„Dacă vă va zice cineva: Iată, aici
este Hristos, sau: Iată, acolo, să nu credeţi." Hristos Domnul, Mântuitorul
nostru, a zidit pe pământ Sfânta Biserică şi binevoieşte să rămână în ea în
calitate de Cap, Dătător de viaţă şi Ocârmuitor. Aici este Hristos, în
Biserica noastră Ortodoxă, şi nu este în nici o alta: nici să nu-1 cauţi, că nu
ai să-L găseşti. Drept aceea, dacă va veni la tine careva dintr-o adunătură
neortodoxă şi va începe să te încredinţeze: „la noi este Hristos", să nu îl
crezi. Dacă vei auzi pe cineva spunând: „noi avem comunitate apostolică
şi la noi este Hristos", să nu îl crezi.
Biserica întemeiată prin Apostoli
dăinuie pe pământ: este Biserica Ortodoxă. Aici este Hristos, iar acea
comunitate întemeiată de ieri, de azi, nu poate fi apostolică, şi în ea nu
este Hristos. Dacă vei auzi pe cineva spunând: „în mine vorbeşte Hristos",
dar este străin de Biserică, nu vrea să ştie de păstorii ei şi nu se sfinţeşte
prin Taine, să nu îl crezi: în el nu este Hristos, ci un alt duh, care îşi
însuşeşte numele lui Hristos, pentru a rupe oamenii de Hristos şi de Sfânta
Lui Biserică. Şi să nu dai crezare nimănui care ar încerca să-ţi bage în cap
vreun lucru cât de mic care este străin de Biserică. Să ştii că toţi aceştia
sunt unelte ale duhurilor amăgirii şi propovăduitori mincinoşi ai minciunii.
Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!