26 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 Crezând în superstiţii noi călcăm porunca întâi din Decalog, luând în deşert numele Domnului (Ieşire 20, 1-3) prin faptul că ne îndoim de purtarea Lui de grijă faţă de noi (Matei 10, 29-30).

Fiind aşezată de Sfinţii Părinţi în rând cu păcatul vrăjitoriei, credinţa în superstiţii poate fi catalogată ca un păcat împotriva Duhului Sfânt pentru că se bazează pe necredinţa omului în Dumnezeu. Ea nu face altceva decât să-l depărteze pe om de Dumnezeu şi de „viaţa cea veşnică” (Marcu 10, 17). Apoi, despre superstiţii nu au propovăduit nici prorocii Vechiului Testament, n-a vorbit nici înţeleptul Solomon, nici Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nici ucenicii Săi – Sfinţii Apostoli, şi nici de urmaşii acestora. De exemplu Mântuitorul Hristos Şi-a început activitatea de provopăduire cu următoarele cuvinte: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” (Matei 4, 17). Acelaşi mesaj l-au transmis poporului evreu şi prorocii Vechiului Testament (Ezdra 10, 11; Iezechiel 18, 30; Ioil 2, 14; Osea 14, 3), şi de asemenea şi Sfinţii Apostoli atunci când au vestit neamurilor Evanghelia lui Hristos (Faptele Apostolilor 2, 38; Faptele Apostolilor 3, 19).

25 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 
Aşadar, ce este Hristos? Se aud 1001 păreri. Unul zice „este filozof”, altul zice „sociolog”, altul zice „revoluţionar”, altul zice „poet”, şi alţii, multe altele. Răspunsul corect îl dă Evanghelia aceasta şi spune: Hristos este Dumnezeu (Ioan 1, 1). Crezi asta? Eşti creştin. Nu crezi asta? Nu eşti, poate că aparţii vreunei teorii filozofice sau alteia, dar creştin nu eşti. 

Aşadar, Hristos este Dumnezeu, nu doar un simplu om; este Dumnezeul-Om, Iisus Nazarineanul, Cel răstignit şi Dumnezeu. De aceea, auzim aici că nu a existat un timp în care să nu fi existat Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. 

A existat o epocă în care nu a existat omul – lucrul acesta şi ştiinţa îl acceptă – , dar nu a existat o epocă în care să nu existe Hristos, a doua Persoană a Dumnezeirii Treimice celei Una. Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – împreună Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Trei Sori într-un Soare, Dumnezeire în Trei Sori. Preasfântă Treime, miluieşte lumea Ta. În continuare, Evanghelia spune că Iisus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, este Cel prin care s-au făcut toate, toate fiinţele, toate câte le vedem şi nu le vedem. „Toate”, zice, „prin El s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3).

24 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Forme ale minciunii de sine

Mă mint că sunt creștin, că ținta vieții mele este comuniunea cu Domnul nostru Iisus Hristos, când, în același timp, vreau să mă împărtășesc, din plin, de bucuriile acestei lumi (bogăție, slavă, plăceri, admirația semenilor, un statut respectabil, putere și influență). Mântuitorul ne-a avertizat că nu putem sluji la doi stăpâni, și lui Dumnezeu, și lumii. Consecința acestei atitudini greșite este că ajungem să ne facem datoria de creștini, în mod meschin, pe jumătate. Nu din toată inima, nu „cu mărime de suflet”, cu generozitate, așa cum învăța Sfântul Paisie Aghioritul.

Mă mint când pretind a fi mai cinstit, mai iubitor, mai îngăduitor, mai cumpătat – într-un cuvânt, mai virtuos decât sunt. Apoi, din falsa părere de sine se ivește tentația de a-i călăuzi pe ceilalți, de a poza în fața lor în maestru, mentor, dascăl – un model demn de urmat. Unuia ca mine îi este adresat cuvântul Mântuitorului: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți” (Lc. 4, 23). Și urmează întrebarea de foc: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”

Sf. Ioan Botezătorul – Darul lui Dumnezeu

 

Predica la nasterea Sf. Ioan Botezatorul – Mitropolitul Augustin Kandiotis

Iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte zilnic pomenirea sfinţilor. Are însă şi o zi, în care îi sărbătoreşte pe toţi sfinţii laolaltă şi anume Duminica Tuturor Sfinţilor. Cine sunt toţi sfinţii? Cum arată şi expresia sunt toţi aceia care din epoca veche, de la Adam până la Hristos şi de la Hristos până astăzi, au crezut în adevăratul Dumnezeu, au trăit conform cu voia lui Dumnezeu, au împlinit în viaţa lor dumnezeieştile porunci şi atunci când au apărut pericole şi prigoane au preferat să se sacrifice, să se jertfească. Toţi aceşti sfinţi, vechi şi noi, sunt nenumăraţi. Sunt ca stelele cerului. Unii din ei sunt cunoscuţi, iar alţii, cei mai mulţi, sunt necunoscuţi. Au trăit în timpuri diferite. Au provenit din ţări diferite, au vorbit limbi diferite. Au avut vârste diferite, au fost copii, prunci, tineri, bărbaţi şi femei mature, bătrâni în vârstă şi bătrâni cu părul alb.

Pe toţi aceşti sfinţi îi sărbătoreşte Biserica noastră, unul câte unul, separat şi pe toţi împreună. Între ei este şi Sfântul Ioan Înaintemergătorul, a cărui naştere se sărbătoreşte pe 24 iunie. Despre el vom vorbi în această scurtă predică a noastră.

Sf. Ioan Botezătorul și misiunea sa

 

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Dacă profeţii vechi au vestit cu toţii că Mesia va veni, Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia a venit. Dacă profeţii de dinainte şi toţi drepţii Vechiului Testament „au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor” (Evrei 11,13), Sf. Ioan Botezătorul vede de aproape făgăduinţa împlinită prin venirea lui Hristos. Misiunea sa este tocmai aceasta: de a vesti că Hristos a venit. El Îl arată lumii şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29.36). De aceea şi numeşte Sfântul Marcu activitatea Sfântului Ioan Botezătorul „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos”. Căci, într-adevăr, prin propovăduirea şi prin întreaga lucrare a Înaintemergătorului s-a făcut începutul veştii celei bune că a venit în lume Mesia, Cel cu dor aşteptat de drepţii din vechime.

Preasfânta Treime şi Sfânta Liturghie

 

Arhimandrit Teofil Părăian

Prea cucernice părinte, iubiti fraţi şi iubiţi credincioşi, pentru astăzi a fost programat subiectul „Preasfânta Treime şi Sfânta  Liturghie”. În cuprinsul Sfintei Liturghii, persoanele Preasfintei Treimi se pomenesc de multe ori şi pe lângă aceasta sunt şi texte în care avem cuvântul „treime”. Pe acestea le vom pune în evidenţă cu acest prilej.

Mai întâi Sfânta Liturghie începe cu binecuvântarea: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Se pomenesc în acest cuvânt cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Noi credem că Dumnezeu este Unul în fiinţă şi întreit în persoană. E o taină a credinţei noastre, poate cea mai mare taină, ceva ce nu putem înţelege dar putem primi prin credinţă. Asta-i descoperirea dumnezeiască.

Cuvânt la Sfânta Treime

 

Sf. Ioan Gură de Aur

din “Predici la duminici şi sărbători”

„Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30)

Egalitatea Fiului cu Tatăl

Noi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeaşi putere şi slavă ca şi Tatăl şi de aceeaşi fiinţă cu Dânsul. Totuşi, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am şi aflat ceea ce căutăm, şi ţinem aceasta tare, şi voim acum a o dovedi şi potrivnicilor.

Dar eu mă ruşinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedeşti un lucru aşa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeaşi fiinţă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul. Atât cei născuţi, cât şi născătorii, cu toţii sunt de aceeaşi fiinţă, atât la oameni, cât şi la dobitoace şi la plante. Voieşti tu, oare, numai la Dumnezeu a face o deosebire de la această lege obştească? Totuşi, ca să nu se pară că egalitatea fiinţei Fiului cu a Tatălui voiesc a o dovedi numai din cele pământeşti, de aceea o vom întemeia acum şi cu dovezi din Biblie.

„Biserica este plină de Preasfânta Treime”

 

Aşa după cum spunea un scriitor din primele veacuri creştine, Biserica este plină de Preasfânta Treime şi fiecare sărbătoare, fiecare duminică ori fiecare zi de rând este, de fapt, închinată Preasfintei Treimi. Noi aducem cu smerenie doxologie Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, cele Trei Persoane ale Preasfintei Treimi, pe Care Le mărturisim încă din primele zile ale vieţii noastre, atunci când primim Sfântul Botez, şi până în momentul când ne încredinţăm sufletul milostivirii celei fără margini a Preasfintei Treimi.

 Nu e doar greu, este chiar imposibil să afirmăm în câteva cuvinte măreţia acestei taine şi profunzimea acestei sărbători. Ne-am folosi de un exemplu cunoscut, celebru, din perioada de început a Bisericii, atunci când unul dintre cei mai prolifici scriitori ai perioadei respective – fericitul Augustin – se străduia să scrie un tratat despre Dumnezeire, o carte care dorea să cuprindă taine care erau şi pentru el neelucidate, taine care, de fapt, rămân până la urmă taine. Şi-a abandonat o dată, de două ori, de trei ori hârtiile pe care scria, pentru că nu putea să cuprindă cu mintea lui nemărginirea Dumnezeirii. Şi pe când se plimba pentru a se linişti pe malul mării a întâlnit un copil care căra apă din mare, cu o scoică, într-o gropiţă pe care o săpase la mal.

Taina Treimii

 fragment din Praznicar – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântul Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Praznicul acesta al Sfintei Treimi se pregăteşte înaintea noastră spre înţelegere în toate praznicele pe care le parcurgem în Biserică. Fiecare sărbătoare ne apare ca o pagină într-un Abecedar din care învăţăm, pe rând, câte o literă, câte o propoziţie, câte o frază din Taina Sfintei Treimi. Spre deosebire de Abecedar, în schimb, cartea aceasta a cunoaşterii Treimii Celei Sfinte nu se parcurge într-un an şi, uneori, nici într-o viaţă, darul cunoaşterii ei putând să vină numai îndată după moarte, în taina Învierii, care nădăjduim că ne va afla Acolo, dinaintea Treimii Celei de o Fiinţă. Ce şcoală adâncă ne este Biserica! Cu câtă răbdare ne creşte spre vederea lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat!

24 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Efes. 5, 9-19; Mt. 18,10-20].

 Mângâindu-i pe ucenicii Săi, Domnul spune că pentru ei este mai bine ca El să suie la cer, căci o dată suit le va trimite în locul Său pe Mângâietorul - Duhul. S-a pogorât Duhul Sfânt si rămâne în Biserică, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare creştin este părtaş al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios, că cel care nu are Duhul nu este al lui Hristos. Aşadar, cercetează-te binişor: oare este în tine Duhul harului? 

Căci el nu rămâne la toţi, ci se mai întâmplă să şi plece. Iată semnele lucrării Duhului în om: mai întâi vine duhul pocăinţei şi îl învaţă pe creştin a se întoarce către Dumnezeu şi a-şi îndrepta viaţa; duhul pocăinţei, săvârşindu-şi lucrarea, îl încredinţează pe creştin duhului sfinţeniei şi curăţiei, căruia îi urmează, în sfârşit, duhul înfierii. 

Trăsătura celui dintâi e râvna iubitoare de osteneală; trăsătura celui de-al doilea - căldura si dulcea ardere a inimii; trăsătura celui de-al treilea - simţirea înfierii, ce face să iasă din inimă suspinarea către Dumnezeu: „Avva Părinte!". Ia aminte pe care din aceste trepte te găseşti. Dacă pe nici una, se cuvine să te îngrijeşti mai mult de sufletul tău

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica Pogorârii Sfântului Duh

 

Duhul Sfânt constituie și sfințește Biserica lui Hristos

Duminica a opta după Paști (a Rusaliilor) Ioan 7, 37-53; 8,12

‘În ziua cea de pe urmă – ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulți din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Hristos. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminția lui David și din Betleem, cetatea lui David? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei și la farisei, iar le-au zis aceia: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Și s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăși le-a vorbit lor Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții.’

Duhul Sfânt le viază și le mișcă pe toate.

 

La cincizeci de zile după Sfintele Paști sărbătorim Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. Denumirea de Rusalii vine din italicul Rosalia, care la romani însemna sărbătoarea trandafirilor. Peste această sărbătoare păgână s-a suprapus praznicul împărătesc al Pogorârii Sfântului Duh. Duminica Cincizecimii (Ή Πeντίκοστή, Duminica Pentecostes, Piatidesiatnița) sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită și Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc  Faptele Apostolilor (2, 1-4).

Rusaliile, dimpreună cu Paștile, sunt cele mai vechi sărbători creștine, fiind sărbătorite încă de pe vremea Sfinților Apostoli[1]. Cincizecimea, a cincizecea zi după Paști, este identificată în Vechiul Testament cu Sărbătoarea Săptămânilor sau Sărbătoarea Secerișului. Era a doua dintre cele trei mari sărbători când se făcea pelerinaj la Ierusalim: Paștile, Cincizecimea și Sărbătoarea Corturilor.

În sâmbăta Rusaliilor, după tradiție, sunt pomeniți cei trecuți în eternitate. De aceea se numește această zi Moșii de vară. Este ziua în care Mântuitorul, după răstignire, S-a odihnit în mormânt. Se face în această zi pomană pentru cei adormiți, pe lângă Liturghia și parastasul din biserică, iar când nu se poate da pentru cineva un lucru de pomană, se aruncă acel lucru pe apă. De aici și expresia „s-a dus pe apa sâmbetei”[2].

Pentru ziua Rusaliilor sunt împodobite bisericile, porțile curților și casele, cu crengi de tei și de nuc. În Transilvania se aduc și spice de grâu. Toate ne aduc aminte de Duhul Sfânt, Dătătorul de viață. În Transilvania și-n Bucovina se face procesiune la câmp și după ce se oficiază slujba Aghiasmei Mici, se stropesc holdele[3]. Toate ne aduc aminte de darurile Sfântului Duh. În perioada comunistă procesiunile la holde au fost vremelnic împiedicate dar, mai târziu, când lucrurile s-au mai relaxat, ele au putut fi reluate. Pe timpul studenției mele, în satul natal, Oarța de Sus, era preot Părintele Vasile Bancoș care a reluat procesiunile întrerupte.

Când am devenit episcop la Alba-Iulia, poate și cu nostalgia satului natal, în după-masa zilei de Rusalii am făcut procesiune pe câmp, sfințind apa și rugându-ne pentru roadele pământului. Ajungând apoi Mitropolit la Cluj, dimpreună cu clericii orașului, în Piața Avram Iancu, oficiem Vecernia plecării genunchilor, iar apoi facem o procesiune prin centrul orașului și la urmă în fața Catedralei ne rugăm pentru roadele pământului.

Ne relatează Narcisa Știucă, faptul că ziua de 1 mai este purtătoare de rodnicie și aducătoare de vitalitate… Ramurile verzi puse în poartă de cu seară sau în zori, de gospodari ori de grupuri de tineri, se păstrează până când se usucă, iar apoi se înfing la marginea holdelor pentru a le apăra de grindină și dăunători… aceleași atribute le au teiul și nucul la Pogorârea Sfântului Duh[4].

Duhul Sfânt le viază și le mișcă pe toate. Pe bună dreptate un cântec religios de la Rusalii zice: Tu cel ce răsari florile și răcorești pădurile,/ Munții înalți, stejarii, falnici i-ai crescut,/ Cerul înalt Tu l-ai făcut… Dacă toată făptura este însuflețită de Duhul Sfânt, cu atât mai mult omul: Duhul Sfânt este Lumină și Viață și Izvor viu, înțeles cu mintea. Duhul înțelepciunii, Duhul înțelegerii, bun, drept, înțelegător, stăpânitor, curățitor de păcate; Dumnezeu și îndumnezeitor, foc din foc purcezător; grăitor, lucrător, împărțitor de daruri; prin Care toți proorocii și dumnezeieștii apostoli, împreună cu mucenicii s-au încununat[5].

Duhul Sfânt, Care-şi revarsă darurile Sale, peste toată făptura, rodeşte în mod special în sufletul omului: Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Aceste zece daruri ale Sfântului Duh au efecte minunate.

Părintele Stăniloae ne spune că: într-un fel harul Duhului Sfânt, imprimat ca putere şi ca orizont infinit în fiinţa omului, e simţit de acesta ca prezenţă şi ca lucrare a Duhului Sfânt Însuşi… Când o pune în lucrare, o simte, îndată că odată cu el lucrează şi Duhul lui Hristos[6].

Este arhicunoscută discuţia dintre Sfântul Serafim de Sarov şi boierul Motovilov în care este subliniată lucrarea Duhului Sfânt în inima omului:  – Ce simţi acum? – Mă simt extraordinar de bine. Când Duhul Sfânt  pogoară asupra omului cu mulţimea darurilor Sale, sufletul omului este umplut de o bucurie ce nu se exprimă în cuvinte[7].

Lucrarea plenară a Duhului Sfânt în Biserică la Rusalii şi după este subliniată de troparul sărbătorii: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt. Şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie[8].

   †ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului 

 

[1] Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală, EIBMBOR, București, 1993, p. 181.

[2] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum, București, 1997, p. 17.

[3] Ibidem, p. 23.

[4] Avram Cristea și Jan Nicolae, Creștinismul Popular între teologie și etnologie, Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007, p. 120.

[5] Penticostar, EIBMBOR, București, 1999, p. 325.

[6] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologie Dogmatică Ortodoxă 2, EIBMBOR, Bucureşti 1978, p. 304.

[7] Irina Gorainoff, Sfântul Serafim de Sarov – Convorbirea cu Motovilov, Renaşterea, Cluj-Napoca, p. 51.

[8] Penticostar, p. 314.

Pogorârea Sfântului Duh – predica părintelui Constantin Galeriu

 Predică rostită pe 3 iunie 2001, în Duminica Rusaliilor

 În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Vrednicilor de iubire dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos,

Astăzi prăznuim dumnezeiasca Pogorâre a Duhului Sfânt – făgăduinţă a Tatălui prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu şi om, Care, înainte de pătimirea Lui, în noaptea când i-a împărtăşit pe ucenici în foişorul Cinei celei de Taină – acea cămăruţă “simbol al lumii”, cum o numesc Părinţii – le-a făgăduit: “Nu vă voi lăsa orfani (…). Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (…) Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti” (Ioan 14, 18, 26; 15, 14). “În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 14, 20). Şi aşa făgăduind, a pătimit apoi crucea şi moartea.

ZIUA CINCIZECIMII (RUSALII): „IMPARATE CERESC, MANGAIETORULE…”

Predica Sfantului Luca al Crimeei 

La sarbatoarea Sfantului Duh se cuvine ca toata profunzimea gan­dului si a inimilor noastre s-o indreptam spre cunoasterea Lui. In rugaciunea Sfantului Duh, pe care o stiti, se spun extrem de multe lucruri despre El. Trebuie sa intelegeti aceasta rugaciune.

„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului” –

Acesta este Mangaietorul nostru, Acel Mangaietor pe Care L-a trimis Domnul Iisus Hristos ucenicilor Lui cand S-a inaltat de la ei la ceruri. El a spus:

N-am sa va las orfani, va voi trimite voua pe Duhul Sfant, Mangaietorul; El va va aminti voua toate cate v-am spus mai inainte.

Predică la Pogorârea Sfântului Duh (Rusalii sau Cincizecime)

„Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce cred în El. ” (loan VII, 38-39).

Între toate sărbătorile creştine de peste an, trei strălucesc în chip deosebit în calea pregătirii şi desăvârşirii noastre spirituale: Naşterea cea după trup a Domnului Hristos, Învierea Sa cea prea minunată din morţi şi Coborârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, numită de poporul nostru Rusaliile.

Astăzi cinstim în chip deosebit prin imnuri, cântări şi rugăciuni, cu nespusă bucurie duhovnicească, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli adunaţi în ziua Cincizecimii în foişorul din Ierusalim, precum şi asupra celor ce au fost de faţă la acest fapt minunat.

Predica la Rusalii - Sfantul Nicolae Velimirovici

 Evanghelia despre pogorarea Duhului Sfant

 Ioan 7:47-53; 8:1-2 / Fapte 2:1-1

In ziua cea din urma - ziua cea mare a sarbatorii - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit.

Deci din multime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevarat, Acesta este Proorocul. Iar altii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar altii ziceau: Nu cumva din Galileea va sa vina Hristos? N-a zis, oare, Scriptura ca Hristos va sa vina din samanta lui David si din Betleem, cetatea lui David? Si s-a facut dezbinare in multime pentru El. Si unii dintre ei voiau sa-L prinda, dar nimeni n-a pus mainile pe El. Deci slugile au venit la arhierei si farisei, si le-au zis aceia: De ce nu L-ati adus? Slugile au raspuns: Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste Acest Om.

Părintele Sofian Boghiu – Predică la Duminica Rusaliilor

 In duminica de astăzi, numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorarii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creștine în lume.

Înainte de înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgaduinței Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt. Și li s-a spus că atunci vor fi îmbrăcați cu putere de sus, vor fi luminați și întăriți să predice Evanghelia în toată lumea, să învețe toate neamurile și să le boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și astfel să-I fie martori până la marginea pământului (Fapte 1, 8) și până la sfârșitul veacului.

Făgăduința s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când, într-adevăr, S-a coborât Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli „ca o suflare” de vânt, sub chipul limbilor „ca de foc”, și a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli și fricoși, de până atunci, cei mai devotați Apostoli și cei mai neînfricați misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată.

23 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Fapte 2,1-11; In. 7, 37-52, 8-12].

 Săvârşitu-s-a iconomia mântuirii noastre! Se arată de acum roadă lucrării fiecăruia din Ipostasurile Preasfintei Treimi. Ceea ce Tatăl a binevoit, ceea ce Fiul a plinit în Sine, Duhul Sfânt a venit acum să dăruiască credincioşilor; căci mântuirea noastră este „după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl. Şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos" (I Ptr. 1, 2). 

Drept aceea, ne şi „botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", legându-ne să păzim „tot ce v-am poruncit vouă" (Mt. 28,19-20). Cei care nu mărturisesc Sfânta Treime nu se pot împărtăşi de lucrările mântuitoare ale Ipostasurilor Ei şi, prin urmare, nu pot primi mântuirea. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii Celei deofiinţă şi nedespărţite, Care ne-a încredinţat mărturisirea despre Sine! 

„Părinte Atotţiitorule, Cuvântule şi Duhule, Fire unită în trei Ipostasuri, mai presus de fiinţă şi preadumnezeiască, întru Tine ne-am botezat şi pe Tine Te binecuvântăm întru toţi vecii!"

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

22 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Fapte 28,1-31; In. 21,15-25]. 

Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii; însă trebuie pomeniţi şi toţi creştinii ortodocşi, si nu doar în această zi, ci la orice vreme şi la oricare rugăciune. Si noi vom ajunge unde sunt ei acum, şi noi vom avea nevoie să fim pomeniţi în rugăciunile altora, aşa cum cel sărman are nevoie de o bucată de pâine şi o cană de apă. 

Adu-ţi aminte că rugăciunea pentru cei adormiţi este puternică fiindcă e obştească - fiindcă vine din partea întregii Biserici. Biserica respiră prin rugăciune. Dar aşa cum, potrivit rânduielii fireşti, puterea respiraţiei mamei însărcinate trece si asupra fătului, potrivit rânduielii harice, Biserica respiră prin rugăciunea obştească a tuturor, iar puterea rugăciunii se întinde şi asupra celor adormiţi, aflaţi în sânul Bisericii, care este alcătuită din vii şi morţi, cei care luptă si cei care triumfă. 

Deci, nu te lenevi să pomeneşti cu osârdie, în orice rugăciune, pe toţi părinţii şi fraţii noştri plecaţi de la noi. Aceasta va fi pentru ei milostenie din partea ta...

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

21 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Fapte 27, 1-44; In. 17, 18-26].

 „După cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa si aceştia în Noi să fie una... Eu întru ei, şi Tu întru Mine." 

Iată ce lanţ de aur ne leagă cu dumnezeirea! Am căzut noi - S-a sculat Mijlocitorul Care este una cu Dumnezeu-Tatăl, şi a devenit una cu noi. Făcându-ne una cu El, ne unim cu El şi, prin El, cu Dumnezeu-Tatăl. 

Slavă nemărginitei Tale milostiviri faţă de noi, Dumnezeule în trei Ipostasuri, Care bine ai voit să rânduiesti pentru noi o cale atât de luminoasă spre în-dumnezeire! 

La mare înălţime ne ridică Domnul; aşadar, nu lepăda această binefacere, mărturiseşte mila Lui şi laudă-I bunătatea cea negrăită! Lepădând această înălţime, socoti că te smereşti, însă de fapt dovedeşti o grosolană nerecunoştinţa şi nepăsare faţă de înaltul dar. Să ştii că nu este cale de mijloc: sau totul, sau nimic. Nu vrei această înălţime: vei rămâne într-o amară josnicie, vremelnică, precum şi veşnică.

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

20 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos întru ea. (Ecclesiasticul 30.23, 24)

Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul, Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. (Psalmi 17.1-3)

În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi. (I Ioan  3.16)

Iertarea noastră de către Dumnezeu depinde de iertarea noastră faţă de aproapele.

19 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Ce pune în pericol libertatea din timpurile noastre? Singurătatea fără adevăr şi fără milă. În societatea democratică contemporană, libertatea e apărată de lege şi e înscrisă în statutele democratice. Libertatea a devenit o noţiune de stat şi naţionala, în timp ce adevărul şi mila au ramas noţiuni particulare, ce ţin de convingerile personale şi de bunăvoinţa fiecăruia.

Libertatea e singură. Ea nu se poate apăra nici de minciună, nici de egoism. Ea poate să se apere pe moment doar de tiranie. Dar existenţa ei permanentă e posibilă doar dacă lipsesc minciuna şi egoismul. Ea are nevoie de adevăr şi milă, pentru a se apăra cu ajutorul lor de minciună şi egoism. Astfel, libertatea sfinţită cu adevar şi înnobilată cu milă va fi veşnic dragă oamenilor şi va rămâne cu ei până când va exista omenirea.

18 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 Iar Iisus tăcea (Matei 26,63). Nu numai înain­tea lui Pilat, în Pretoriu, tace Hristos. Şi nimic nu răspundea (Marcu 14, 61) adaugă Evanghelistul Marcu. Nu dă niciun răspuns. Vede că nu iese nimic din vorbe. Vede că ar vorbi şi nu ar fi ascultat. Că ar cădea cuvintele Lui în gol. Nu că nu ar fi vrut să le vorbească, dar a văzut surzirea intenţionată a oamenilor: aveau urechi şi nu le foloseau. Hristos nu menaja auzuri. Nu spunea cele pe care voiau ceilalţi să le audă. Astfel, tă­cea cu tâlc. Evanghelistul Luca menţionează: Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic (Luca 23, 9). Ca şi cum ar fi spus de atunci că vorbele multe sunt sărace. A văzut că n-a ieşit nimic din discuţie. Evanghelistul Ioan subliniază neînfricata tăcere a lui Iisus înaintea ameninţărilor stăpânirii. La Hristos se adevereşte vechiul cuvânt prorocesc. Prorocul Isaia spune că nu şi-a deschis gura deloc şi a rămas fără glas înaintea celor ce îl prigoneau.

Când cineva provocat răspunde cu tăcerea coboară tensiunea, pune capăt continuării dis­putei, smereşte mânia, potoleşte iuţimea şi linişteşte situaţiile dificile. Are însă importanţă şi ca­racterul (etosul), şi stilul (ifosul), şi felul acestei tăceri. Dacă este egoistă, aceasta se vede. Dacă este dispreţuitoare, aceasta nu se poate ascunde.

17 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

Desăvârşit este numai Dumnezeu, chiar şi sfinţii au avut neputinţe, cu atât mai mult noi, oamenii lumeşti şi pătimaşi. De aceea, să fii sigur că jumătatea pe care o cauţi va avea propriile sale patimi şi neputinţe. Bineînţeles că aceasta nu înseamnă că omul este alcătuit doar din patimi, neputinţe şi nimic altceva (ar fi vai de el!). În paralel, are şi virtuţi înnăscute (Scara, Cuvântul 26, 41).

Şi primele virtuţi de frunte care-l înfrumuseţează sunt smerenia şi bunătatea, mai ales bunătatea: „un dram de bunătate valorează mai mult decât sumedenie de cunoştinţe” (proverb popular). Şi iarăşi: „De frumuseţe ţi se face lehamite după 40 de zile, de bunătate nu te saturi nici după 40 de ani” (proverb popular). Omul lipsit de iubire şi de smerenie este nepotrivit (primejdios) pentru familie (şi nu numai pentru ea).

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Editura Tabor, Bucureşti, 2010, p. 21)

16 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

Râvna se păstrează prin rugăciune, la fel cum focul se întreține prin adăugirea de combustibil. Din rugăciunea sinceră se naște un simțământ cald față de Domnul, care se arată rar la început, apoi mai des și tot mai des, până ce la cei întăriți acesta se preschimbă în simțirea neîncetată a lui Dumnezeu. Acest simțământ este dulce și fericit, și prima sa ivire te îndeamnă să-l dorești și să-l cauți, încât să nu mai părăsească inima ta, căci în el este raiul (Sfântul Teofan Zăvorâtul). 

Cel ce voiește să intre într-acest rai se cuvine, după sfaturile Episcopului Teofan Zăvorâtul, să urmeze această pravilă: Când te rogi, să nu încetezi rugăciunea până ce nu se va trezi în inima ta vreun simțământ față de Dumnezeu: fie evlavie, fie credincioșie, fie mulțumire…, fie smerenie, fie nădejde.

Gingăşia lui Hristos

  

 

 

 Din “Predici”, Sfantul Nicolae Velimirovici

Duminica a VII-a dupa Pasti - A Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

Evanghelia despre Rugaciunea Domnului si Mântuitorului nostru pentru noi

Închipuiti-va ca îi vedeti pe ucenicii unui învatator despre care nu ati auzit nimic. Îi vedeti smeriti, cumpatati, întelepti, râvnitori, ascultatori si îndestulati cu toate faptele cele bune care se afla sub soare. Ce vei crede despre învatatorul lor? Fara îndoiala ca vei avea despre el cea mai buna parere cu putinta.

Închipuiti-va ca îi vedeti pe soldatii unei capetenii de osti, despre care nu ati prea auzit. Îi vedeti ca sunt harnici, curajosi, disciplinati, îndestulati de iubire frateasca si bucuria de a se jertfi. Cum îl veti socoti pe mai marele lor? Cu siguranta îl veti socoti vrednic de toata lauda.

Omul caută unitatea între popoare, naţiuni, familii şi nu o găseşte.

Iubiţii mei, pământul nu este unica noastră locuinţă, ci a fost hotărât de Dumnezeu ca locuinţă temporară a noastră. Patria veşnică şi unica noastră locuinţă sunt cerurile. Pentru pământul acesta, care atât de mult ne ţine alipiţi cu plăcerile şi cu distracţiile lui, cu comorile şi cu desfătările lui, va veni o zi în care va fi distrus. Pentru că este materie şi materia este stricăcioasă. S-a făcut în timp şi orice lucru creat în timp are şi sfârşit. Aşadar, va suna şi pentru pământ ultimul ceas. Aceasta o confirmă şi ştiinţa. Dar mai mult decât ştiinţa o confirmă cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, care numeşte sfârşitul lumii „sfârşitul veacului” (Matei 13, 39; 24, 3; 28, 20; Evrei 9, 26). Despre sfârşitul lumii vorbesc profeţii, şi mai ales Daniil şi Isaia, vorbesc foarte clar Domnul, Apostolii, Apocalipsa.

* * *

E o realitate faptul că pământul va fi distrus. Dar mai înainte de sfârşitul veacului se vor petrece aşa-numitele „semne ale vremurilor” (Matei 16, 3). Care sunt aceste semne? Le-a explicat Domnul: Vor fi „foamete”, „boli” (neputinţe din cauza cărora oamenii vor muri ca muştele), „cutremure pe alocuri”, „un necaz mare, cum nu a mai fost de la începutul lumii” şi, în sfârşit, soarele şi luna se vor întuneca, stelele vor cădea şi „puterile cerurilor se vor clătina” (Matei 24, 7, 21, 29; Luca 21, 11). Cine ar fi crezut acestea, dacă nu le-ar fi zis gura Domnului nostru Iisus Hristos?

„Rugăciunea este nervul sufletului” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VII-a după Paști

 

Începutul vieţii veşnice se pune de aici de pe pământ; dacă nu punem – prin strădania credinţei şi a faptelor bune – început vieţii celei veşnice încă de aici, Hristos ne rămâne un necunoscut. Or, cunoaşterea lui Dumnezeu nu ar putea fi posibilă dacă nu ne-ar fi mijlocită de cunoaşterea unicului Fiu al Tatălui şi de cea a Duhului Sfânt, întrucât unitatea nu se poate realiza decât în Treime, potrivit Scripturilor.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Evanghelia care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii, în Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), ne prezintă Rugăciunea arhierească a lui Iisus (Ioan 17, 1-13), numită aşa de David Chytraeus (1531-1600) în secolul al XVI-lea. Această rugăciune a fost rostită înaintea Sfintelor Sale Pătimiri, iar prin intermediul cuvintelor ei Hristos se înfățișează Tatălui ca jertfă pentru noi.

Hristos Arhiereul şi preoţia creştină

 

Duminica a VII-a după Paşti

(a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic)

Evanghelia de la Ioan 17,1-13

1 Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. 2 Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 3 Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 4 Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. 5 Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. 7 Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; 8 Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat; că ai Tăi sunt. 10 Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. 11 Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. 12 Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

1.Rugăciunea arhierească. Evanghelia de astăzi cuprinde prima parte a ceea ce se numeşte îndeobşte Rugăciunea arhierească a Mântuitorului (In 17,1-26).

Sinodul I Ecumenic şi cărămida Sfântului Spiridon

 Între Sfinții care au participat la Sinodul I Ecumenic a fost și Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei. Sfântul Spiridon a luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, întrunit în anul 325 pentru combaterea ereziei preotului Arie din Alexandria. Arie nega Dumnezeirea lui Iisus Hristos, Îl considera cea mai înaltă creaţie a lui Dumnezeu şi, prin urmare, diferit ca fiinţă de Acesta: Tatăl era necreat, Fiul creat.

Episcopii adunaţi la Sinodul de la Niceea au întărit învăţătura Bisericii, şi anume că Fiul este deofiinţă cu Tatăl, deci este Dumnezeu. În lămurirea acestei învăţături, un rol important l-a avut şi episcopul Trimitundei, Spiridon.

Însemnătatea şi rolul Sfinţilor Părinţi de la Niceea, precum şi lauda lor – descrierea semnificatiei liturgice a praznicului Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

 La acest praznic, textele de slujbă pun în evidentă însemnătatea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic:

„Adunând toată ştiinţa sufletului, şi împreună cu dumnezeiescul Duh cercetând, Sfinţii Părinţi au săpat în scris, cu litere dumnezeieşti, fericitul şi sfântul Simbol; întru care ne învaţă în chip foarte lămurit, că Cuvântul este deopotrivă fără de început cu Tatăl şi cu totul adevărat de aceeaşi fiinţă, urmând slăviţii, preafericiţii şi cu adevărat de Dumnezeu cugetătorii Părinţi, în chip strălucit, învăţăturile Apostolilor”.

Punând în lucrare întreaga lor învăţătură omenească şi fiind asistaţi de Duhul Sfânt, Părinţii au reuşit să aşeze în scris, fundamentele de credinţă ale Bisericii:

„Au învăţat pe toţi, să mărturisească în chip lămurit că Fiul lui Dumnezeu este deofiinţă cu Tatăl, împreună veşnic şi mai înainte de toţi vecii, înfăţişând aceasta hotărât şi cu evlavie în Simbolul Credinţei”.