard. Doar maşina poliţiei şi maşina care transportă medici şi bolnavi la spitale este permis să circule în zi de sâmbătă.

DESPRE FĂŢĂRNICIE

În această pericopă evanghelică (duminica femeii gârbove) vedem marea milostivire, iubirea şi puterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptate spre binele femeii necăjite. Vedem în acelaşi timp şi făţărnicia brutală a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzaţie gravă drept răspuns lui: “Făţarnice!”

Ce este făţărnicia? În ce privinţă l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Făţărnicia – este ceva caracteristic pentru mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt.Făţarnic este cel care poartă masca evlaviei, fiind în sufletul său lipsit de orice evlavie. Făţarnic este cel care îşi exprimă dragostea şi loialitatea faţă de aproapele său, îi spune cuvinte blânde, bune, linguşitoare, dar în suflet simte ura faţă de el, urzeşte rele împotriva lui. Făţarnic este cel care ascunde de oamenii din jur toate pornirile rele, întunecate ale sufletului lui, toate gândurile întinate, şi vorbeşte cu aproapele său, prefăcându-se iubitor, curat cu inima, neavând nimic rău în sufletul său.