Într-un sătuc viețuiau doi oameni care mereu se războiau unul cu celălalt. Din te miri ce, între ei mereu izbucneau câte o ceartă. Viața devenise de nesuportat atât pentru unul cât și pentru celălalt, ba chiar pentru întreg satul.
Într-o bună zi, câțiva bătrâni îi ziseră unuia dintre ei:
- Singura ieșire ce-ți mai rămâne – după ce le-am încercat pe toate – este să
te duci să vorbești cu Dumnezeu.
- Așa voi face, dar încotro să mă duc?
- Nimic mai ușor. Va fi de ajuns să urci pe acolo pe creasta muntelui și ai
să-l vezi pe Dumnezeu.
Fără a sta pe gânduri, omul nostru porni să-l întâlnească pe Dumnezeu. După
multe și obositoare zile de mers, ajunse pe vârful muntelui.
În zadar se frecă la ochi omul nostru; nu încăpea umbră de îndoială: Dumnezeu
avea chipul vecinului său certăreț și nesuferit.
Nimeni nu știe ce i-o fi spus Dumnezeu. În tot cazul însă, atunci când se
întoarse în sat, nu mai era același.
Dar, cu toată purtarea sa de grijă și dorința de împăcare cu vecinul său, tot
rău mergeau lucrurile, întrucât celălalt căuta noi și noi pricini de gâlceavă.
Bătrânii își spuseră unii altora:
- Ar fi bine să meargă și el să-L vadă pe Dumnezeu.
Cu toată încăpățânarea lui, până la urmă izbutiră să-l convingă să meargă pe
muntele cel înalt. Iar acolo, pe culme, și el descoperi că Dumnezeu avea chipul
vecinului său.
Din acea zi, totul se schimbă și pacea începu să domnească peste acel sătuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!