„Biserica este plină de Preasfânta Treime”

 

Aşa după cum spunea un scriitor din primele veacuri creştine, Biserica este plină de Preasfânta Treime şi fiecare sărbătoare, fiecare duminică ori fiecare zi de rând este, de fapt, închinată Preasfintei Treimi. Noi aducem cu smerenie doxologie Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, cele Trei Persoane ale Preasfintei Treimi, pe Care Le mărturisim încă din primele zile ale vieţii noastre, atunci când primim Sfântul Botez, şi până în momentul când ne încredinţăm sufletul milostivirii celei fără margini a Preasfintei Treimi.

 Nu e doar greu, este chiar imposibil să afirmăm în câteva cuvinte măreţia acestei taine şi profunzimea acestei sărbători. Ne-am folosi de un exemplu cunoscut, celebru, din perioada de început a Bisericii, atunci când unul dintre cei mai prolifici scriitori ai perioadei respective – fericitul Augustin – se străduia să scrie un tratat despre Dumnezeire, o carte care dorea să cuprindă taine care erau şi pentru el neelucidate, taine care, de fapt, rămân până la urmă taine. Şi-a abandonat o dată, de două ori, de trei ori hârtiile pe care scria, pentru că nu putea să cuprindă cu mintea lui nemărginirea Dumnezeirii. Şi pe când se plimba pentru a se linişti pe malul mării a întâlnit un copil care căra apă din mare, cu o scoică, într-o gropiţă pe care o săpase la mal.

Augustin l-a întrebat pe acel copil: „Ce vrei să faci?” Şi el i-a mărturisit: „Vreau să mut marea în gropiţa mea.” – desigur, un lucru care nu se putea împlini. Şi atunci, Fericitul Augustin şi-a dat seama că Dumnezeu i-a trimis acest semn printr-un copil nevinovat, care i-a arătat că el, oricât ar fi fost de priceput în scrierile teologice, nu ar fi putut să cuprindă necuprinderea. Nemărginirea nu poate să încapă într-o carte, chiar dacă ea este scrisă de un strălucit teolog. Aşa cum au spus părinţii Bisericii, anumite lucruri rămân taine şi noi nu le putem cuprinde în cuvinte, nici în mintea noastră mărginită, decât printr-o profundă evlavie, rugăciune şi trăire. Anumite lucruri care ţin de cele sfinte doar aşa se pot înţelege. Iar cei care caută mai mult se pot poticni, iar uneori se pot pierde.

Această mare taină a Preasfintei Treimi, rămâne fundamentul sau învăţătura esenţială a Bisericii noastre. Învăţătura despre dragostea cea nemărginită a lui Dumnezeu pentru lume – El, Care a creat universul din nimic, Care ne-a creat şi pe noi, Care a creat toate câte sunt şi se văd şi cele care nu se văd. Marii părinţi ai Bisericii au formulat în scrieri, care au rămas actuale după trecerea a 1600 sau chiar 1700 de ani, această taină a Preasfintei Treimi. Ne-au rămas de la ei aceste mărturii care vorbesc despre iubirea din sânul Preasfintei Treimi, despre această legătură nemaiîntâlnită, care a rămas drept model al comuniunii şi al comunicării, spre care noi, din păcate, nu privim. De fapt, înaintea Preasfintei Treimi noi trebuie să stăm permanent doar în genunchi, iar atunci când nu ne putem pleca genunchii trupului, să ne plecăm genunchii inimii, şi doar într-o astfel de stare să ne apropiem şi să cerem iertare pentru păcatele noastre, începând cu primele rugăciuni pe care un creştin bun le spune în fiecare dimineaţă, în care sunt cuprinse toate Cele Trei Persoane – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

 „Biserica este plină de Preasfânta Treime.”

   Cei care vin la biserică înţeleg că toate slujbele, toate laudele, dar mai presus de ele, Sfânta Liturghie, sunt pline de prezenţa Preasfintei Treimi. Aproape toate Tainele Bisericii încep cu binecuvântarea mare, în numele Preasfintei Treimi. La fel slujbele, mai ales Sfânta Liturghie şi toate celelalte, rugăciuni pe care biserica le face în numele Preasfintei Treimi. Copiii sunt botezaţi în numele Preasfintei Treimi; la fel sunt cununaţi cei care vin în faţa sfântului altar pentru a forma familii creştine; monahii, când îşi pleacă grumazul în faţa altarului, sunt tunşi tocmai în numele Preasfintei Treimi. De aceea vom înţelege expresia pe care v-am amintit-o mai devreme, că Biserica este plină de Preasfânta Treime. Atunci când facem semnul Sfintei Cruci, mărturisim, de fapt, dragostea lui Dumnezeu Tatăl, lucrarea Fiului şi a Duhului Sfânt în lume şi, cu ajutorul Preasfintei Treimi, începem zilele şi le încheiem. De aceea, toţi ştiu, chiar dacă nu cunosc profunzimea acestei învăţături şi scrierile patristice care au rămas, că Biserica se reazemă pe această învăţătură. Fundamentul, temelia este în fapt (în realitate) această învăţătură despre Preasfânta Treime.

„Nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme, şi nu oricui şi nici oricine.”

Şi pentru că am amintit despre câţiva dintre părinţii Bisericii care, în scrierile lor, au vorbit despre Preasfânta Treime, am să prezint câteva pasaje care vorbesc despre taina negrăită, despre această coborâre a lui Dumnezeu printre oameni şi rămânere a Lui până la sfârşitul veacurilor. Sfântul Grigorie de Nazianz, strălucitul teolog, într-una din cuvântările sale spunea: „Nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar aşa de puţin însemnat lucrul acesta şi de puterea celor care se târăsc pe pământ” – adică a celor care vieţuiesc în lume. „Voi adăuga că nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme, şi nu oricui şi nici oricine. Ci este o vreme când trebuie să vorbim despre El şi cui trebuie să vorbim despre El şi cât trebuie să vorbim despre El. Nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu, fiindcă lucrul acesta nu pot să-l facă cei ce nu s‑au cercetat cu de-amănuntul şi care nu au înaintat pas cu pas în calea contemplaţiei şi care înainte de aceste îndeletniciri nu şi-au curăţit sufletul şi trupul, şi mintea sau care, cel puţin, nu se silesc să se cureţe. Căci pentru omul necurat atingerea de Cel Curat poate nu este nici îngăduită şi nici în afară de primejdie, după cum nici [pentru] o privire bolnavă nu este fără primejdie atingerea razei de soare. „A înţelege cu mintea pe Dumnezeu este lucru greu, a spune însă ce este El – cu neputinţă”, cum cu înţelepciune a spus-o unul din teologii elinilor, nu fără meşteşugire, pentru ca să pară atât că a înţeles cu mintea pe Dumnezeu prin faptul că a spus că este greu de înţeles, cât şi ca să scape de dovedirea că L-a înţeles, afirmând că nu se poate spune ce este El. După socotinţa mea, a spune ce este Dumnezeu este cu neputinţă, iar a-L înţelege cu mintea este şi mai cu neputinţă.”

Sfântul Grigorie al Nyssei, un alt părinte al Bisericii, ne spune că, „după cât doreşte de mult inima să se apropie de Preasfânta Treime, pe atât de mare putere va primi cel născut duhovniceşte, încât dacă mărturiseşte că Sfânta Treime este ceva necreat şi neschimbabil, apoi şi viaţa în care intră va fi tot una neschimbabilă şi statornică. Întrucât Evangheliile ne spun care sunt Cele Trei Persoane prin care se face naşterea pentru cei credincioşi, ba Li se dă şi numele, şi întrucât aceasta se face în Sfânta Treime, căci aşa stă scris în Evanghelii despre Duhul: Ceea ce s-a născut din duh – duh este. De aceea, să fie tare cu grijă şi să judece înţelept cugetul ascultătorului, când ştie că în puterea voii lui stă să aleagă ca izvor al vieţii sale firea cea statornică şi neschimbătoare.”

Sfântul Vasile cel Mare, cunoscut credincioşilor prin Liturghia pe care a lăsat-o Bisericii, prin multe rânduieli, prin canoane şi prin rugăciuni, ne spune: „Dacă este după esenţă Fiul întru totul asemenea Tatălui, întru totul asemenea trebuie să fie şi în privinţa puterii. Persoanelor a căror putere este egală, de bună seamă egală le este şi lucrarea.”

  „Cei care cer cu inimă bună, cu inimă curată, cu evlavie, într-o stare de profundă rugăciune primesc câte o picătură din izvorul sfinţeniei.”

 Dreptmăritori creştini, mai mulţi părinţi ai Bisericii s-au oprit asupra acestei învăţături, asupra Celor Trei Persoane care constituie izvorul sfinţeniei, izvor din care primim şi noi câte o picătură. Cei care cer cu inimă bună şi curată, cu evlavie, în stare de profundă rugăciune primesc câte o picătură. Alţii rămân în afară de binecuvântarea Preasfintei Treimi. De aceea, prima noastră grijă la o sărbătoare atât de mare, dar şi la celelalte sărbători ale Bisericii, este să aprofundăm învăţătura noastră de credinţă. Trebuie să cunoaştem măcar în parte din aceste lucruri care luminează inimile, în primul rând, dar şi mintea deopotrivă. Pentru că, după ce vom cunoaşte, vom încerca să trăim mai mult. Un om care nu cunoaşte, care nu aprofundează aceste adevăruri nu poate păşi o treaptă sau mai multe pe scara desăvârşirii, după cum spunea filocalicul părinte Ioan Scărarul. Chiar dacă nu putem urca spectaculos, chiar dacă nu putem urca toate treptele deodată, măcar câte o treaptă sau măcar câte puţin, ori, cel puţin să nu dăm înapoi, să nu coborâm.

Din această sărbătoare şi din această învăţătură a Preasfintei Treimi avem foarte multe lucruri de învăţat. Un lucru pe care îl propun este să privim la armonia şi la comuniunea desăvârşită dintre Persoanele Preasfintei Treimi: o comuniune desăvârşită, cum nu se întâlneşte în această lume, iar noi trebuie să privim mereu la această armonie negrăită şi să învăţăm din ea. Dacă între noi, în familii, acolo unde muncim ori unde ne întâlnim cu prietenii, cunoscuţii şi rudeniile, nu domneşte armonia, înseamnă că nu suntem pe drumul cel bun. Şi dacă nu facem ceva pentru ca această armonie să se instaleze în jurul nostru, înseamnă că de fapt nu urmăm învăţătura Preasfintei Treimi şi nu privim la acest exemplu pe care Cele Trei Persoane îl oferă până la sfârşitul istoriei umanităţii.

Mai învăţăm, dreptmăritori creştini, că trebuie să fim mărturisitori ai Preasfintei Treimi, mărturisitori chiar şi cu preţul sângelui, deşi în vremea noastră nimeni nu mai cere acest lucru. Dar dacă ar fi nevoie, ar trebui să mărturisim chiar cu preţul vieţii adevărul despre Preasfânta Treime şi iubirea Ei fără margini revărsată în lume. Şi dacă privim la cetele de mucenici, la cei care au mărturisit, la sfinţii istoriei întregi, vom vedea că ei au avut iubire fără margini pentru Preasfânta Treime, iar iubirea noastră aproape nu mai există.

În această zi specială pe care Biserica a închinat-o Preasfintei Treimi, ne închinăm şi-I aducem doxologie, mulţumindu-I pentru milostivirea fără margini pe care a revărsat-o asupra universului, asupra noastră, asupra celor care se gândesc să urmeze cărarea care duce către Împărăţia cerurilor. Şi, urmând exemplul Persoanelor Preasfintei Treimi, trebuie să devenim mai buni, nu doar la forma enunţiativă, ci trebuie să lucrăm mult, cu sârg şi stăruinţă. Aşa după cum a spus Sfântul Grigore de Nazianz, chiar dacă nu suntem vrednici să vorbim despre Preasfânta Treime, măcar să ne străduim să începem pocăinţa noastră interioară. Apoi, trebuie să devenim mărturisitori. Mărturisitori ai acestei iubiri nesfârşite care se revarsă din sânul Preasfintei Treimi peste lume. Mărturisitori ai bucuriilor şi ai frumuseţilor negrăite pe care le întâlnim mai ales în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos.

Dreptmăritori creştini, cuvintele – oricât de multe ar fi – sunt prea sărace pentru a vorbi despre această taină, despre această învăţătură a Bisericii. Dumneavoastră, fiecare, simţiţi în parte şi trăiţi această taină a noastră, a tuturor creştinilor. Vă îndemn să nu stingeţi lucrarea Duhului Sfânt în viaţa dumneavoastră. Să lăsăm Duhul Sfânt să ne schimbe şi să ne facă mai buni, să lăsăm largi porţile sufletului, ca El să vină şi să-Şi facă în noi sălaş. Pentru că astfel făcând, vom afla bucurie şi binecuvântare multă. Amin.

Predică la praznicul Prea Sfintei Treimi ⁄ Mănăstirea Radu-Vodă, Bucureşti

sursa:Lumea Credintei 9 iulie 2013