Iar Iisus tăcea (Matei 26,63). Nu numai înaintea lui Pilat, în Pretoriu, tace Hristos. Şi nimic nu răspundea (Marcu 14, 61) adaugă Evanghelistul Marcu. Nu dă niciun răspuns. Vede că nu iese nimic din vorbe. Vede că ar vorbi şi nu ar fi ascultat. Că ar cădea cuvintele Lui în gol. Nu că nu ar fi vrut să le vorbească, dar a văzut surzirea intenţionată a oamenilor: aveau urechi şi nu le foloseau. Hristos nu menaja auzuri. Nu spunea cele pe care voiau ceilalţi să le audă. Astfel, tăcea cu tâlc. Evanghelistul Luca menţionează: Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic (Luca 23, 9). Ca şi cum ar fi spus de atunci că vorbele multe sunt sărace. A văzut că n-a ieşit nimic din discuţie. Evanghelistul Ioan subliniază neînfricata tăcere a lui Iisus înaintea ameninţărilor stăpânirii. La Hristos se adevereşte vechiul cuvânt prorocesc. Prorocul Isaia spune că nu şi-a deschis gura deloc şi a rămas fără glas înaintea celor ce îl prigoneau.
Când cineva provocat răspunde cu tăcerea coboară tensiunea, pune capăt continuării disputei, smereşte mânia, potoleşte iuţimea şi linişteşte situaţiile dificile. Are însă importanţă şi caracterul (etosul), şi stilul (ifosul), şi felul acestei tăceri. Dacă este egoistă, aceasta se vede. Dacă este dispreţuitoare, aceasta nu se poate ascunde.
Dacă cineva însă tace în mod smerit, ca lucrurile să nu se înrăutăţească, cedează, îndură, se retrage, reduce la minim drepturile sale de dragul păcii, a unirii şi a dragostei, atunci câştigă, deşi pare că pierde. „Oricine este înţelept face pe prostul”, se spune în Sfântul Munte. Atitudinea cuviincioasă a celui ce tace poate să îl facă pe celălalt să regândească lucrurile mai bine. Dacă are cineva puterea, care provine mai ales din smerenie, să nu dea continuitate cuvintelor provocatoare, ironiei şi batjocurii, ci tace, nu înseamnă că este timid şi prost, ci are un eroism mai mare decât cutezanţa obrăzniciei, a impertinenţei, a continuării certurilor şi a bombănelii multelor împotriviri. Omul provocator simte nevoia sa-şi protejeze sinele, să vorbească, să se îndreptăţească şi să creeze o siguranţă defensivă. De mai mare putere are nevoie cineva ca să tacă decât să vorbească. Tăcerea însă cere cunoştinţă înţeleaptă, stăpânire de sine şi smerenie autentică.
Tăcerea, precum deja am spus, nu e un lucru obişnuit pentru toţi, pretutindeni şi totdeauna. Sfinţii Părinţi au cultivat cu grijă tăcerea cuviincioasă şi au avut cuvânt inspirat de Dumnezeu. Este un lucru deosebit de semnificativ şi important ca oamenii să cunoască bine când să vorbească, de ce să vorbească, cât să vorbească şi când să tacă, să se retragă. Aşa cum a spus cineva: „Cuvântul rostit limitează cuvântul lăuntric care e conţinut în tăcere. Niciodată nu poate să îl prindă şi să îl exprime în mod absolut. De aceea tăcerea este adesea în situaţia de a exprima mai mult decât orice cuvânt” (Georgios Mantzaridis). Aceasta se petrece în teologie, în sfânta isihie.
Vorbăria, pălăvrăgeala, sporovăială, trăncăneala, grăirea în deşert, glumele denotă slavă deşartă, obrăznicie şi nelinişte interioară. Isihia dă naştere tăcerii celei frumoase şi aceasta urzeşte cuvântul. Nu este vorba de o stare nelucrătoare, de o faptă pasivă, de o lucrare trândavă, de o inactivitate leneşă, ci despre o aleasă lucrare de autocunoaştere, de autoobservare, de adâncire lăuntrică şi de desfătare de cele sfinte. Sfântul Serafim de Sarov spune: „Dobândeşte liniştea lăuntrică şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău, fără ca tu să o ştii“. Nu e nevoie să vorbim încontinuu. Lumea a obosit de vorbe multe, mari, opace, prefăcute, de lemn. Ceilalţi nu se află întotdeauna lângă noi doar ca să ne asculte, ci şi ca să îi ascultăm noi pe ei. Spune un înţelept: „Dumnezeu ne-a dat două urechi şi o gură – să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin”. Noi ne purtăm de parcă am avea zece guri şi nicio ureche. Vorbeşte celălalt şi nu-l ascultăm şi ne gândim ce vom spune noi. Astfel, aşa cum spune poetul Giorgos Seferis, nu dialogăm şi nu comunicăm, ci purtăm monologuri paralele.
Monahul Moise Aghioritul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!