11. Mulţi sunt acei tâlcuitori care au văzut în Psalmi, arătată în chip profetic, starea Preasfintei Fe-cioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos,
care, prin alegerea cea tainică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-24; Gal 4, 4),
a fost rânduită mai dinainte să fie mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti, spre împlinirea Voii lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor oamenilor (I Tim 2, 4).
12. Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt şi deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfinţit şi folositor Stăpânului pentru Întruparea şi Lucrarea Sa sfântă,
de aceea este şi drept să se bucure de cea mai deosebită cinste dintre toţi aleşii lui Dumnezeu.
13. Despre Maica Domnului toate Scripturile vor-besc arătând-o mereu împreună cu Fiul şi Dumnezeul ei.
Fiind lângă El în profeţii,
lângă El în mărturisire şi în jertfă,
este drept să fie lângă El şi în Veşnicia Slăvită a Lui.
14. Dacă Solomon, fiul înţelepciunii, s-a purtat cu atâta respect şi cinste faţă de mama lui (I Împ 2, 19), aşezând-o la dreapta sa în vremea slavei sale,
– cu cât mai mult Împăratul Înţelepciunii, Hristos, va face astfel Sfintei Sale Mame, înaintea căreia arhanghelul ceresc s-a plecat, spunându-i: „Plecăciune ţie, că¬reia ţi s-a făcut mare har” (Lc 1, 28).
Pentru că ea a avut o chemare nespus mai slăvită ca mama lui Solomon.
15. Ce gând sfânt şi mângâietor este acesta: că Sfânta Fecioară, fiinţa cea mai curată dintre toate fiinţele născute din Adam, în care nu s-a aflat nimic vrednic de mustrat niciodată, stă acum la Dreapta Marelui Mijlocitor Iisus Hristos, Fiul ei.
Şi pentru toate meritele pe care le are ea în faţa Lui, se bucură de o veşnică cinstire şi ascultare (In 9, 31).
Traian Dorz
din volumul “Numele biruitorului”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!