31 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Despre Leviatan

Atunci când Făcătorul lumii a creat în cerul de foc îngerii, a fost creat şi acel înger care a fost mai presus de toţi şi despre care Proorocul spune: cedrii nu erau mai presus de el în raiul lui Dumnezeu, chiparoşii nu îl egalau cu ramurile lor şi nici un alt copac din rai nu se asemăna cu frumuseţea lui (Isaia 14, 8) - atât de minunat l-a făcut Dumnezeu şi l-a pus cârmuitor peste nenumărate legiuni de îngeri. Însă acesta, fiind atras de mândrie, s-a preamărit şi a spus: mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi (Isaia 14, 13-14) şi imediat a căzut din binecuvântarea veşnică împreună cu legiunile lui, care au devenit diavoli. Aceştia sunt numiţi aşa datorită căderii în cele mai de jos ale adâncului, căci aceasta înseamnă cuvântul diavol.

Despre acesta se spune: Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ (Isaia 14, 12). Din mijlocul stâncilor de foc a căzut cel care a fost crescut în raiul desfătării. El a fost lovit de moarte şi a căzut în cele mai de jos ale adâncului. Din această pricină şi Hristos, în Evanghelia Sa, spune: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Luca 10, 18). El este însuşi acel Leviatan, despre care se vorbeşte în cartea lui Iov (capitolele 40 şi 41). Însă, pentru că el nicăieri nu este fiinţă nouă, am hotărât aici să vorbesc despre el pe scurt. Isidor, în lucrarea sa: Etimologhiarum35 a scris că în limba ebraică el este numit: veemot, ceea ce în ruseşte înseamnă: „безсловесное животное” (animal necuvântător).

30 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Despre cununile de căsătorie

Despre cununile care se pun pe cap în timpul cununiei, potrivit cu rânduiala scrisă nu pot să spun nimic, deoarece nu mi s-a întâmplat să văd vreo tâlcuire despre acestea, ci îţi voi spune atât cât voi putea să-mi dau seama. În Psalmi este scris: Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale (Ps. 127, 3). 

Via este cea care produce boabele de struguri, din care se stoarce vinul şi care în limba tătarilor se numesc stafide, iar în scriptură-ciorchini. De aceea, cred, Sfinţii Părinţi au rânduit ca cei ce se căsătoresc să fie încununaţi cu cununi de viţă-de-vie, iar nu cu cununi de mesteacăn şi nici cu cununi de aur, amintindu-le, astfel, despre rodirea înaintea lui Dumnezeu a faptelor bune şi a copiilor cuminţi şi temători de Dumnezeu, prin care ei să-L poată bucura pe Lucrătorul viei tainice, aşa cum şi via prin boabele sale, din care se face vinul, veseleşte inimile celor ce îl beau cu măsură şi prudenţă, iar nu până la beţie şi năucire, ca păgânii.

Sfântul Maxim Grecul, din ”Tâlcuiri şi sfaturi”, Editura Egumeniţa

29 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Despre inscripţia de pe nimbul Mântuitorului şi despre numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Cu privire la literele pe care iconografii le scriu pe nimbul Mântuitorului, să-ţi fie ştiut că acest cuvânt este elinesc, adică grecesc, şi se scrie în limba rusă: „СЬIЙ”, iar acest cuvânt „СЬIЙ” înseamnă: „cel ce este” sau „cel ce există”. Aşa S-a numit pe Sine Atotţiitorul înaintea lui Moise, când l-a trimis în Egipt, spunându-i: Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi! (Ieşirea 3, 14) Cel Preaînalt S-a numit pe Sine astfel, deoarece El singur este după fiinţă veşnic, neavând nici început, nici sfârşit, ci există dintotdeauna, cuprinzând în Sine şi trecutul, şi prezentul şi viitorul, şi de aceea Se numeşte pururea fiitor.

Iar toate celelalte lucruri ale Lui, văzute şi nevăzute, de la şi prin harul Lui îşi au fiinţa, viaţa, mişcarea şi existenţa; iar El din nimeni nu Se trage şi de la nimeni nu Şi-a luat fiinţa, ci prin Sine Însuşi a existat dintotdeauna, există şi va exista în vecii vecilor, fiind, după fire, fără de început, nemuritor şi nesfârşit, viaţa a tot ce este viu şi fiinţa a tot ce există. 

Îngerii şi sufletele oamenilor sunt create de El prin har. Ele nu şi-au dobândit existenţa prin sine şi de la El au nemurirea. Însă despre acestea am spus destul.

Iar despre faptul că iconografii scriu pe ambele părţi ale icoanei Maicii lui Dumnezeu cuvintele: „Μρ.ΘΥ.” să ştii că şi aceste cuvinte sunt greceşti şi înseamnă: „Mitir Θeu” (Μητηρ Θεου), iar în ruseşte se scriu: „Матерь Божія” şi înseamnă Maica lui Dumnezeu, iar nu Marta, nici Mirta, aşa cum gândesc unii datorită necunoaşterii limbii greceşti. Numele Maicii lui Dumnezeu este Maria, iar nu Marta şi nici Mirta.

Sfântul Maxim Grecul, din ”Tâlcuiri şi sfaturi”, Editura Egumeniţa

28 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuirea cuvintelor:

„Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea 

sufletelor noastre Domnului să ne rugăm”

Deoarece sfinţia ta, în smerita înţelepciune, întocmai apostolească, a ta, m-ai învrednicit pe mine, cel slab la minte şi neînvăţat, de a vorbi cu un arhiereu şi m-ai întrebat despre unele cugetări greu de înţeles, eu am socotit de drept să aduc la cunoştinţa cuvioşiei tale în câteva cuvinte, atât cât va povăţui neputincioasa mea raţiune Lumina cea Adevărată, Care îl luminează pe tot omul, ce vine în lume [cele despre acestea]. Pentru că, după vechea traducere, preoţii şi diaconii la începutul sfintei liturghii îi invită pe ortodocşi să se roage pentru pacea de sus şi unii înţeleg că este vorba despre îngeri, să-i fie ştiut cuvioşiei tale că această expresie „мир”10 la ruşi are două sensuri, ceea ce înseamnă că ea desemnează şi toată creaţia văzută şi nevăzută şi, de asemenea, şi legătura iubirii, care îi uneşte pe oameni între ei. 

La greci pentru acestea există două expresii diferite: „МИР”, care desemnează toată creaţia, este numită „cosmos” (kosmo"), iar „МИР”, care desemnează legătura iubirii (armonia), este numită „irini” (eirhnh). În locul arătat preoţii şi diaconii de la noi nu spun: „iper tu anothen cosmu”11 , ceea ce ar însemna: „pentru lumea de sus”, adică pentru îngeri, aşa cum înţeleg toţi la voi, ci spun: „iper tis anothen irinis”12 , ceea ce înseamnă: „pentru pacea de sus”, adică

pentru unirea iubirii şi pentru liniştea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos de multe ori le-a propovăduit şi le-a vestit cu voce tare Ucenicilor Săi, zicând: pace vouă, pacea Mea dau vouă, pace să aveţi, adică unirea iubirii.

27 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuirea cuvintelor din Evanghelia după Ioan:

lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile

ce s-ar fi scris 

(Ioan 21, 25)

Mulţi oameni nu pricep şi sunt şi din aceia care socotesc de necrezut cele spuse de dumnezeiescul Evanghelist Ioan despre marea mulţime a minunilor lui Dumnezeu-Cuvântul,Care S-a întrupat, astfel încât toată lumea nu ar putea să cuprindă cărţile scrise dacă ar fi scrise toate minunile Mântuitorului până la una. Să vă fie ştiut că în rândul celorlalte obiceiuri ale Dumnezeieştii Scripturi există şi acel obicei de a exprima în cuvinte folosite la gradul superlativ nu numai mulţimea mare a binefacerilor dumnezeieşti şi a oamenilor binecredincioşi, ci chiar şi puţinătatea şi raritatea lor.

Şi acest lucru reiese clar din acele făgăduinţe pe care Însuşi Făcătorul le-a făcut Fericitului Avraam, zicând: şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării (Fac. 22, 17). Aceasta nu înseamnă că ei, într-adevăr, vor fi nenumăraţi, căci un asemenea lucru este de necrezut, ci înseamnă că vor fi foarte mulţi şi mai presus de orice socoteală omenească.

HAINA DE NUNTĂ CEREASCĂ – LUMINA SUFLETULUI CURAT

Duminica a 14-a după Rusalii
(Pilda nunţii fiului de împărat) Matei 22, 2-14

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă!

Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, au nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slujitorilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși”.

Să nu amânăm dar nici o clipă pocăinţa

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui.

Aceasta este unirea omului cu Dumnezeu, Aceasta este nuntirea inimii cu Hristos. Tot restul este adulter şi desfrâu. Numai această strânsă unire a inimii cu Hristos, înfăţişată nouă cel mai limpede în chipul nunţii pământeşti, poate face sufletul bogat şi roditor. Din orice altă legătură a sufletului nasc spini şi bălării, sterp rămânând sufletul faţă de orice fel de bine. Dacă nu-i cunoscut lucrul acesta – şi nu are cum să fie cunoscut – oamenilor dinafara razei Bisericii lui Hristos, trebuie negreşit să fie cunoscut creştinilor, şi mai ales creştinilor cu dreaptă credinţă. Ε în duhul nostru, e în predania noastră a înţelege adâncimea, înălţimea şi lărgimea dezvăluirii primite prin Domnul nostru Iisus Hristos; a înţelege veşnicia mai drept decât o înţeleg popoarele Răsăritului, şi timpul mai drept decât îl înţeleg popoarele Apusului.

Nunta şi haina de nuntă

 

Evanghelia de la Matei 22,1-14

 

¹ Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: ² Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. ³ Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. ⁴ Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. ⁵ Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; ⁶ iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. ⁷ Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-a dat foc. ⁸ Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. ⁹ Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. ¹⁰ Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. ¹¹ Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, ¹² şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. ¹³ Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.      ¹⁴ Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

 

1. Primirea neamurilor. Parabola din Evanghelia acestei Duminici are două părţi. Prima parte, unde este vorba despre refuzul celor chemaţi din vreme de a veni la nuntă şi de intrarea, în schimb, în „casa nunţii”, a altora, adunaţi de peste tot, ilustrează situaţia creată prin refuzul masiv al iudeilor de a primi Evanghelia şi intrarea în Biserică a neamurilor. Tema a fost tratată, de pildă, de Sfântul Apostol Pavel, care, meditând (în capitolele 9-11 din Epistola către Romani) la situaţia iudeilor refractari faţă de Evanghelie, arată cum necredinţa fiilor poporului său li s-a făcut neamurilor uşă de intrare în harul mântuirii, astfel încât „greşeala lor (a iudeilor) a fost bogăţie lumii şi micşorarea lor bogăţie neamurilor” (Rom 11,12); dar, pe de altă parte, că „împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor” (Rom 11,25), şi că iudeii se vor întoarce şi vor fi mântuiţi.

De ce să ceară Dumnezeu săracilor costum de nuntă?

 PR. DR. IOAN-LUCIAN RADU

Pilda celor poftiți la cină (Luca 14-16-24), care se citește în Duminica a 28-a după Rusalii are paralelă în pilda nunții fiului de împărat, prezentată de Evanghelistul Matei (22, 1-14). Există diferențe de detalii între cele două parabole, dar linia povestirii este aceeași: un om (un împărat, după versiunea lui Matei) a făcut un ospăț mare și a invitat mulți oaspeți, dar în ziua evenimentului, toți s-au scuzat, motivând că nu pot ajunge, din diferite motive. Dar toate pregătirile fuseseră făcute: mâncare din belșug aștepta să fie mâncată. Pentru aceasta, gazda își trimite slujitorii pe străzi, poruncindu-le să aducă pe toți oamenii pe care îi vor întâlni: buni, răi, săraci, șchiopi, orbi, bolnavi (Luca 14, 21).

Un oaspete îmbrăcat neadecvat

Așadar, casa luxoasă a gazdei, umplută de toți oropsiții societății, capătă un colorit foarte pestriț, iar gazda se bucură de asta. Însă, un eveniment aparent inexplicabil, prezentat de Evanghelistul Matei, atrage în mod deosebit atenția. Pe când toți se bucurau de masa gratuită, împăratul își face apariția, care îl blamează pe unul dintre oaspeții săi: Intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 22, 11-13).

Sfântul Ioan de Kronstadt - V-aţi pregătit de nunta cea mare?

Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ? Şi a zis slugi­lor: legându-i mâinile şi picioarele, aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea din­ţilor. Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Mt. 22, 12-14).

Hristos Dumnezeu S-a asemuit pe Sine unui Mire sfânt, preafrumos, de lumină purtător, veşnic, Care bine a voit a se logodi prin logodnă veşnică, nestricăcioasă, de viaţă făcătoare, în viaţa cea viitoare, nesfârşită, şi în cea de aici, pământească, cu sufletul credin­cios. Pentru a Se logodi cu sufletele credincioase, dar care au spurcat hai­na sufletelor lor cu nenumăratele lor păcate, Domnul le-a dăruit prin tai­nele botezului şi mirungerii haină duhovnicească preafrumoasă, nestricăcioasă.

Dar omul şi-a spurcat iarăşi haina botezului şi iarăşi s-a depărtat de Dumnezeu şi s-a îmbrăcat în zdrenţele împuţite ale patimilor, stri­când şi necinstind logodna sa cu Dumnezeu. Din milostivirea Sa, Dom­nul a binevoit să-i dea din nou haina de nuntă prin pocăinţa nefăţarnică şi prin împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, şi omul primeşte iar haina nestricăcioasă şi se uneşte cât se poate de strâns cu Mirele Ceresc, cu condiţia de a se păzi în tot chipul ca să nu îşi păteze iarăşi haina de nuntă şi de a trăi în sfinţenie.

26 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuire la cuvintele:

Du-te, poporul meu, intră în cămările tale

şi închide uşa după tine; ascunde-te puţine clipe,

până când mânia va fi trecut! (Isaia 26, 20)

Dumnezeiasca cugetare a Proorocului Isaia: Du-te, poporul meu, intră în cămările tale şi închide uşa după tine; ascunde-te puţine clipe, pană când mânia va fi trecut!, atât cât pot eu înţelege, are următorul sens. De vreme ce puţin mai sus Proorocul s-a rugat, zicând: Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai făcut! Doamne, Dumnezeul nostru, am avut peste noi şi alţi stăpâni afară de Tine, dar noi ne vom aduce aminte numai de numele Tău!, adică, după acele necazuri şi pedepse pe care noi, pentru păcatele noastre, le-am îndurat din partea Ta, a nemitarnicului şi înfricoşătorului Judecător şi ne este frică, pentru că şi cetatea Ta cea sfântă - Ierusalimul - ai nimicit-o deja şi renumitul templu, Sionul cel dumnezeiesc, l-ai dărâmat şi pe împăraţii noştri şi pe preoţi şi pe poporul tău i-ai lăsat în robie în ţinut îndepărtat şi necurat, acum Te rugăm, milostive Doamne: milostiveşte-Te asupra noastră, priveşte-ne cu ochi milostiv şi dăruieşte-ne linişte, întorcându-ne din robia îndelungată a babilonienilor şi sălăşluieşte-ne în pământul Tău, pe care l-ai făgăduit părinţilor noştri: lui Avraam, Isaac şi Iacov, iubiţilor Tăi.

25 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuire, în parte, a psalmului 18

Cu privire la înţelesurile cugetărilor Scripturii, despre care tu, în marea şi smerita ta înţelepciune, ai binevoit să mă întrebi, eu am socotit drept ca, atât cât va putea mintea mea săracă, să îţi explic pe scurt neînţelegerea pe care ai întâmpinat-o. Să-ţi fie ştiut că acest psalm, care după număr este al 18-lea, prevesteşte două evenimente importante, şi anume: propovăduirea evanghelică, ce a fost săvârşită în scurt timp de către Sfinţii Apostoli pe tot pământul şi despre care se spune în psalm: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria (v. 1); apoi spune mai jos: În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor (v. 4). Ceruri îi numeşte pe dumnezeieştii Apostoli, care, ca nişte raze ale Soarelui tainic al dreptăţii au strălucit pretutindeni şi au învăţat despre acele bunătăţi care le sunt pregătite drepţilor în ceruri.

Iar prin tărie să înţelegi Biserica Sobornicească a Mântuitorului Hristos, despre care Fericitul Apostol Pavel spune în prima Epistolă către Timotei: Îţi scriu aceasta nădăjduind că voi veni la tine fără întârziere; ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului (I Tim. 3, 14-15). Ea vesteşte facerea mâinilor lui Dumnezeu, adică a Mântuitorului Hristos, Care, prin întinderea pe Cruce a preacuratelor Sale mâini, a nimicit rătăcirea multfelurită a închinării la idoli de pretutindeni şi pe popoarele care fuseseră până atunci dezbinate de diferitele vicleşuguri diavoleşti le-a strâns şi le-a unit într-o singură credinţă neîntinată, iar pe firea omenească, mai înainte lepădată, a învrednicit-o iarăşi de viaţa raiului şi i-a unit într-un singur lăcaş pe îngeri şi pe oameni. În acestea constă „facerea”, adică în urmările întinderii pe cruce a preacuratelor „mâini” ale Mântuitorului Hristos. Însă despre acestea am spus destul.

24 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 Tâlcuirea cuvintelor psalmului 102: înnoise-vor ca ale vulturului tinereţile tale

În psalmul 102 Fericitul Împărat şi Prooroc David, îndemnându-şi sufletul său către laudă şi mulţumire faţă de Stăpânul şi Făcătorul tuturor, spune: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui (v. 2). Apoi, amintindu-i toate binefacerile lui Dumnezeu, adaugă: înnoise-vor ca ale vulturului tinereţile tale (v. 5).

Acest dar este desăvârşirea întregii fericiri, pe care drepţii nădăjduiesc să o dobândească, precum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre, adică va înnoi trupul nostru cel rău şi stricăcios, supus diferitelor boli şi morţii, ca să fie asemenea trupului slavei Sale (Filipeni 3, 20-21), adică trupurile sfinţilor, la a doua venire a lui Hristos, vor deveni luminoase, aşa cum Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos ne vesteşte, zicând:

23 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Psalmii: 26, 28, 64, 68

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 1

Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 10, 16

 

BISERICA ( trupul tainic al lui Hristos)

,,Biserica este trupul Domnului, iar El cap al Bisericii." (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XLIV, V, în col. PSB, vol. 17, p. 290)

BISERICA (unitatea Bisericii) 

„Pentru că nedreptatea s-a înmulțit pe urma răcirii dragostei" (Matei 24. 12) în cei mai mulți, mă gândesc că cei care slujesc Domnului cu toată adeveritatea şi sinceritatea să aibă drept singur scop al strădaniei lor aducerea la unitate a Bisericilor care s-au dezbinat între ele în atâtea părți și în atâtea feluri (Evr. 1, 1)". (Epistole, epistola 114, II, în col. PSB, vol. 12, p. 294) 

BISERICA (conducerea Bisericii) 

Hotărârile privitoare la Biserică se iau de către cei cărora le-a fost încredințată conducerea Bisericii și ele sunt confirmate de popor". (Epistole, epistola 230, în col. PSB, vol. 12, p. 477) 

BISERICA (membrii Bisericii) 

22 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2,11-19

Leviticul - cartea a treia a lui Moise, Cap. 18,2-8

 Pentru a face să se întipărească mai bine în suflete adevărul potrivit căruia „trebuie pururea să ne rugăm şi să nu deznădăjduim" şi să continuăm a ne ruga, Domnul a rostit pilda cu judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina dar a împlinit până la urmă cererea văduvei nu pentru că s-ar fi temut de Dumnezeu şi s-ar fi ruşinat de oameni, ci numai şi numai pentru că văduva aceea nu-i dădea pace. 

Aşadar, dacă un astfel de om împietrit nu a putut să facă faţă unei cereri stăruitoare, oare Dumnezeu, Care este Iubitor de oameni şi Mult-Milostiv nu va împlini cererea stăruitoare, înălţată cu lacrimi şi inimă înfrântă către Dânsul?! Iată răspunsul la întrebarea: „de ce se întâmplă aşa de des că rugăciunile noastre nu sunt ascultate?". Nu sunt ascultate pentru că înălţăm către Dumnezeu cererile noastre fără osârdie, parcă într-o doară, şi rugându-ne o dată acum, mâine aşteptăm împlinirea cererii noastre, nedorind să ne ostenim şi să ne omorâm cu firea la rugăciune. Iată că rugăciunea noastră nu este auzită şi împlinită pentru că noi înşine nu împlinim aşa cum se cuvine legea rugăciunii: stăruinţa cu nădejde şi osârdie.

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

21 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 1,1-10

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 13,1-8

Înşirând virtuţile pentru care se cuvine să avem toată silinţa după primirea puterilor harice, Apostolul grăieşte şi ne îndeamnă: „Dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos" (II Ptr. l, 8). Care sunt aceste virtuţi, am arătat luni. Acum vom adăuga doar că aceste virtuţi trebuie lucrate nu doar o dată, ci trebuie să facem în aşa fel ca ele să rămână pururea în noi, să fie înrădăcinate în noi şi astfel fiind, să nu rămână la aceeaşi treaptă, ci să sporească din ce în ce mai mult, crescând în putere şi rodnicie. Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav şi neroditor „în cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos". Intră întru cunoştinţa Domnului cel care crede în El şi îl mărturiseşte. Zici că ai credinţă? Ia seama să nu faci această credinţă deşartă şi neroditoare.

 „Dar ce trebuie să fac ca să nu fie aşa credinţa mea?" Trebuie să sporeşti în toată virtutea. Unde sunt cei care spun: „Crede doar şi e de-ajuns; nu e nevoie de nimic mai mult"?! Cel care crede aşa ceva este orb (II Ptr. l, 8,9).

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

Cateheza de duminică: Să-L căutăm pe Domnul, având model pe vameşul Zaheu

 

„Omul care nu iubeşte nu înţelege nimic din lumea lucrurilor văzute şi ascunse. Graiul minunilor îi este cu desăvârşire închis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoştinţă adâncă. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Dumnezeul întrupat ne-a dezvăluit lumea nouă, adevărul, viaţa şi puterea prin dragoste.” Ernest Bernea

Pilda vameşului Zaheu, o pildă de pocăinţă, iubire şi smerenie, m-a ajutat să înţeleg şi să învăţ multe lecţii ale vieţii duhovniceşti, lecţii la care nădăjduiesc că voi lua note de trecere, cu ajutorul şi iubirea Bunului Dumnezeu. Ce am înţeles şi ce am învăţat din această pildă?

Am înţeles, că niciodată nu putem pune început bun în viaţa noastră, că nu putem să ne schimbăm în bine, oricât ne-am dori acest lucru şi oricât de mult am trâmbiţa despre aceasta, dacă nu ne dorim întâlnirea cu Hristos, dacă nu dorim ca sufletul nostru să-L cunoască şi să fie atins cu aripa iubrii Sale necondiţionate. Am învăţat, că doar Hristos, Domnul luminii, poate alunga bezna patimilor din sufletele noastre, am învăţat, că doar El poate transforma cel mai adânc întuneric în lumina cea mai blândă şi mai caldă, că poate transforma o inimă de gheaţă într-un soare arzător.

20 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 4, 1-11

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 28-37

Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 6, 5

Un cărturar L-a întrebat pe Domnul: „Care poruncă este întâia dintre toate?". Domnul a răspuns: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta: aceasta este întâia poruncă. Cea de-a doua este asemenea ei: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă". Şi aceasta se potriveşte pentru a întregi chipul omului celui tainic al inimii.

Sfinţirea Domnului este sufletul acestui om, iar iubirea este duhul lui, în vreme ce virtuţile celelalte sunt feluritele lui mădulare: una mână, alta picior, alta ochi, alta ureche, alta limbă. Aducerea-aminte de acest fapt este foarte trebuincioasă, căci se întâmplă uneori ca oamenii, socotind că faptele bune sunt culmea virtuţilor, socot că le sunt de ajuns acestea, la Domnul negândind şi de dragoste uitând. 

Faptele bune nu sunt sfinte fără credinţă şi fără dorinţa de a plăcea lui Dumnezeu, întocmai ca o casă nesfinţită ori ca o odaie fără icoane; si neavând iubire, se aseamănă cu o clădire plină de statui neînsufleţite şi care răspândeşte un miros stătut de mucegai. Să ia seama fiecare la aceasta; şi apucân-du-se să zidească în sine omul cel nou, să se gândească la Domnul, Care este desăvârşit şi fără nici o scădere.

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

19 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 3, 10-22

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 18-27

 „Sfinţiţi pe Domnul Dumnezeu în inimile voastre." 

Sfinţirea Domnului în inimă este sufletul şi duhul omului celui tainic al inimii pe care l-am zugrăvit mai înainte. Aşa cum Dumnezeu, zidind dintru început, din părticele de ţărână, trupul omului, a suflat în el duh de viaţă şi a devenit omul aşa cum se cuvenea să fie, tot aşa şi omul cel tainic al inimii, zidit lăuntric din virtuţile arătate mai înainte, se va arăta cu adevărat om duhovnicesc doar atunci când această inimă îl va sfinţi pe Domnul Dumnezeu, după cum citim şi în Rugăciunea domnească: „sfinţească-se numele Tău". Dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci omul plăsmuit din virtuţile amintite va ieşi ca un copil născut mort, fără duh de viaţă. Să afle aceasta cei care cred că se pot descurca doar cu oarecare virtuţi, fără legătura cu Dumnezeu! 

Dar ce înseamnă a-l sfinţi pe Dumnezeu în inimă?

Înseamnă a sta pururea cu evlavie înaintea Lui, purtând totdeauna în minte gândul că El este pretutindenea; înseamnă a râvni cu toată osârdia spre a fi întotdeauna bineplăcuţi înaintea Lui şi a ne păzi cu toată frica de oricare lucru care-I este urât; şi, mai ales, înseamnă a ne încredinţa toată viaţa, cea vremelnică şi cea veşnică, părinteştii Lui purtări de grijă şi a primi tot ce ni se întâmplă cu smerenie, cu supunere şi cu recunoştinţă, ca şi cum ar veni de-a dreptul din mâna Lui.

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

18 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 2,21 și Cap. 3, 9

A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 1, 5-7

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5,22-23

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 3,12-15

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 13-17

 Apostolul ne arată acum „omul cel tainic al inimii" ca ţintă a celor mai osârduitoare griji ale noastre, închipuindu-l pe acesta în noi înşine se cade nouă să ne împodobim.

Dar cine este acesta, „omul cel tainic al inimii"? 

Este omul acela care ia chip în inimă atunci când în aceasta se sălăşluiesc toate simţirile şi stările sufleteşti bune. Priveşte toate aceste stări şi simţăminte şi vei vedea chipul „omului tainic al inimii". Iată aceste stări sufleteşti: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi bună-cucernicie", scrie Sfântul Petru, iar „din partea voastră puneţi toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră fapta bună, iar la fapta bună, cunoştinţa, la cunoştinţă, înfrâ-narea, la înfrânare, răbdarea, la răbdare, evlavia, la evlavie, iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească, dragostea" (II Ptr. l, 5-7). În chip asemănător înşiră şi Sfântul Pavel stările cele bune ale inimii creştineşti: „Iar roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungarăbdare, bunătatea, milostivirea, credinţa, blândeţea, înfrânarea" (Gal. 5, 22-23). Şi încă: „îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelunga-răbdare..., iar mai înainte de toate, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii - şi pacea lui Hristos să stăpânească în inimile voastre" (Col. 3,12-15).

 Alcătuieşte din toate aceste virtuţi, ca din nişte mădulare, un trup duhovnicesc şi vei avea chipul de mare cuviinţă al „omului tainic al inimii"; şi sârguieşte-te a întipări în inima ta un chip asemănător acestuia!

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

17 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 7-13

Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 4, 12-17

 

 Ieri, Apostolul l-a înarmat pe creştinul care păşeşte pe calea mântuirii cu toate armele duhovniceşti; iar acum arată care sunt călăuzitorii lui în această luptă şi care este ţelul ultim şi luminos al tuturor acestor nevoinţe, spre a-l îmbărbăta în ostenelile sale. Aceşti călăuzitori sunt păstorii şi învăţătorii pe care Domnul i-a dat Bisericii şi prin ale căror guri El însuşi grăieşte povaţa trebuincioasă fiecăruia, atâta vreme cât oamenii vin la ei cu credinţă şi întorşi către Domnul în rugăciune. Adevărul acesta este cunoscut de către cei care merg cu lepădare de sine pe calea Domnului şi duc lupta cu vrăjmaşii mântuirii fără a se cruţa pe sine. Aceştia află întotdeauna ajutor şi povaţa la păstorii lor, în vreme ce pentru privitorul din afară acest ajutor pare că n-are de unde veni. Aceştia nu la oameni vin, ci la Domnul, Care pururea este gata să călăuzească şi să povăţuiască prin aceşti păstori şi învăţători pe oricine caută ajutor la Dânsul cu credinţă şi fără făţărnicie. Ţelul cel luminos şi ultim este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos", vârsta „bărbatului desăvârşit". 

16 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel Cap. 6, 10-17

Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 4, 1-11

 Apostolul îi îmbracă pe creştini cu toate armele lui Dumnezeu. Aceasta se potriveşte foarte bine cu învăţătura din ziua trecută; căci dacă cineva, luând aminte la chemarea lui Dumnezeu, a pus începutul vieţii celei noi, cu ajutorul harului dumnezeiesc, aducând din partea sa „toată stăruinţa", ei bine, după aceasta nu-i stă înainte odihna prin lavre, ci lupta.

A părăsit lumea? Pentru aceasta, lumea va începe să-l strâmtoreze. 

S-a izbăvit de stăpânirea diavolului? 

Diavolul va goni pe urmele lui şi-i va întinde capcane ca să-ilabată de la calea cea bună şi să-l aducă iarăşi sub puterea sa. S-a lepădat de sine, a lepădat iubirea de sine dimpreună cu toată oastea patimilor, dar păcatul acesta care trăieşte în noi nu se desparte dintr-o dată de viaţa petrecută samavolnic în răsfăţ, ci se sileşte necontenit, sub toate pretextele cu putinţă, să înstăpânească înlăuntrul omului aceeaşi rânduială a vieţii care mai înainte vreme îl sătura şi îl hrănea cu atâta îmbelşugare. 

15 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Întrebare: Ziua aceasta a făcut-o Domnul. 

Răspuns: Este vorba despre Paştele Domnului. Dacă Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în a treia zi, aşa cum El însuşi spune: Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze (Luca 9, 22), atunci de ce învierea Domnului este numită a opta zi? Tâlcuire: ea este numită a treia, pentru că se numără de la ziua mântuitoarelor patimi şi a răstignirii, iar a opta este socotită în funcţie de crearea lumii căci începutul lumii văzute a avut loc în această zi, şi Lumina cea adevărată - Hristos - în aceeaşi zi a înviat. 

Întrebare: De ce îi pune Pavel mai întâi pe Apostoli, apoi pe Prooroci (I Cor. 12, 28)?

 Răspuns: Apostolii sunt şi primii şi ultimii: primii sunt datorită mărimii şi mulţimii nevoinţelor pe care le-au îndurat în timpul propovăduirii Evangheliei lui Hristos şi datorită slavei pe care au dobândit-o de la Dumnezeu, iar ultimii, deoarece sunt aleşi de Dumnezeu la sfârşitul veacurilor ca şi atunci să fie asemenea Învăţătorului lor, Care spune: „Eu sunt Alfa şi Omega”, ceea ce înseamnă primul după Dumnezeire şi ultimul după omenitate, pentru că a binevoit ca în vremurile din urmă să ia trup omenesc şi să arate oamenilor milostivirea Lui nespusă. Alfa este prima literă a alfabetului grecesc, înfăţişată astfel: α, iar sfârşitul întregului alfabet grecesc este ω mare (omega). Astfel Domnul a arătat despre Sine că El este începutul tuturor făpturilor văzute şi nevăzute şi, de asemenea, sfârşitul lor şi desăvârşirea lor. El le-a creat pe toate şi tot El le-a întors la prima frumuseţe, pe care au avut-o până la păcatul lui Adam. 

14 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Numerii, Cap. 10, 32

Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap.30, 15 

Cartea Esterei, Cap. 10, 3

Psalmii: 1, 3, 33, 36

Ieremia, Cap. 48, 10

Isaia, Cap. 1, 17

Amos 14-15

Miheia, Cap.3,2

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 10

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 9-10

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 13, 13

Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5,15

BINELE (cel netrecător) 

”...un singur lucru e de invidiat şi de laudă: binele cel netrecător. Acesta constă în a fi în cinste înaintea lui Dumnezeu, pe când bunurile omenești sunt mai nestatornice decât umbra și mai înşelătoare decât visurile". (Epistole, epistola 277, în col. PSB, vol. 12, p. 563)

 BINELE (binele desăvârşit este Dumnezeu) 

,,Dumnezeu este însuși binele desăvârșit; și de acest bine nu se vor lipsi toţi cei care Îl caută pe Domnul. Un om neinstruit, unul care nu poate deosebi binele de rău, să nu-mi numească mie bine, binele care are în el desfătarea cea trecătoare, ce se duce odată cu stricarea trupului! Că cel care pune bogăția materială și însușirile trupeşti în categoria binelui, așază binele, cuvântul acesta sfânt, care se cuvine numai lui Dumnezeu, în rândul lucrurilor josnice, de care nici nu merită să vorbim." (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XXXVI, VII, în col. PSB, vol. 17, pp. 271-272)

Să mulţumiţi lui Dumnezeu!

Duminica a XXIX-a după Rusalii

(a celor zece leproşi)

Evanghelia de la Luca 17,12-19

¹² Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, ¹³ şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! ¹⁴ Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. ¹⁵ Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. ¹⁶ Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. ¹⁷ Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? ¹⁸ Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? ¹⁹ Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

      Lecția principală a acestei pericope evanghelice are în vedere datoria de a mulțumi Domnului pentru toate marile și negrăitele Sale daruri și binefaceri. Dar și alte câteva aspecte, legate de acesta și tot atât de importante, se cuvin a fi subliniate:

Pedeapsa cu lepra

Lepra este o boală molipsitoare a Orientului, a cărei cauză medicina nu o cunoaşte nici până astăzi.

Deci nici leacul. Leprosul putrezeşte de viu, ani îndelungaţi.

Lepra e una din cele mai grele sentinţe de moarte. E o pedeapsă biblică.

De aci putem avea ceva explicaţii. Astfel, au fost pedepsiţi: Miriam, sora lui Moise, de-a dreptul de Dumnezeu, pentru că încolţise invidia în inima ei, precum că numai cu Moise vorbeşte Dumnezeu? Pentru cârtirea ei „Mariam s-a făcut albă de lepră, ca zăpada“. Şapte zile a fost scoasă din tabără (Numeri 12, 14).

Neeman Sirianul, generalul comandant al armatei regelui Siriei, lepros şi el, auzise, prin servitoarea nevestei sale, o evreică, de proorocul din Samaria, Elisei, ucenicul lui Ilie, că acesta l-ar putea tămădui. Când a venit sirianul, Elisei i-a trimis ucenicul să-i spună să se scalde de şapte ori în Iordan şi-i va trece. S-a răscolit însă mândria sirianului că nu i-a ieşit Elisei personal înainte, şi a plecat mânios. L-au înduplecat slugile, ca totuşi să asculte sfatul proorocului. S-a smerit din trufia lui, s-a scăldat în Iordan şi i-a trecut, întorcându-se cu daruri, e refuzat de prooroc.

O credinţă adevărată, o credinţă vie, o credinţă mărturisită, o credinţă înfăptuită

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi,

Iată-ne ajunşi în această Duminică în care Sfinţii Părinţi ne-au rânduit pentru lecturare şi mai apoi pentru a gândi împreună asupra ei o poveste adevărată cu o vindecare adevărată nu a unui om, nu a doi oameni, ci a zece leproşi, zece leproşi, zece oameni care din pierduţi s-au aflat a fi sănătoşi înaintea lui Dumnezeu.

Iată din capitolul 17 din Evanghelia după Luca, de la versetul 12 la versetul 19, ni se povesteşte, la modul cel mai minunat cu putinţă, următoarele:

„Intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: «Îisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!»

Predică la duminica a XXIX – a după Rusalii – a celor zece leproși (fragmente)

 Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe și care au ridicat glasul şi au zis: „Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!” Şi văzându-i, El le-a zis: „Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor”. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?”. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit” (Luca 17, 12-19).

Aşadar, de ce Dumnezeu cere mulţumire de la oameni, şi de ce oa­menii îi aduc mulţumire lui Dumnezeu? Din iubire. Mulţumirile oamenilor nu-L fac pe Dumnezeu nici mai slăvit, nici mai puternic, nici mai bogat ori mai viu, ci oamenii sporesc în toate acestea. Recunoştinţa oamenilor nu-I adaugă lui Dumnezeu nici pace, nici bucurie, ci lor înşişi le adaugă cu îmbelşugare. A mulţumi lui Dumnezeu nu-I schimbă Lui nici starea, nici fiinţa, ci omului i-o schimbă din temelie.

Dumnezeu nu are nevoie de recunoştinţa noastră, nici de rugăciunile noastre. Dar Domnul, care spune: „ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El” (Matei 6, 8), îndeamnă totodată pe oameni „să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea” (Luca 18, 1). Dumnezeu nu are trebuinţă de rugăciunile noastre, ci totuşi ni le cere. Nu are trebuinţă de mulţumirea noastră, dar ne-o cere – iar mulţumirea nu e altceva decât tot rugăciune, rugăciune de mulţumire.

Tu când ai spus ultima dată „Mulţumesc”?

O poveste de suflet:

”Am visat că am fost în Rai, iar un înger îmi arăta ce se petrece acolo. M-am plimbat prin multe încăperi cu mulţi îngeri fiecare având câte o îndatorire specială. Am ajuns în dreptul unei uşi mari pe care scria „Secţia PRIMIRI”. Am găsit aici mii de îngeri care sortau, triau, scriau mesajele noastre, dorinţele, solicitările noastre către Dumnezeu. „Tot ce spun oamenii în rugăciuni ajunge aici!”, îmi spuse îngerul şi atunci am înţeles de ce era aşa de multă agitaţie în acea cameră. Rugăciunile tuturor oamenilor de pe pământ treceau prin mâinile îngerilor.

Ne-am mutat apoi în altă cameră „Secţia EXPEDIERI”. „Aici împachetăm binecuvântările şi le trimitem oamenilor care s-au rugat!”, mi-a explicat îngerul. Şi am înţeles din nou de ce erau aşa de mulţi îngeri care lucrau în acea secţie. Doar trebuiau să trimită înapoi către oameni dorinţele îndeplinite.

Curăţeşte-ne, Doamne, de lepra nemulţumirii (Duminica vindecării celor 10 leproşi)

 

Recunostinta este o fapta buna rara la oameni. Din nefericire, se tot aude intre noi, insotit de un hohot triumfator, urmatorul strigat de biruinta: “Am smuls cutare lucru de la cutare!” Printr-un asemenea strigat se da in vileag un suflet infricosator de stricat. Ce sa insemne acest strigat? El inseamna ca o binefacerea fost dobandita prin lingusire, prefacatorie si alte mijloace de acest soi, inseamna ca cel care a fost amagit si a facut un bine este supus batjocurii chiar pentru binefacerea aratata.

In unele boli trupesti se baga de seama o dispozitie capricioasa inexplicabila. La fel se intampla si in bolile sufletesti. Adeseori, binefacerile seamana in cel ce le-a primit un simtamant de ura neimpacata, inversunata, fata de cel ce le-a savarsit. Atat de des intalneste aceasta ciudatenie potrivnica firii inct de aici a luat nastere in popor o zicatoare: “N-ai hranit, n-ai adapat, vrajmas nu ti-ai capatat”. Puternica este otrava pacatului, cu care suntem otraviti: cei atinsi de ea sunt in stare sa urasca nu doar pe oamenii care le-au facut bine, ci si pe Dumnezeu, precum au si dovedit prin nenumarate fapte”.

Sfantul Ignatie Briancianinov

13 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Iezechiel, Cap. 23, 33

Psalmul 106, 27

Ieremia, Cap. 23, 9

Pildele lui Solomon, Cap. 20, 1 și Cap. 21, 17

Daniel, Cap. 5, 2

Osea, Cap. 4, 11

Ioil, Cap. 1, 5

Cartea a treia a lui Ezdra, Cap. 3, 10-24

Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul), Cap. 31,29-36

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap.5,18

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 17, 2

BEŢIA (definiţia) 

„Beţia, demon de bună voie, băgat în suflete de către plăcere, beția mamă a păcatului, vrăjmaşa virtuții, face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat; nu știe de dreptate, ucide chibzuința. După cum apa stinge focul, tot aşa şi vinul nemăsurat întunecă mintea". (Omilii şi cuvântări, omilia a XIV-a, II, în col. PSB, vol. 17, p. 501) 

,,Beţia, distrugere a gândurilor, istovire a puterii, îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme". (Omilii şi cuvântări, omilia a XIV-a, VII, în col. PSB, vol. 17, p. 506) 

BEŢIA (gravitatea) 

,,Demoniacul este vrednic de milă; bețivul, însă, care suferă ca şi demoniacul, nu-i vrednic nici de milă, că se luptă cu un demon pe care singur l-a ales". (Omilii şi cuvântări, omilia a XIV-a, IV, în col. PSB, vol. 17, p. 503) 

O credinţă adevărată, o credinţă vie, o credinţă mărturisită, o credinţă înfăptuită

Iubiţi credincioşi,

Iată-ne ajunşi în această Duminică în care Sfinţii Părinţi ne-au rânduit pentru lecturare şi mai apoi pentru a gândi împreună asupra ei o poveste adevărată cu o vindecare adevărată nu a unui om, nu a doi oameni, ci a zece leproşi, zece leproşi, zece oameni care din pierduţi s-au aflat a fi sănătoşi înaintea lui Dumnezeu.

Iată din capitolul 17 din Evanghelia după Luca, de la versetul 12 la versetul 19, ni se povesteşte, la modul cel mai minunat cu putinţă, următoarele:

„Intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: «Îisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!»

Şi, văzându-i, El le-a zis: «Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor». Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.

12 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Prov. Cap. 23, 13

Isaia,  Cap. 50, 6

Matei,  Cap. 27, 31-35

Marcu, Cap. 9, 35

Ioan, Cap. 18, 22-23

BĂTAIA (prin bătaie îl rănești pe cel creat după chipul lui Dumnezeu)

 ,,Că cei care sunt gata să se distrugă unii pe alţii şi să vatăme pe cei de aceeași seminţie cu ei, pot, pe bună dreptate, să fie numărați între fiarele și animalele veninoase, care au prin fire o ură neîmpăcată față de oameni. (Omilii şi cuvântări, omilia a X-a, I, în col. PSB, vol. 17, p. 449) 

BĂTAIA (este osândit şi cel care provoacă, dar mai ales cel ce continuă şi augmentează răul) 

,,... tu, când ai văzut pe mânios că se schimbă la față, nu te-ai ferit de a te asemăna cu el, ci te-ai supărat şi tu, te enervezi şi te mânii şi tu la rândul tău împotriva lui, astfel furia ta ajunge o scuză pentru cel care a început. Prin cele ce faci procuri o scuză celuilalt și te osândești pe sineți. Dacă mânia este un lucru rău, pentru ce n-ai abătut de la tine răul ? Dacă cel ce se mânie este vrednic de iertare, pentru ce superi pe cel mânios? Prin urmare chiar dacă n-ai provocat tu cearta, totuși ești tot atât de vinovat. În întrecerile atletice, în care se dau coroane, nu se încununează cel care a dat prima lovitură, ci cel care a biruit. Așadar, este osândit nu numai cel care a început răul, ci și cel care a urmat în păcat pe cel ce a început răul." (Omilii și cuvântări, omilia a X-a, IV. în col. PSB, vol. 17, p. 452)

11 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Ieremia Cap. 5, 7-12

ATEISMUL

 ,,Boală a sufletului este a cerceta rău şi sucit despre Dumnezeu și cel mai mult cu necredinţă, ceea ce e învederat tuturor. Căci, dacă nu cred însuşi Atotsfântului Dumnezeu în cele despre El, cum vor asculta de proorocii şi de apostolii Lui, care spun în dumnezeieştile Scripturi cele despre El și despre cele ce urmează să nădăjduiască de la El ? Căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că este. Să creadă, căci nu se preocupă cu ne credință de ceea ce este ceva, decât de ceea ce nu este. Căci Cel ce este era și este și va fi pururea și dă tuturor existenţa ca Cel ce este prin fire Dumnezeu. Deci pentru ce nu crezi, omule?" (Împotriva lui Eunomie, cuvântul al cincilea, Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2007, p. 194) 

 ATEISMUL (argumente împotriva ateismului)

 ,,Dacă nu este cineva care să conducă lumea, dacă nu este cineva care să răsplătească după merit cele săvârșite în viață, cine-i mai poate împiedica să asuprească pe sărac, să ucidă pe orfani, să omoare pe văduvă și pe străin, să facă orice faptă nelegiuită și să se murdărească cu patimi necurate și ticăloase şi cu toate poftele dobitoceşti?" (Omilii şi cuvântări, omlia a IX-a, I, în col. PSB, vol. 17, p. 435)