Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos întru ea. (Ecclesiasticul 30.23, 24)
Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul, Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. (Psalmi 17.1-3)
În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi. (I Ioan 3.16)
Iertarea noastră de către Dumnezeu depinde de iertarea noastră faţă de aproapele. Aici nu e vorbă goală, e nenorocire. Cine nu iartă, nu iubeşte. Cine nu iartă şi cine nu iubeşte pe om, nici pe Dumnezeu nu-L iubeşte. În viaţa de toate zilele, ne înţepăm unul pe altul, ne mâhnim şi fără îndoială ne tulburăm, ne răzvrătim. Vin aici, la noi, cei care au nişte duşmani şi încep să se roage: “Să-i trăznească Dumnezeu, să-i facă praf şi pulbere”. Uităm că avem de împlinit nişte porunci dumnezeieşti, că trebuie să ne rugăm pentru duşmanii noştri. Poate că cea mai mare virtute este iubirea de vrăjmaşi, sau măcar să te rogi pentru ei, sau măcar să nu te răzbuni pe ei. Lasă-L pe Dumnezeu să facă dreptate, nu judeca slugă străină. “A Mea e răzbunarea”, zice Domnul. Este bine să fim conştienţi că există o pronie dumnezeiască şi că nimic nu se întâmplă în lumea aceasta, fără ca să nu ştie Dumnezeu. (Părintele Sofian de la Antim)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!