A trăit odată un rege al Spaniei, care era foarte mândru de strămoşii săi şi care era cunoscut pentru cruzimea sa faţă de cei mai slabi decât el.
Într-o zi, pe când călătorea cu suita sa pe o câmpie din Aragon unde, cu ani în
urmă, murise tatăl lui în luptă, întâlni un om care scotocea într-o grămadă de
oseminte.
- Ce faci aici? întrebă regele.
- Când am aflat că regele Spaniei vine încoace, am hotărât să adun oasele
răposatului vostru tată şi să vi le dau. Dar, oricât aş căuta, nu le pot găsi,
căci sunt exact la fel cu ale ţăranilor, ale oamenilor săraci, ale cerşetorilor
şi ale sclavilor care au murit tot aici. Nu e nici-o deosebire.
Auzind acestea, regele a rămas pe gânduri, luptat fiind de conştiinţă, care a
început să lucreze ca un vierme neadormit.
___
Să medităm şi noi mai mult la tot ce am făcut în viaţă, la atitudinea şi comportarea
noastră faţă de semeni, faţă de Dumnezeu şi faţă de noi înşine.
Iar dacă ne mustră conştiinţa pentru ceva, să ne schimbăm viaţa (în bine), să
spălăm trecutul cu lacrimile pocăinţei şi să nu uităm de mila lui Dumnezeu care
ne oferă, pentru curăţire, şi al doilea botez, adică Sfânta Spovedanie, până nu
va scotoci cineva în vreo grămadă de oseminte şi cu durere să zică:
“Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi
m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este
împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!