"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

luni, 28 august 2023

28 august - Pilda zilei

 


Doi lucrători tăiau lemne în pădure. În timp ce doborau un copac unul dintre ei zise:

- La fel vom muri și noi și nu se va mai alege nimic de noi.
Cel de-al doilea răspunse:
- Nu ai dreptate. Vezi arborele acesta de jos? Abia acum vom vedea pentru ce este bun: pentru mobilă ori, dacă este scorburos, pentru foc.

Pomul pare frumos pe dinafară, dar numai după ce îl dobori poți afla la ce este bun.
Așa este și cu viața omului, cât trăiește pare sfânt, dar după moarte, la judecată se stabilește unde va merge: în rai sau în iad, căci Dumnezeu se uită la inimă și nu la înfățișare.
Majoritatea oamenilor văd abia la scaunul spovedaniei ce este înlăuntrul lor, iar alții abia la vremea sfârșitului. Să ne străduim din suflet să vedem ce suntem, cine suntem și să facem ceva pentru a schimba lucrurile!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!