O femeie se lăuda că-L cunoaște pe Dumnezeu și-I
urmează sfânta Lui învățătură. Dar avea obiceiul de a cleveti (vorbi de rău) pe
semenii ei în toate prilejurile, fără să-și dea seama că fapta ei este un
păcat.
Preotul, de mai multe ori, i-a atras atenția și a sfătuit-o să se lase de acest
păcat. Ea nu s-a lăsat. Tot mereu se fălea că e drept credincioasă. Mergând
într-o zi la duhovnic, ca să-i arate cât de mare credință are ea, îi zise.
- ”Părinte, eu vreau să mă jertfesc pentru Domnul Hristos. De aceea, te rog,
să-mi dai încuviințare să pun pe trupul meu un sac aspru, ca în felul acesta
să-mi pot arăta mai cu tărie credința…”
Preotul, care-i cunoaștea bine păcatul bârfirii (clevetirii), drept răspuns,
își puse degetul la buze – și-i răspunse:
- ”Iată acesta este sacul cel mai bun pentru dumneata” – și din nou îi arată
buzele.
Femeia fu cuprinsă de rușinare. Ea făgădui duhovnicului că nu va mai bârfi
(cleveti). Astfel, ea îmbracă sacul cel mai bun, cu care putea să-și arate
credința în Dumnezeu și să se mântuiască de cel rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!