Tânărul bogat, între economie şi iconomie

Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul bogat) Matei 19, 16-26

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus i-a răspuns: Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.

Pericopa evanghelică a Duminicii a 12-a după Rusalii ne vorbește despre întâlnirea Mântuitorului Hristos cu un tânăr căruia i se părea că este aproape desăvârşit, întrucât împlinise din tinereţe poruncile Legii. La poruncile Decalogului (să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu fii martor mincinos; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta), Mântuitorul adaugă şi porunca cea mare: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Părea un tânăr aproape desă­vârşit, simţea totuşi că îi lipseşte ceva care ţinea de profunzimea vieţii lui: viaţa veşnică. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind această Sfântă Evanghelie, arată că tânărul a venit la Hristos cu inimă bună şi râvnitoare, spre deosebire de alţii, care veniseră să-L ispitească, să-L prindă în cuvânt sau să fie vindecaţi ei sau cei apropiaţi ai lor. El a venit să-L întrebe de viaţa veşnică, ce trebuie să facă pentru a intra în Împărăţia cerurilor. Este exclusă orice viclenie sau ipocrizie a tânărului, întrucât în final vedem că el a plecat întristat.

Răspunsul Mântuitorului: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te şi vinde-ţi averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi-Mi urmează Mie”, l-a întristat pe tânăr, căci era foarte bogat. Inima îi era alipită de bogăţia lui.

Economie şi iconomie

Starea tânărului bogat din Evanghelie, transpusă într-un limbaj teologic actualizat, ne revelează zbaterea omului între economie şi iconomie. Aceste cuvinte au aceeaşi origine grecească: oikonomia, care însemna „administrarea sau conducerea casei” sau conducere, guvernare, rânduială, ordine. În limba latină, termenul oeconomia are sensul de organizare, dispunere a elementelor unui discurs, ale unei scrieri. În limba română, cuvântul a fost împrumutat din franceză (économie) și cu sensurile mai vechi de ştiinţă a fenomenelor economice, curent de gândire economică, chibzuială, cumpătare. De la acest înţeles s-a ajuns la expresii precum „simţ economic”, „bani puşi deo­parte”, sau „casă de economii”. În secolul XX, termenul a evoluat, desemnând „totalitatea activităţilor de producţie, distribuţie şi consum într-o colectivitate”, ajungându-se la termeni precum economie politică, economie marxistă, economie naţională sau economie globală.

În ce registru am putea înscrie toate aceste expresii economice? Evanghelia ne răspunde: în împărăţia lui mamona, care înseamnă în aramaică: bani, avere. Banii şi averea capătă statutul unei divinităţi. Părerea că banul sau averea ar avea doar o importanţă economică şi socială fără implicaţii morale este greşită. Un autor creştin atrăgea atenţia asupra faptului că banul şi averea induc iluzia că posedă multe dintre caracteristicile unei divinităţi: par că oferă siguranţă, libertate, că ne conferă putere, şi par să fie omniprezente. Iar lucrul cel mai sinistru este că îi creează omului iluzia că este atotputernic. Banul şi averea ajung să pretindă loialitatea şi dragostea care I se cuvin numai lui Dumnezeu şi au puterea de a ne prinde în capcană. Tânărul bogat din Evanghelie, auzind că i se cere să-şi dea averea săracilor pentru a urma lui Hristos, s-a întors întristat la casa sa. „Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu putem sluji lui Dumnezeu şi lui mamona” (Luca 16, 13).

În împărăţia lui mamona, totul devine economie cu ingredientele sale: de la bani puşi deo­parte până la economie de piaţă, economie naţională sau economie globală etc. Iar sloganul tuturor acestora poate fi sintetizat într-o fericire întoarsă: „Fericiţi cei îndestulaţi – răspunde veacul acesta lui Hristos –, că a acelora e împărăţia acestei lumi şi alta nu e”. Aşa cum ne învaţă gânditorul şi martirul creştin Mircea Vulcănescu, într-un asemenea sistem economic, „fiecare rămâne străin de ceilalţi, dar se poate întâlni cu ceilalţi pentru conlucrare. Ceea ce e unuia scop, poate fi altuia mijloc. Unul poate folosi pe celălalt. Totul devine astfel mijlocire, negoţ şi instrument. Nu mai e scop absolut. Etica devine economie. Şi mijlocul prin excelenţă, mijlocul în sine, sensul instrumental în care se concretizează toate aceste relaţii posibile este banul. El e puterea care uneşte, care leagă întâlnirea unui om cu altul şi conlucrarea lor. Lucrul merge până la limitele extreme ale epocii moderne, în care valoarea religioasă a pastorilor e apreciată, în uzine, după sporul producţiei din săptămânile care urmează predicilor lor!”

Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă această stare a celor care fac din bogăţie idealul suprem, precum tânărul din Evanghelie, cu starea celor bolnavi de friguri, „cărora li se varsă fierea în ei”, şi care, dacă mănâncă şi beau, „nu numai că nu li se stinge setea, ci li se aprinde şi mai mult arşiţa”. Tot astfel „se întâmplă şi cu iubitorii de averi; aceştia aprind şi mai mult pofta aceasta rea – mai amară chiar decât fierea – dacă o hrănesc cu averi. Atunci o sting, când scot din sufletul lor pofta de câştig, după cum mâncarea puţină şi golirea stomacului scapă pe om de boala de fiere”.

Iubirea de arginţi, mamă a tuturor patimilor

În zilele noastre, bogăţia şi sărăcia sunt realităţi neîncetat actualizate, iar inegalitatea repartiţiei bogăţiei devine tot mai mare. În condiţiile în care predomină economia cu conţinut monetar, şi nu productiv, banul devine principalul etalon, iar iubirea de arginţi devine patima tuturor. Fiind asociată cu vinderea lui Hristos, iubirea de arginţi este numită de Sfântul Apostol Pavel rădăcina tuturor relelor (1 Timotei 6, 10). Banul capătă în viaţa omului dimensiuni metafizice şi devine zeul mamona, care se împotriveşte lui Dumnezeu.

Pentru omul de astăzi, tehnologia şi confortul (computerul, automobilul, telefonul mobil şi alte gadgeturi) nu sunt o realitate neutră, ci idoli. Între omul contemporan şi tehnologie se stabileşte o relaţie personală, ca de la sclav la stăpân. Tehnologia nu este doar un ansamblu de care te poţi folosi, iar averea nu înseamnă doar o simplă acumulare de capital. Aşa cum prevedea Mircea Vulcănescu, astăzi, banii, tehnologia şi confortul au ajuns să domine relaţiile dintre oameni.

Bogăţia, în lumea economică, devine o problemă de prestigiu şi putere. Însemnele banului (vile, maşini de lux, desfrâu organizat, relaţii) transformă viaţa într-un spectacol. Totul este supus mecanismelor pieţei. Dacă în trecut exista expresia: „spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”, acum, expresia sună astfel: „spune-mi ce mănânci, cum te îmbraci, unde îţi petreci vacanţele, ca să-ţi spun cine eşti”. În societatea de consum postmodernă, individul este „liber” să îşi construiască o lume după gustul său prin intermediul obiectelor şi imaginilor de consum.

Într-o asemenea lume care trăieşte sub halucinaţia tehno-globalistă, şi sacrul pare să poată fi cumpărat. Au apărut substitute ale credinţei în Dumnezeu: religiile terapeutice, care îi satisfac omului dorinţa de a fi în regulă cu sacrul. De asemenea, practicile oculte se oferă ca substitut al credinţei în Dumnezeu, oferindu-le adepţilor iluzia puterii.

În noua concepţie ideologică a consumismului, toate valorile tradiţionale devin „stereotipii” de care individul trebuie să se elibereze. Inocenţa copilăriei trebuie maculată cu educaţia sexuală încă de la grădiniţă, familia trebuie să dispară din vocabular împreună cu valorile ei de paternitate, maternitate şi filiaţie. Suntem forțați în mod subtil să numim normal ceea ce până mai ieri era monstruos şi absurd.

Iconomia lui Dumnezeu

Faptul că Mântuitorul îl cheamă pe tânărul bogat să vândă toate averile sale şi să-I urmeze arată că Iisus Hristos este capătul 

Numai aşezaţi în această logică a darului lui Dumnezeu care ne copleşeşte vom reuşi să transformăm economia în iconomie şi vom înţelege că bunurile materiale sunt darul lui Dumnezeu şi nu sunt posesiunea noastră şi că se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să oferim darul nostru lui Dumnezeu prin Sfânta Euharistie („Ale Tale dintru ale Tale”), iar apoi să-l împărtăşim aproapelui.

Să ne ajute Dumnezeu să folosim toate bunurile pe care ni le-a dăruit nu în duhul lumii acesteia (mamona), ci în Duhul lui Hristos, ca slujitori ai Lui şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Corinteni, 4, 1)!

Să ne ajute Dumnezeu „să cunoaştem taina voii Sale” cu fiecare dintre noi „spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El” (Efeseni, 1, 9-10).

Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea,

sursa: Ziarul Lumina din 17 August 2018