Numai cel cu sufletul curat va putea gusta din apa cea vie care răcoreşte sufletele omeneşti.

Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencii ) Ioan 4:5-42

În această duminică se citeşte pericopa evanghelică de la Ioan în cuprinsul căreia îl găsim pe Mântuitorul vorbind cu femeia samarineancă lângă fântâna lui Iacov. Această fântână era în ţinutul Samariei iar acolo poposise Domnul Hristos într-una din zile. Era singur pentru că îşi trimisese deja ucenicii după mâncare. În această stare se apropie de El o femeie ca să-şi ia la rândul ei apă şi atunci se înfiripă înre cei doi un dialog teologic din care reiese starea sufletului omenesc în faţa lui Dumnezeu. Sufletul omului este viu. Şi când spunem acest lucru ne referim la faptul că el este veşnic şi nemuritor, este viu şi însetat de viaţă. Niimic nu poate astâmpăra setea sufletului după viaţa cea nemuritoare. Această viaţă se află în Dumnezeu iar sufletul şi dealtfel omul nu-şi găseşte niciodată liniştea decât atunci când se odihneşte în Dumnezeu când îl are pe Dumnezeu în el. Această sete duhovnicească, nepotolită a omului l-a făcut ca să alerge în permanenţă după o clipă de bucurie sau fericire. Şi desigur nu a găsit-o; de ce? Pentru că nu a căutat-o în Dumnezeu ci în păcat. Domnul nostru Iisus Hristos vrea să ne atragă atenţia prin această convorbire cu femeia samarineancă că sete după Dumnezeu o avem în permanenţă indiferent de starea de păcătoşenie a omului dar ea nu se poate găsi decât pe drumul credinţei care duce la Dumnezeu. 

În dialogul dintre Domnul şi femeia samarineancă se pot vedea două feluri de oameni care îl caută pe Dumnezeu: cei cu credinţă şi cei fără credinţă. Pentru fiecare om această evanghelie are un înţeles pentru că fiecare se poate regăsi în ea. Am putea spune chiar că acest episod constituie  o convorbire dintre Mirele Cel ceresc, Dumnezeu şi mireasa Sa, sufletul omului. Dacă ai un suflet curat şi-l cauţi sincer pe Dumnezeu El ţi se descoperă şi vrea să se sălăşluiască în tine iar dacă sufletul este împovărat de păcat vei muri mai înainte de al vedea pe Dumnezeu. Numai cel cu sufletul curat va putea gusta din apa cea vie care răcoreşte sufletele omeneşti. Samarineanca avea un suflet supus păcatului iar Fiul lui Dumnezeu Îi descoperă aceasta reamintindu-I că trăieşte departe de Dumnezeu în desfrânare. La rândul ei nu Îl recunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu şi Îl consideră pe Cel din faţa sa un prooroc. Cere şi ea din apa cea vie dar nu primeşte pentru că nu era vrednică şi pleacă în cetate spunând şi altora ceea ce văzuse, un prooroc. Astfel ni se atrage atenţia şi nouă că în faţa lui Dumnezeu nimic nu poate fi ascuns chiar dacă numai omul însuşi le ştie. De aceea trebuie să trăim departe de păcat pentru a ne bucura de viaţa veşnică. Dacă te însoţeşte păcatul, împreună cu păcatul vei muri şi dacă te însoţeşte pe tine diavolul, vei fi împreună cu el toată veşnicia. Şi toată viaţa vei căuta să bei din plăcere sau din păcat, adică din apa care nici pe departe nu este veşnică şi vei înseta din nou. 

Din sfânta evanghelie mai putem observa ceva şi anume că Domnul Hristos vorbeşte şi de voia lui Dumnezeu-Tatăl. Această voinţă sau poruncă asemănată cu mâncarea sau cu hrana ne duce cu gândul nu la una trupească ci la una spirituală. Se poate distinge aici ascultarea şi smerenia pe deoparte iar pe cealalta împlinirea poruncilor. Noi suntem neascultători şi mândri şi de aceea săvârşim păcatul căci găsim în el plăcerea şi fugim astfel de Dumnezeul cel veşnic. Şi nu odată ne-a fost dat să vedem că urmarea păcatului aduce cu sine căderea, mustrarea conştiinţei şi părerea de rău pentru ceea ce s-a săvârşit; depărtarea de Dumnezeu.  Cel care face păcatul devine trist şi suferă. Hristos Domnul ne atrage atenţia că totuşi bucuria adevărată de durată o găsim în Dumnezeu în împlinirea voii Lui.  Ascultarea desăvârşită faţă de Fiul este şi ascultarea desăvârşită faţă de Tatăl iar în acelaşi timp şi ascultarea faţă de Duhul Sfânt. Aşa se explică că cel care păzeşte poruncile ascultă de Dumnezeu şi dobândeşte liniştea în El. Se bucură de apa cea vie a Duhului care va locui în el. Să-l căutăm aşadar pe Dumnezeu şi să fugim de plăcerea păcatului pentru a gusta din apa cea veşnică, Amin. 

                  Pr. Prof. Dumitru Dospin