Aceasta e o intrebare pe care mi-a pus-o deunazi un tanar rebel. Am crezut ca-i doar o intrebare aruncata retoric in discutie, insa m-am convins repede ca interlocutorul meu cauta sincer un raspuns. Oare ce stare sufleteasca se poate ascunde in spatele unui suflet de adolescent care intreaba astfel de lucruri? Cu siguranta o cumplita deznadejde, o mare lehamite pentru starea de decadere morala in care se afla cei mai multi din cei ce poarta numele de crestini. Inca un strigat disperat al unui tanar razvratit. Inca un adolescent revoltat. Noi, teologii, vrem sa-i convertim pe acesti tineri, sa le schimbam mentalitatea; eu insa cred ca mai intai ar trebui sa-i cunoastem, sa-i intelegem. Cu cei ce au alte mentalitati e bine sa dialogam, sa cautam puncte comune. Personal cred in sinceritatea multor tineri razvratiti ca unul care am fost asemenea lor. M-am convins in timp ca toti cei revoltati au ceva de spus, au un mesaj de transmis. Ei nu vor sa fie simpli spectatori, ci actori principali, vor sa fie bagati in seama, sa se tina cont si de parerile lor; ii supara letargia in care se complace o tara intreaga, sunt smintiti, sunt deznadajduiti, unii, iata, chiar cred ca nu mai e loc pentru muritori in ceruri. Altfel spus, ei cred ca nici Bunul Dumnezeu, oricat ar fi El de bun, nu ne poate accepta astfel, nu poate accepta letargia noastra.
Viata in Hristos se aseamana, dintr-un anumit punct de vedere, cu strigatul revoltei adolescentine. Si adolescentii razvratiti, si crestinii iubitori de Hristos sunt nemultumiti de cele ale lumii, si unii si ceilalti cauta mai mult decat poate oferi lumea. Tinerii, care de obicei traiesc dupa legile firii cazute, dupa mentalitatile hedoniste ale lumii de azi, se simt neimpliniti. Sunt nefericiti, dar gandesc ca nu-s lepadati de la fata lui Dumnezeu. Pe noi pe toti deopotriva ne cauta Domnul. Ne cauta pentru ca ne iubeste, pentru ca El vrea sa traiasca in noi, si noi sa traim in El.
- "Mai ajunge cineva in Rai?" (Sa-i spunem generic Rai, putem sa-i spunem insa si fericire vesnica, sanul lui Avraam, imparatia cerurilor, locul dreptilor, desi invatatura eshatologica face cateva distinctii intre termeni).
- Da, mai ajung oameni in Rai. Pentru ca Hristos, prin gura Sa nemincinoasa ne zice: In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. Iar de nu, v-as fi spus. Ma duc sa va gatesc loc(Ioan 14, 2). Incredintati sa fim cu totii ca Hristos ne-a gatit loc. Da, fiecare dintre noi are un loc in Rai. Noi trebuie nu sa ne castigam un loc in Rai, ci sa nu-l pierdem pe cel pe care-l avem deja. Nu-l vom pierde daca vom implini faptele milei trupesti si sufletesti, dupa cuvantul Scripturii: Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut (Matei 25, 34-40).
Spun toate acestea tanarului... Imi raspunde:
- "Suna interesant".
Intrebarea lui mi s-a parut varianta disperata a intrebarii puse de tanarul bogat Mantuitorului Hristos: Bunule Invatator, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?(Matei 19, 16). Mi s-a parut greu cuvantul lepadarii de lume pe care Hristos il pune inaintea tanarului din Evanghelie; greu si cuvantul cu care se adreseaza Mantuitorul Sfintilor Apostoli dupa plecarea tanarului: Si oricine a lasat case sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine, pentru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica (Matei 19, 29), de aceea am evitat a-l pune inaintea interlocutorului meu; mai ales ca tanarul razvratit ce mi-a pus intrebarea nu parea a fi pazit din tineretile lui poruncile ca cel din Evanghelie. Sau poate ca le pazise, dar slabiciunea firii mele m-a facut sa nu vad acest lucru...
Totusi tanarul parca dorea mai mult, voia sa mai auda cuvant mantuitor pentru sufletul sau. Astfel de situatii fiind foarte rare astazi, nu trebuiesc lasate nevalorificate. De aceea ii mai spun ca trebuie sa creada drept, sa lupte impotriva pornirilor pacatoase, sa nadajduiasca in Inviere. Ii mai spun tanarului ca exista o cale imparateasca, care ne duce direct in Rai, mai mult decat atat, ne anticipeaza viata Raiului inca pe pamant fiind.
- "Asta-i chiar foarte interesant! Care este Calea aceasta?"
- "Calea Liturghiei si a Impartasirii cu Sfintele Taine. De fapt este una si aceeasi cale, pentru ca scopul principal al Liturghiei este sfintirea credinciosilor, adica impartasirea acestora cu Sfintele Taine." Incerc o talcuire pe scurt a Liturghiei, a principalelor ei momente, macar ca-s neputincios.
- "Am mers de mai multe ori la biserica, dar n-aveam habar de aceste lucruri".
Din pacate acesta e un trist adevar, putini cunosc valoarea Sfintei Liturghii chiar si din cei ce participa regulat la slujbele Bisericii. Stim ca Hristos este de fata in Sfantul Altar, stim ca Se aduce pe Sine Jertfa in chip sacramental, sub infatisarea vazuta a painii si a vinului, de-a pururi si pretutindeni unde sunt altare crestine. Spunea candva Parintele Arsenie Papacioc: "Si daca ar fi cu putinta sa se vada cerurile deschise, nu s-ar putea vedea mai mult in cer, de cum este in Sfantul Altar, la Sfanta Liturghie". Acest Hristos, care imprumuta in Liturghie chipul, glasul si miscarile preotului (dupa cum spun liturgistii), ne da noua Scumpul Sau Trup si Cinstitul Sau Sange ca o arvuna, ca o pregustare, ca o anticipatie a bucuriei din Imparatia lui Dumnezeu, umpland de bucurie si de veselie inimile noastre.
- "Da, oamenii vremurilor de azi mai ajung in Rai, dar ca sa te simti acasa in Rai, trebuie sa te fi simtit acasa in Biserica lui Hristos. Daca Liturghia, care-i Cerul pe pamant, nu ne va fi familiara, atunci in zadar nadajduim ca Raiul ne va fi familiar".
Sa nadajduim ca nu ne vom pierde, sa nadajduim ca si slujitorii altarului care spun dupa ce se impartasesc: "da-ne noua sa ne impartasim mai deplin in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale".
E un coltisor de rai pentru fiecare, gatit pentru noi de la intemeierea lumii, asa ne spune Cel care ne-a zidit si ne-a mantuit pe noi.
Laurentiu Dumitru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!