Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 4, 1-11
Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 28-37
Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 6, 5
Un cărturar L-a întrebat pe
Domnul: „Care poruncă este întâia dintre toate?". Domnul a răspuns: „Să-L
iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta, din tot sufletul tău,
din tot cugetul tău şi din toată puterea ta: aceasta este întâia poruncă.
Cea de-a doua este asemenea ei: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă". Şi aceasta se
potriveşte pentru a întregi chipul omului celui tainic al inimii.
Sfinţirea
Domnului este sufletul acestui om, iar iubirea este duhul lui, în vreme ce
virtuţile celelalte sunt feluritele lui mădulare: una mână, alta picior, alta
ochi, alta ureche, alta limbă.
Aducerea-aminte de acest fapt este foarte trebuincioasă, căci se
întâmplă uneori ca oamenii, socotind că faptele bune sunt culmea
virtuţilor, socot că le sunt de ajuns acestea, la Domnul negândind şi de
dragoste uitând.
Faptele bune nu sunt sfinte fără credinţă şi fără dorinţa
de a plăcea lui Dumnezeu, întocmai ca o casă nesfinţită ori ca o odaie fără
icoane; si neavând iubire, se aseamănă cu o clădire plină de statui
neînsufleţite şi care răspândeşte un miros stătut de mucegai. Să ia seama
fiecare la aceasta; şi apucân-du-se să zidească în sine omul cel nou, să se
gândească la Domnul, Care este desăvârşit şi fără nici o scădere.
Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!