28 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuirea cuvintelor:

„Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea 

sufletelor noastre Domnului să ne rugăm”

Deoarece sfinţia ta, în smerita înţelepciune, întocmai apostolească, a ta, m-ai învrednicit pe mine, cel slab la minte şi neînvăţat, de a vorbi cu un arhiereu şi m-ai întrebat despre unele cugetări greu de înţeles, eu am socotit de drept să aduc la cunoştinţa cuvioşiei tale în câteva cuvinte, atât cât va povăţui neputincioasa mea raţiune Lumina cea Adevărată, Care îl luminează pe tot omul, ce vine în lume [cele despre acestea]. Pentru că, după vechea traducere, preoţii şi diaconii la începutul sfintei liturghii îi invită pe ortodocşi să se roage pentru pacea de sus şi unii înţeleg că este vorba despre îngeri, să-i fie ştiut cuvioşiei tale că această expresie „мир”10 la ruşi are două sensuri, ceea ce înseamnă că ea desemnează şi toată creaţia văzută şi nevăzută şi, de asemenea, şi legătura iubirii, care îi uneşte pe oameni între ei. 

La greci pentru acestea există două expresii diferite: „МИР”, care desemnează toată creaţia, este numită „cosmos” (kosmo"), iar „МИР”, care desemnează legătura iubirii (armonia), este numită „irini” (eirhnh). În locul arătat preoţii şi diaconii de la noi nu spun: „iper tu anothen cosmu”11 , ceea ce ar însemna: „pentru lumea de sus”, adică pentru îngeri, aşa cum înţeleg toţi la voi, ci spun: „iper tis anothen irinis”12 , ceea ce înseamnă: „pentru pacea de sus”, adică

pentru unirea iubirii şi pentru liniştea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos de multe ori le-a propovăduit şi le-a vestit cu voce tare Ucenicilor Săi, zicând: pace vouă, pacea Mea dau vouă, pace să aveţi, adică unirea iubirii.

Pentru această unire a păcii nu numai sfinţii înainte-stătători ai sfintei liturghii ne poruncesc să ne rugăm şi o cer întotdeauna ca şi pe noi, păcătoşii, să ne învrednicească Hristos Dumnezeul nostru de acest har, ci şi puternicul glăsuitor şi Prooroc Isaia ne învaţă să o cerem mereu, zicând: Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai făcut! (Isaia 26, 12) De asemenea, şi Fericitul David spune: Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul (Ps. 84, 8-9). Şi Fericitul Cosma, în irmosul cântării a cincea a canonului Naşterii lui Hristos, spune: „Cel ce eşti Dumnezeu al păcii şi Părinte al binefacerilor, pe Îngerul Tău de mare sfat, pace dăruind, L-ai trimis nouă”. Şi în alt loc: „Luminează-ne cu poruncile Tale, Doamne, şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni” (Glasul 8, cântarea 5). Şi în alt loc: „Doamne, pentru rugăciunile tuturor sfinţilor şi ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă şi ne miluieşte, ca un bun”. Şi, spus pe scurt, în nenumărate locuri găsim faptul că ni se porunceşte să ne rugăm întotdeauna pentru această unire a păcii, iar nu pentru lumea de sus, adică pentru îngeri, aşa cum gândesc unii în nepriceperea lor. Îngerii întotdeauna, încă de la început, s-au aflat în pace între ei, fiind plini de tot harul Sfântului Duh şi nouă, arătându-se păstorilor în timpul Naşterii lui Hristos, au fost primii care ne-au binevestit pacea, zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). Noi avem nevoie de rugăciunile şi de mijlocirea lor permanentă pentru noi înaintea lui Dumnezeu: ei sunt şi păzitorii, îndrumătorii şi rugătorii noştri. Ca dovadă a acestui lucru slujesc toate cărţile sfinte, între care există şi canoanele din Octoih pentru fiecare zi de luni, alcătuite de Cuviosul Iosif (nu de Ioan Damaschin). Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, spune dumnezeiescul glas. Ei întotdeauna, încă de la început, au fost sănătoşi şi, deşi unii au căzut din pricina mândriei lor, ceilalţi au rămas şi se află în iubire, în frică şi în ascultare de Făcătorul tuturor, fiind plini de toată sfinţenia şi harul Sfântului Duh. 

Iar noi întotdeauna suferim de diferite boli, mâniindu-L prin neascultarea noastră pe preabunul nostru Mântuitor; de aceea noi avem nevoie de leac de la ei, nu ei de la noi. Căci este zis: Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare (Evrei 7, 7).

 

De aceea nu trebuie să ascultăm tâlcuirea celor ce spun că Sfânta Biserică a lui Dumnezeu se roagă pentru îngeri. Această tâlcuire nu este a lui Ioan Gură de Aur, nici a lui Vasile cel Mare, nici a lui Damaschin. Sfânta Liturghie a tâlcuit-o numai Nicolae Cabasila, renumit învăţător bisericesc şi apărător al credinţei ortodoxe; tâlcuirea lui este universală şi neîndoielnică 13; pe el trebuie să-l ascultăm, căci nu numai că a explicat la modul cel mai clar toate tainele Sfintei Liturghii, dar a fost ca o sabie cu două tăişuri împotriva latinilor care au condamnat sfânta noastră slujbă. Însă despre acestea acum am spus destul ca să nu plictisesc cu multa vorbărie sfântul auz al sfinţiei tale.

Dar pentru că cercetarea de faţă se referă şi la cuvintele: „Căci Dumnezeu S-a născut, şi pentru aceasta (după traducerea rusească) firea s-a istovit” sau „nu s-a istovit”, sau „s-a curmat”, să-i fie ştiut cuvioşiei tale că nici una dintre aceste expresii nu numai că nu corespunde adevăratului sens al vorbirii greceşti, dar nu se potriveşte nici cu sensul direct al teologiei ortodoxe. Aşadar, să cercetăm aceasta astfel: „Proorocia lui Isaia s-a împlinit, căci Fecioara a născut şi, după naştere, ca şi înainte de naştere a rămas”, adică a rămas Fecioară. 

Apoi continuă: nu este de mirare că aceasta s-a întâmplat aşa. De ce? „Căci Dumnezeu S-a  născut”, de aceea El, prin atotputernicia Sa, (în sensul strict al vorbirii greceşti) „xenotomise”, 

ceea ce înseamnă că în chip neobişnuit a transformat sau a schimbat firea, adică ceea ce este zămislit şi născut de către femei. Şi martorul neîndoielnic şi învăţătorul acestui lucru este 

dumnezeiescul Cosma care, în irmosul cântării a 9-a spune clar aşa: „Rânduielile firii se biruiesc în Tine, Fecioară curată”. Şi el însuşi a explicat care sunt aceste rânduieli, zicând: „Căci în naştere Fecioară ai fost şi viaţa cu moartea s-a logodit”. Sau aşa: „şi prin moarte te muţi la viaţă”, adică şi înainte de naştere Fecioară fiind, tu ai zămislit de la Duhul Sfânt, şi după naşterea lui Emanuel ai rămas tot Fecioară şi moartea ta este minunată şi mai presus de firea omenească. Pentru că toţi Drepţii, Patriarhii, Proorocii, Apostolii, Mucenicii şi Cuvioşii care s-au mutat din această viaţă, se desfată numai cu sufletele de viaţa veşnică şi de bunătăţile dumnezeieşti, aşteptând desăvârşirea la a doua venire. Iar Tu singură, prin harul Fiului Tău şi înainte de a doua venire ai înviat şi în preaslăvitul Tău trup trăieşti deja viaţa dumnezeiască, stând de-a dreapta Fiului Tău şi Dumnezeu, aşa cum este scris „îmbrăcată în 

haină aurită şi preaînfrumuseţată”. Într-adevăr, limba greacă are sensul acesta; iar a spune: „sa istovit” sau „s-a curmat”, este departe de adevăr. Căci, dacă s-a istovit, înseamnă că s-a 

întors în nefiinţă şi a pierit cu desăvârşire; iar a spune iarăşi: „nu s-a istovit” arată că ea a zămislit şi a născut după firescul obicei femeiesc.

Însă este necuviincios să vorbim şi să gândim astfel despre zămislirea ei mai presus de fire şi despre fecioria ei neîntinată. De aceea se cuvine să spunem că în chip neobişnuit „s-au schimbat”, iar nu „s-au istovit” însuşirile firii, precum şi în alt Irmos se spune despre ea în această privinţă: „Străină este maicilor fecioria şi străină fecioarelor naşterea de prunci”, ceea 

ce înseamnă că, fără amestecare, „în tine, Născătoare de Dumnezeu, amândouă s-au rânduit”, adică, prin putere dumnezeiască s-au transformat şi s-au biruit rânduielile firii şi tu ai zămislit neispitită de bărbat, iar după ce ai născut, ai rămas Fecioară. Pentru sfintele ei rugăciuni să ne povăţuiască şi pe noi Domnul nostru Iisus Hristos pe calea mântuirii şi a cugetării adevărate. 

Amin.

10 Mir: 1. Lume, univers; 2. Pace, armonie, înţelegere

11 uper tou anwqen kosmou.

12 Uper th" anwqen eirhnh".

13 Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii. (Migne P.G. 150, 398-492). Traducere de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte. Apărută în traducere românească la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1989. Reeditată în anul 1997. Prima ediţie a apărut în anul 1946. Lucrarea este disponibilă şi în format digital în colecţia Apologeticul, Biblioteca Teologică Digitală, la adresa http://apologeticum.net

Sfântul Maxim Grecul, din ”Tâlcuiri şi sfaturi”, Editura Egumeniţa