Odată, în timp ce ținea o predică despre răbdare, un
preot care venise de curând la o parohie dădu credincioșilor un exemplu: ”Îmi
aduc aminte că, într-o zi, de praznicul Bobotezei, venise multă lume la
biserică. Se făcuse o coadă mare la aghiasmă. Eu am încercat să îi rog pe
credincioși să nu se înghesuie, să stea liniștit, dar era tulburare mare. Mai
ales cei care vin la biserică de două-trei ori pe an erau foarte nerăbdători să
ia primii. La un moment dat am văzut că în față era un bărbat mai solid, care
turna el apă în sticlele oamenilor. A stat așa multă vreme. Când mai ieșeam din
biserică, îl vedeam turnând apă în sticle.
La un moment dat, i-am mulțumit că îl ajuta pe paraclisier și l-am întrebat:
- Ba da, părinte, cum să nu. Tot zic că mai umplu o sticlă și plec. Dar apoi mă
gândesc că, dacă plec eu, iar se face agitație. Așa văzându-mă mai solid, lumea
se înghesuie mai puțin. Cred că o să plec ultimul de aici.
Și ultimul a plecat. Așa că, în timp ce alții se înghesuiau să ia aghiasmă, și
se îmbrânceau de parcă erau la piață, un creștin a știut să dea exemplu de
răbdare.
Dacă ne batem pentru aghiazmă, dacă îi călcăm pe alții în picioare ca să ne
umplem sticlele înaintea lor, nici Sfânta Împărtășanie de am luat-o nu ne este
de folos.
Pe când dacă ne gândim și la aproapele nostru, atunci cu adevărat aghiasma pe
care o luăm ne sfințește și trupurile, și sufletele. Atunci ne împărtășim de
harul lui Dumnezeu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!