Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 3, 10-22
Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 18-27
„Sfinţiţi pe Domnul Dumnezeu în
inimile voastre."
Sfinţirea Domnului în inimă este sufletul şi duhul omului
celui tainic al inimii pe care l-am zugrăvit mai înainte. Aşa cum
Dumnezeu, zidind dintru început, din părticele de ţărână, trupul omului, a
suflat în el duh de viaţă şi a devenit omul aşa cum se cuvenea să fie, tot
aşa şi omul cel tainic al inimii, zidit lăuntric din virtuţile arătate mai
înainte, se va arăta cu adevărat om duhovnicesc doar atunci când această
inimă îl va sfinţi pe Domnul Dumnezeu, după cum citim şi în Rugăciunea
domnească: „sfinţească-se numele Tău". Dacă aceasta nu se va întâmpla,
atunci omul plăsmuit din virtuţile amintite va ieşi ca un copil născut mort,
fără duh de viaţă. Să afle aceasta cei care cred că se pot descurca doar cu
oarecare virtuţi, fără legătura cu Dumnezeu!
Dar ce înseamnă a-l sfinţi pe
Dumnezeu în inimă?
Înseamnă a sta pururea cu evlavie înaintea Lui,
purtând totdeauna în minte gândul că El este pretutindenea; înseamnă a
râvni cu toată osârdia spre a fi întotdeauna bineplăcuţi înaintea Lui şi a ne
păzi cu toată frica de oricare lucru care-I este urât; şi, mai ales, înseamnă
a ne încredinţa toată viaţa, cea vremelnică şi cea veşnică, părinteştii Lui
purtări de grijă şi a primi tot ce ni se întâmplă cu smerenie, cu supunere şi
cu recunoştinţă, ca şi cum ar veni de-a dreptul din mâna Lui.
Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!