25 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuire, în parte, a psalmului 18

Cu privire la înţelesurile cugetărilor Scripturii, despre care tu, în marea şi smerita ta înţelepciune, ai binevoit să mă întrebi, eu am socotit drept ca, atât cât va putea mintea mea săracă, să îţi explic pe scurt neînţelegerea pe care ai întâmpinat-o. Să-ţi fie ştiut că acest psalm, care după număr este al 18-lea, prevesteşte două evenimente importante, şi anume: propovăduirea evanghelică, ce a fost săvârşită în scurt timp de către Sfinţii Apostoli pe tot pământul şi despre care se spune în psalm: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria (v. 1); apoi spune mai jos: În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor (v. 4). Ceruri îi numeşte pe dumnezeieştii Apostoli, care, ca nişte raze ale Soarelui tainic al dreptăţii au strălucit pretutindeni şi au învăţat despre acele bunătăţi care le sunt pregătite drepţilor în ceruri.

Iar prin tărie să înţelegi Biserica Sobornicească a Mântuitorului Hristos, despre care Fericitul Apostol Pavel spune în prima Epistolă către Timotei: Îţi scriu aceasta nădăjduind că voi veni la tine fără întârziere; ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului (I Tim. 3, 14-15). Ea vesteşte facerea mâinilor lui Dumnezeu, adică a Mântuitorului Hristos, Care, prin întinderea pe Cruce a preacuratelor Sale mâini, a nimicit rătăcirea multfelurită a închinării la idoli de pretutindeni şi pe popoarele care fuseseră până atunci dezbinate de diferitele vicleşuguri diavoleşti le-a strâns şi le-a unit într-o singură credinţă neîntinată, iar pe firea omenească, mai înainte lepădată, a învrednicit-o iarăşi de viaţa raiului şi i-a unit într-un singur lăcaş pe îngeri şi pe oameni. În acestea constă „facerea”, adică în urmările întinderii pe cruce a preacuratelor „mâini” ale Mântuitorului Hristos. Însă despre acestea am spus destul.

Acelaşi psalm sfânt ne mai învaţă şi despre înălţarea lui Hristos la cer şi şederea Lui de-a dreapta Tatălui, când spune: În soare şi-a pus locaşul său (v. 5). Iar prin soare să nu înţelegi acest astru material, aşa cum gândesc ereticii armeni, ci pe Însuşi Dumnezeu şi Tatăl Lui, Cel Fără de început şi Pururea Fiitor; iar prin cuvintele: şi el este ca un mire ce iese din cămara sa (v. 5) se arată desfătarea minunată şi bucuria nespusă pe care le-a pregătit Mirele cel tainic pentru sufletele sfinte şi curate şi faptul că prin suferinţa Lui liberă şi mântuitoare El a umplut nenumăratele lăcaşuri ale Tatălui Său, care se aflau în ceruri, cu sufletele sfinţilor cele desăvârşite şi întâi-născute ale Bisericii, scrise în ceruri.

De aceea adaugă, zicând: Bucura-se-va ca un uriaş, care aleargă drumul lui. De la marginea cerului ieşirea lui (v. 6-7). Iar prin uriaş să nu înţelegi aici vreo fiară sălbatică şi înfricoşătoare, aşa cum gândesc unii oameni simpli şi neînvăţaţi, căci uriaşii sau giganţii, după cum aflăm din Sfânta Scriptură scrisă de Moise - cel ce L-a văzut pe Dumnezeu - au fost nişte oameni cu o constituţie trupească ieşită din comun, care au avut picioare cu care puteau să meargă repede pe drum. Prin uriaş să înţelegi puterea şi repeziciunea propovăduirii evanghelice, care în scurt timp a luminat tot pământul cu puterea minunilor mai presus de fire ale Celui Răstignit, ale Celui mai puternic decât toţi uriaşii şi decât toată făptura creată, căci El Singur este tare şi puternic, ca un Dumnezeu Atotţiitor. Tocmai El s-a şi bucurat ca un uriaş, care aleargă drumul lui, adică a venit cu bunăvoinţă şi cu bunătate nespusă la neamul omenesc să semene cu tărie şi să înrădăcineze în firea omenească taina neîntinatei credinţe, care în chip metaforic este numită drum.

De aceea şi adaugă, zicând: De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului (v. 7), adică de la răsăritul şi până la apusul soarelui material a ajuns strălucirea Lui. Şi acest lucru 1-a arătat mai clar, zicând: şi nu este cine să se ascundă de căldura lui (v. 7), adică toată lumea de pe tot pământul va auzi taina cea înfricoşătoare a întrupării Lui şi se va lumina. Iar dacă nu vor crede toţi, atunci nu trebuie să ne mirăm de acest lucru, căci nici aceia care simt căldura acestui soare material nu vor putea să privească toţi strălucirea lui, pentru că pupilele ochilor lor sunt vătămate. Însă am spus destul şi despre această nelămurire a ta, iar acum voi vorbi şi despre cea de-a doua nelămurire pe care o ai. 

Tu vrei să înţelegi care este înţelesul sfintei cugetări: datu-l-ai pe el mâncare popoarelor pustiului (Ps. 73, 15). Despre aceasta îţi voi vorbi. Să-ţi fie ştiut că acest împărat şi Prooroc Fericit, fiind înştiinţat dinainte de Duhul Sfânt despre nenorocirile care aveau să-l lovească mai târziu pe poporul israelit, cum ar fi pustiirea Ierusalimului, dărâmarea templului şi înrobirea poporului iudeu, îl roagă pe Făcătorul şi Stăpânul tuturor să Se milostivească şi să Se ridice în ajutorul neamului său şi să nu le îngăduie până la sfârşit vrăjmaşilor săi să se laude împotriva moştenirii Lui.

Apoi, fiind luminat de harul cel minunat, prevesteşte arătarea în trup a Făcătorului şi Stăpânului tuturor, care urma să aibă loc în vremurile din urmă, zicând: Dar Dumnezeu, Împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în mijlocul pământului (v. 13), arătând astfel biruinţa asupra diavolilor, care s-a săvârşit prin mântuitoarele patimi, prin îngroparea, învierea şi înălţarea la cer, prin omorârea morţii, nimicirea iadului şi înnoirea omenirii prin dumnezeiescul botez; de aceea Îi şi spune Mântuitorului Însuşi: Tu ai sfărâmat capul balaurului; datu-l-ai pe el mâncare popoarelor pustiului (v. 15), prin capul balaurului înţelegând diferitele fapte viclene ale diavolilor luptători de Dumnezeu, prin care ei au ademenit neamul omenesc care se afla sub blestem. Tu nu numai că ai nimicit cursele lor în apă, adică prin dumnezeiescul botez, dar ai sfărâmat însuşi capul balaurului, adică ai distrus rătăcirea închinării la idoli cea urâtă de Dumnezeu, care se răspândise pretutindeni şi prin mijlocirea căreia balaurul cel potrivnic lui Dumnezeu era cinstit prin închinare ca un dumnezeu şi se înălţa cu mare mândrie. Tu ai sfărâmat acest cap pierzător al lui, primind botezul în apele Iordanului şi nu numai capetele lor [ale idolilor], ci şi capul balaurului însuşi l-ai sfărâmat în apă, adică l-ai nimicit cu puterea dumnezeiescului botez. Încă şi pe Satana însuşi l-ai dat ca hrană, adică spre distrugere, popoarelor pustiului.

Iar prin popoarele pustiului îi înţelegem nu numai pe credincioşii din Etiopia, ci pe toţi cei de pretutindeni, care ard de focul iubirii dumnezeieşti. Căci cuvântul Etiopia, fiind din limba elină, în vorbirea noastră are sensul de „ţară arsă”. De aceea, celor care ard neîncetat în sufletele lor de focul nepieritor al iubirii dumnezeieşti şi se curăţesc prin neîncetate rugăciuni, privegheri şi posturi şi prin sfânta tăcere, le este predat, într-adevăr, balaurul începător al răului, adică el este călcat în picioare de ei şi, ca o pasăre plăpândă, devine uşor pentru ei obiect de batjocură. Iar pentru cei leneşi şi întinaţi, pentru cei nepăsători şi pentru cei ce fac pe plac trupului şi poftelor lui, asemenea mie, el nu le este hrană, ci, ca un leu răcnind, caută totdeauna să-i înghită.

Cu privire la sfânta cugetare: Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor (Ps. 103, 21-22), ascultă cu atenţie şi înţelege drept, lepădând acea tâlcuire copilărească pe care ai auzit-o de la unii neînvăţaţi. Să-ţi fie ştiut, cinstite părinte, că tot acest psalm sfânt este o cântare adusă Făcătorului şi Ocârmuitorului tuturor, căci în el, pentru preamărirea Făcătorului, 

se povesteşte despre ocârmuirea tuturor făpturilor văzute create de El.

Acest psalm nu îl învaţă pe ascultător numai despre ocârmuirea lor [a făpturilor], ci îl învaţă şi despre trebuinţa pentru care a fost creată fiecare dintre făpturi, aşa cum spune: Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor (v. 19). Prin faptul că a spus: adăpost cerbilor şi scăpare iepurilor, a arătat că cerbii, fiind urmăriţi şi hăituiţi de vânători, scapă de ei pe înălţimile munţilor, care sunt greu de urcat pentru vânători. De asemenea şi iepurii, după care aleargă oamenii şi diferite fiare, primesc din partea proniei Tale darnice adăpost în scorburile stâncilor şi în lunci şi, intrând în ele, se izbăvesc. La fel este şi cugetarea: Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii.

Prin aceasta el ne-a învăţat despre trebuinţa pentru care a fost creată noaptea: pentru ca în timpul ei toate fiarele pădurii să iasă, cerându-şi hrana de la Cel ce le-a creat, iar apoi să se odihnească în culcuşurile lor. Căci Făcătorul a rânduit acestea astfel pentru ca oamenii să poată ieşi ziua la lucrul lor fără frică, în siguranţă şi în libertate, fără să se teamă de întâlnirea cu fiarele. Şi acest lucru l-a arătat, zicând: Răsărit-a soarele şi s-au adunat fiarele pădurii şi în 

culcuşurile lor se vor culca (v. 23); atunci ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara (v. 24).

Iar faptul că prin fiarele pădurii şi puii leilor se înţeleg Proorocii şi Drepţii, pe care Hristos, pogorându-Se în iad, i-a slobozit şi i-a scos de acolo, este o tâlcuire nu numai mincinoasă şi copilărească, ci şi foarte absurdă. Nicăieri în Sfânta Scriptură nu îi vei găsi pe Proorocii inspiraţi de Dumnezeu şi pe Drepţi comparaţi cu fiarele pădurii şi cu puii leilor care mugesc, ci sunt numiţi îngeri. Şi despre temelia sfântului Sion se spune: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele (Maleahi 3, 1), numindu-l înger pe Botezătorul Său, Ioan. Şi iarăşi: Iată, Eu voi pune temelie Sionului piatră aleasă, cinstită, numindu-i temelie pe Proorocii inspiraţi de Dumnezeu, trimişi înaintea Mântuitorului Hristos, iar piatră aleasă, cinstită, pe Însuşi Mântuitorul Hristos, Care a venit nu pentru a strica, ci pentru a împlini Legea şi proorociile.

De asemenea, să nu spui că leul are trei denumiri: aceasta este o tâlcuire copilărească şi absurdă. Această fiară numită „leu”, în greceşte: „leon”, este numită întotdeauna aşa, fie că este pui, fie că este bătrână şi denumirea ei nu se schimbă niciodată, nu aşa cum cugetă şi învaţă unii inculţi; iar expresia „puii leilor mugesc” este o expresie grecească şi ea se referă nu numai la leii tineri, ci toate fiarele tinere, oricare ar fi ele, sunt numite în greceşte pui - fie  că sunt urşi, fie că sunt lupi, fie că sunt râşi; toate fiarele, cât sunt tinere, sunt numite în greceşte şi în Sfânta Scriptură „pui”. Şi tocmai despre ei se spune că ies noaptea ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Iar ei ies de nevoie, pentru că cei ce i-au născut nu îi hrănesc, de aceea şi umblă noaptea, mugind şi urlând către Făcătorul lor, iar El, fiind darnic, îi ascultă şi îi hrăneşte din belşug aşa cum ştie numai El. A Lui este slava în veci. Amin.

Sfântul Maxim Grecul, din ”Tâlcuiri şi sfaturi”, Editura Egumeniţa