Părintele Sofian Boghiu – Predică la Duminica Rusaliilor

 In duminica de astăzi, numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorarii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creștine în lume.

Înainte de înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgaduinței Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt. Și li s-a spus că atunci vor fi îmbrăcați cu putere de sus, vor fi luminați și întăriți să predice Evanghelia în toată lumea, să învețe toate neamurile și să le boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și astfel să-I fie martori până la marginea pământului (Fapte 1, 8) și până la sfârșitul veacului.

Făgăduința s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când, într-adevăr, S-a coborât Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli „ca o suflare” de vânt, sub chipul limbilor „ca de foc”, și a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli și fricoși, de până atunci, cei mai devotați Apostoli și cei mai neînfricați misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată.

Împotriva tuturor vitregiilor lumii și împotriva tuturor păcatelor ei îndătinate, Sfinții Apostoli au izbutit să resădeasca în inimile oamenilor cea mai curată și cea mai luminoasă învățătură – Evanghelia dragostei și a păcii – și să producă, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluție morală și religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creștinismului. Din aceste pricini, Rusaliile au fost, sunt și rămân un mare semn de întrebare pentru toți cărturarii lumii, o problemă grea pentru toate mințile care bolesc de necredință și o mare îmbărbătare pentru toți predicatorii Sfintei Evanghelii.

Atunci, pentru prima dată în istoria lumii, S-a arătat cu putere, în public, Sfântul Duh – Duhul Adevărului, pe Care lumea, prin simțurile, prin puterile și prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede și nu-L cunoaște, pentru că nu știe de unde vine și unde merge (Ioan 3, 8), cum spune însuși Mântuitorul Hristos.

În Simbolul credinței noastre creștine noi mărturisim despre Sfântul Duh că El este „Domnul de-viață-Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci”. El este veșnic. Deci, este fără început și fără sfârșit, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii și este prezent și activ în toate lucrările îndreptate spre lume ale Sfintei Treimi.

El ia parte cu Tatăl și cu Fiul la cele doua creații:

1. La Facerea lumii „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2);

2. La refacerea spirituală a lumii – săvârșită prin întruparea Mântuitorului – Sfântul Duh lucrează la renașterea și sfințirea omului și a lumii.

El este Mângâietorul, Duhul Adevărului, Izvorul harului și Vistierul bunătăților.

De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfânt a grăit prin Prooroci, pregătind omenirea pentru venirea Mântuitorului în lume. Noul Testament adeverește că Sfântul Duh este mereu prezent în viața pământească a Mântuitorului. Astfel, când Iisus Hristos se întrupează, Duhul Sfânt îi este premergător la Buna Vestire a Fecioarei. Când Domnul Hristos se boteaza, Duhul îi este mărturisitor.

Când Iisus Domnul învăță pe oameni și săvârșește minuni, Duhul Sfânt îl însoțește. După înviere și mai ales dupa înălțare, Duhul Sfânt îi este urmaș, continuând în lume lucrarea de luminare, de sfințire și de îndumnezeire a oamenilor.

Pentru că El lucrează nedespărțit de Tatăl și de Fiul este numit și Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul însuși, Duhul înfierii și Duhul libertății. El inspiră pe Profeți, întărește pe Apostoli, hirotonește preoții Bisericii, luminează și călăuzește pe păstorii și învățătorii noștri sufletești.

Duhul Sfânt ne renaște prin Taina Sfântului Botez; prin El devenim, din oameni trupești, oameni duhovnicești. Prin El, Care este Duhul înfierii, devenim fiii lui Dumnezeu prin har. Prin Sfântul Duh ne iartă Dumnezeu păcatele când ne mărturisim. Prin Sfântul Duh pâinea și vinul din Sfântul Potir devin Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, cu care ne împărtășim. Prin Sfântul Duh, trupurile noastre împreună cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. El mângâie, luminează, inspiră, învață, însuflețește, întarește și sfințește pe toți credincioșii. El este Sfânt și sfințește viața noastră prin cele șapte Sfinte Taine. El este atotînțelept și bun și ne călăuzește viața prin cele Șapte daruri ale Sale, care sunt: înțelepciunea, întelegerea, sfatul, puterea, cunoștința, evlavia și frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).

Prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, oamenii lumii acesteia, bărbați, femei și copii, atât de diferiți ca neam, ca rasă și ca stare socială, pot deveni o comuniune sfântă. Pot deveni mădularele Sfintei Biserici, care este Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, unit prin legătura dragostei, a păcii și a sfințeniei.

Duhul Sfânt are în viața Bisericii un rol asemănator cu acela al sufletului în organizarea vieții noastre omenești. După cum sufletul dă viață și mișcare tuturor mădularelor, tot așa Duhul Sfânt dă viață și mișcare, spre binele tuturor, mădularelor Sfintei Biserici, care suntem noi, creștinii.

Și, după cum sufletul vede prin ochi, aude prin urechi, vorbește prin intermediul limbii și este prezent în toate mădularele trupului împărtășindu-le viața și acordându-le tuturor simțirilor ceea ce li se cuvine, tot așa și Duhul Sfânt prin Sfinți face minuni: prin unii învață adevărul, prin alții sporește știința, prin unii ocrotește bunele tradiții, prin alții păstrează buna cuviința și cinstea în familii, prin alții stinge vrajba dintre oameni și-i împacă. Unii au o harismă, alții alta, însă toți se străduiesc să ducă aceeași viața bună și să aibă aceeași simțire curață, pentru ca toți se lasă călăuziți de puterea și de lucrarea binefăcătoare a Sfântului Duh.

Nenumărate și nemăsurate sunt darurile, puterile și influentele Sfântului Duh asupra lumii întregi și asupra fiecărui suflet în parte. Toate aceste generoase revărsări de dumnezeiasca dragoste se oferă în dar tuturor oamenilor și îndeosebi creștinilor, care prin Taina Sfântului Botez s-au înscris în familia sfântă a fiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfânt, deși este prezent în viața noastră pretutindeni și în orice vreme, El nu se face simțit nouă decât dacă îl vrem, îl chemăm, îl dorim. Dacă nu vrem și nu dorim ajutorul Lui, El nu ne face silă.

Știut este că prin Taina Sfântului Botez și prin Taina Sfintei Mirungeri am primit fiecare, în pruncia noastră, simțul de orientare spre bine, am primit voia liberă îndreptată spre împlinirea poruncilor dumnezeiești. Dacă în vremea încercărilor și a ispitelor ascultăm de acest îndemn lăuntric spre bine, care este glasul lăuntric al Sfântului Duh, și facem binele, nu răul, ferice de noi.

Dacă însă nu ascultam îndemnul Lui spre bine, ne împotrivim acestui gingaș îndemn și, în loc de bine, alegem răul, vom avea de suferit.

Chemandu-L în ajutor, mai ales în vremea ispitelor și a necazurilor, conlucrând cu El și ostenindu-ne spre bine, vor încolți și vor crește în noi roadele Sfântului Duh, care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea (poftelor), curăția (trupească și sufletească) (Galateni 5, 22). Dar dacă, în loc de bine, alegem răul, Duhul Sfânt se va depărta de la noi și în locul Lui va pune stăpanire pe sufletul nostru duhul celui rău, care poartă cu sine boldul păcatului și al morții și întartă în noi poftele urâte ale trupului, care amărăsc viața și ne despart de Dumnezeu.

Aceste pofte sunt: necurăția, desfrâul, înverșunarea, fermecătoriile, vrajbele, certurile, invidia, mânia, dezbinările, uciderile, bețiile, ospețele cele necuviincioase și altele asemenea acestora, bine știind, cum spune Sfântul Apostol Pavel, ca „cei ce fac unele ca acestea, nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (Galateni 5, 19-21).

Noi toți avem nevoie de Dumnezeu și de împărăția Lui, chiar dacă uneori, de-a lungul vieții noastre, nu ne dăm seama de aceasta. Împărăția lui Dumnezeu – cum o definește Sfântul Apostol Pavel – înseamnă pe scurt: „Dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt”(Romani 14, 17). Aceste roade – dreptatea, pacea și bucuria întru Duhul Sfânt -, ca și celelalte roade ale Duhului de care am mai amintit, trebuie să stăpânească totdeauna sufletele și inimile noastre și să se reverse din suflet în viața din jurul nostru prin gânduri, prin cuvinte și prin toate faptele noastre zilnice.

Calea către această împărăție este lungă, ea începe de aici de pe pământ și continuă sus, în ceruri. Și, ca orice călătorie, nu este lipsită de surprize și primejdii. Este greu să mergem singuri pe această cale, căci putem slăbi sau ne putem rătăci. Avem nevoie de o călăuză sigură, de îndrumare temeinică, de îmbărbătare și ajutor pe această cale spre împărăția lui Dumnezeu. Din mila lui Dumnezeu, avem o asemenea călăuza sigură și încercată, o instituție sfântă, străveche și puternică, întemeiată pe Jertfa Mântuitorului, pe mărturisirea Apostolilor, pe sângele martirilor, pe experiența și învățăturile bogate ale Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții.

Această venerabilă călăuză este Sfânta Biserică drept-măritoare, înzestrată cu Sfintele ei Taine și cu toate bogățiile și harurile Sfântului Duh, de la întemeierea căreia prăznuim astăzi aproape două milenii. Să ne folosim cu smerenie de puterile și de luminile ei! Sa cerem, să primim și să ne folosim cu dragoste de influențele ei binefăcătoate, pentru curățirea noastră de păcate, pentru luminarea și înnoirea noastră, pentru ocrotirea și îmbărbătarea noastră pe calea vieții cinstite, curate și pașnice, pe calea mântuirii noastre, supunând voia noastră cea pătimașă voii lui Dumnezeu și începând toate rugăciunile noastre cu chemarea în ajutor a Sfântului Duh, Mângâietorul, Care este împăratul ceresc – Duhul Adevărului și Sfințitorul vieții noastre -, și să ne rugăm, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule-de-viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”. Amin!

Arhim. Sofian Boghiu