29 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

[I In. 1,8-2, 6; Mc. 13, 31 - 14, 2].

 Învăţătura desprinsă ieri din spusele Apostolului ne-o vesteşte acum, de-a dreptul, Evanghelia. „Luaţi aminte, privegheaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Vegheaţi, dar,... ca nu cumva, venind fără veste, să vă afle pe voi dormind." 

Trebuie să aşteptăm şi să avem în gând în fiecare clipă faptul că acum, acum va apărea Domnul şi va străluci ca un fulger de la un capăt al lumii la celălalt. Unora li se pare că această aşteptare a Domnului poate fi înlocuită cu aşteptarea morţii. E bine şi aşa (sau măcar aşa): dar aşteptarea venirii Domnului e una, iar aşteptarea morţii este alta. Gândul la venirea Domnului este deosebit de gândul la moarte; deosebite sunt şi simţirile care se nasc sub înrâurirea acestor două gânduri.

28 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 [II Ptr. 3,1-18; Mc. 13, 24-31]. 

„Iar ziua Domnului va veni ca un fur noaptea." Hoţul se strecoară noaptea, când nu este aşteptat. Aşa şi ziua Domnului va veni când oamenii nu o vor aştepta; şi de vreme ce nu o vor aştepta, nici nu se vor pregăti pentru întâmpinarea ei. Ca să nu ne îngăduim o astfel de greşeală, Domnul a şi poruncit: „Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru" (Mt. 24,42).

 Între timp, noi ce facem? Priveghem, oare?

 Trebuie să recunoaştem că nu. Moartea tot o mai aşteaptă câte unul; dar ziua Domnului, mai nimeni. Şi oamenii par a avea dreptate în privinţa asta: părinţii şi strămoşii noştri au aşteptat, şi ziua aceasta n-a venit. 

27 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

  [II Ptr. 2, 9-22; Mc. 13,14-23]. 

„Dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau: Iată, acolo, să nu credeţi." Hristos Domnul, Mântuitorul nostru, a zidit pe pământ Sfânta Biserică şi binevoieşte să rămână în ea în calitate de Cap, Dătător de viaţă şi Ocârmuitor. Aici este Hristos, în Biserica noastră Ortodoxă, şi nu este în nici o alta: nici să nu-1 cauţi, că nu ai să-L găseşti. Drept aceea, dacă va veni la tine careva dintr-o adunătură neortodoxă şi va începe să te încredinţeze: „la noi este Hristos", să nu îl crezi. Dacă vei auzi pe cineva spunând: „noi avem comunitate apostolică şi la noi este Hristos", să nu îl crezi. 

26 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 [II Ptr. 1, 20 - 2, 9; Mc. 13, 9-13].

 Frica de Dumnezeu, care duce la începutul vieţii sfinte şi plăcute lui Dumnezeu, este şi cel mai de nădejde străjer al acesteia atunci când cineva, urmând insuflărilor sale, pune acest început. Ne învaţă aceasta citirea Apostolului de acum, amintindu-ne de înfricoşatele judecăţi şi pedepse ale lui Dumnezeu, arătate încă de aici asupra celor care nu se supun voinţei Sale. „Dumnezeu, zice, pe îngerii care au păcătuit nu i-a cruţat". Erau curaţi şi locuiau în sălaş prealuminat; dar fiindcă au păcătuit, au fost aruncaţi în întunericul cel mai dedesubt. 

Aşadar, pe mine şi pe tine ne va cruţa Dumnezeu, dacă vom merge împotriva voii Lui?! 

Păgânătatea se răspândise pretutindeni în vremea lui Noe. Dumnezeu a adus asupra oamenilor potopul şi i-a pierdut pe toţi, afară numai de opt suflete, familia lui Noe. Nu s-a uitat că oamenii erau mulţi. 

25 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 [ II Tim. 2,11-19; Le. 18,2-8 ] 

Pentru a face să se întipărească mai bine în suflete adevărul potrivit căruia „trebuie pururea să ne rugăm şi să nu deznădăjduim" şi să continuăm a ne ruga, Domnul a rostit pilda cu judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina dar a împlinit până la urmă cererea văduvei nu pentru că s-ar fi temut de Dumnezeu şi s-ar fi ruşinat de oameni, ci numai şi numai pentru că văduva aceea nu-i dădea pace. 

Aşadar, dacă un astfel de om împietrit nu a putut să facă faţă unei cereri stăruitoare, oare Dumnezeu, Care este Iubitor de oameni şi Mult-Milostiv nu va împlini cererea stăruitoare, înălţată cu lacrimi şi inimă înfrântă către Dânsul?!

Patriarhul Daniel - Predică la Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)

BOALA MORTALĂ A FARISEISMULUI ȘI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefăcută, osândirea, râvna vicleană

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Domnul a rostit în Sfânta Sa Evanghelie multe porunci care sădesc în om gânduri şi simţăminte cu desăvârşire potrivnice fariseismului pierzător de suflet şi urâtor de oameni. Prin aceste porunci sunt nimicite însesi temeiurile pe care se întemeiaza si se zideste fariseismul. Paziti-va, a spus Domnul, îndeobste de aluatul fariseilor (Mt. 16, 6). Unul dintre Evanghelisti lamureste ca prin spusa aluatul fariseilor Domnul a numit învatatura fariseilor (Mt. 16, 12), iar alt Evanghelist întelege prin acest cuvânt fatarnicia lor (Lc. 12, 1). Este unul si acelasi lucru: din purtarea fatarnica apare felul de a gândi si învatatura fariseica; pe de alta parte, învatatura si felul de a gândi fariseic educa un fatarnic, pentru care nici un pacat nu este cumplit, nici o virtute nu merita cinstire; el nadajduieste sa îsi ascunda orice pacat, sa-l dezvinovateasca, sa si-l îndreptateasca si sa înlocuiasca toate virtutile prin prefacatorie.

Domnul i-a deprins pe ucenicii Sai cu o purtare fara ocolisuri, nefatarnica, întemeiata pe întelepciune sfânta, nu îndreptatindu-se pe sine cu viclenie – purtarea din care trebuie sa lumineze virtutea curata si sa atraga prin cereasca sa frumusete privirile si inimile oamenilor.

Sfântul Ioan de Kronstadt - Gânduri ispititoare la rugăciune

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cui aduc oare suferinţă îndoiala, necredinţa, hula? Celui căruia i se adresează, adică celui pe care îl acuzi că se îndoieşte, că nu crede, că huleşte, sau celui care într-adevăr se îndoieşte, nu crede, huleşte? Fireşte, acestuia din urmă. Când face aceste învinuiri, el tremură de frică, deşi n-ar trebui să se teamă (Psalmul 13, 5), îl chinuie îndoiala, necredinţa, hula.

Ob­sesia agoniei sale spirituale rămâne neschimbată, ea îl domină, crede că îşi va putea face o părere mai bună despre sine, care să-i aducă linişte sufleteas­că. Dar nu va ajunge la linişte decât prin căinţă şi după ce va părăsi vechile, falsele idei legate de această deprindere, începând să gândească altfel, în spi­ritul adevărului şi al bunelor intenţii. De aceea, nu trebuie să ne îndoim sau să ne revoltăm şi cu atât mai puţin să cădem în descurajare şi deprimare atun­ci când ne rugăm sau în altă vreme, când ne vin gânduri de îndoială, necredinţă, hulă. Pentru că aceasta este o ispită diavolească.

Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

Perioada Triodului în Biserica Ortodoxă

 

Începând cu Duminica vameşului şi a fariseului, calendarul ortodox consemnează intrarea în perioada premergătoare Paştilor. Numită după cartea în care sunt redate, pe larg, slujbele bisericeşti din acest răstimp, perioada Triodului se distinge prin specificul profund duhovnicesc şi de pocăinţă al conţinutului liturgic, toate pregătindu-ne pentru patimile Mântuitorului Hristos, dar mai ales pentru Învierea Sa. Această perioadă se poate asemăna cu un urcuş spiritual al fiecăruia dintre noi, un urcuş spre Înviere. Etimologic, cuvântul „triod“ provine din grecescul triodion , format din cuvintele „tria“ (), trei, şi „odi“ (), odă, adică cântare în trei ode/strofe.

Spiritualitatea ortodoxă ne cheamă să trăim bucurii felurite de la o sărbătoare la alta, de la un timp liturgic la altul, bucurii care dau varietate şi strălucire vieţii creştinului şi care, totodată, sunt chemări spre un urcuş spiritual din ce în ce mai înalt. Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, se împarte în trei mari perioade cu dată de început variabilă, în funcţie de data Sfintelor Paşti: perioada Triodului - care începe cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, durează până în Sâmbăta Paştilor, având 10 săptămâni; perioada Penticostarului - care începe din Duminica Învierii şi durează până la Duminica tuturor Sfinţilor (prima după Pogorârea Sfântului Duh) - şi perioada Octoihului - cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, ea începând odată cu Postul Sfinţilor Apostoli şi ţinând până la începutul Triodului din următorul an.

Despre smerenie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

M-a întrebat un bătrân odată: "Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?" (El umbla iarna cu capul gol si descult, prin zăpadă.) "Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socotesti că tu esti ceva mai mult decât altul, că esti mai bun, mai frumos ca altul..." "Săracu' de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?" A stat opt ani cu mine... Părintele Ghenadie Avătămănitei. Nu vedea nici el, săracul, ca si mine...
Iaca, asta e mândria: când te socotesti că stii mai mult decât altul, că poti ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Si e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socotesti că stii mai mult, că poti mai mult, că faci mai mult, să nu pătesti ca acela care socotea că face, că drege, că posteste, iar cel de lângă usă plângea si îsi bătea pieptul că nu are nimic bun. Si a câstigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însusi - Vamesul si Fariseul...

24 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

  [ II Petru. l, 1-10; Marcu. 13, 1-8 ]

Înşirând virtuţile pentru care se cuvine să avem toată silinţa după primirea puterilor harice, Apostolul grăieşte şi ne îndeamnă: „Dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos" (II Petru. l, 8). ....Aceste virtuţi trebuie lucrate nu doar o dată, ci trebuie să facem în aşa fel ca ele să rămână pururea în noi, să fie înrădăcinate în noi şi astfel fiind, să nu rămână la aceeaşi treaptă, ci să sporească din ce în ce mai mult, crescând în putere şi rodnicie. Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav şi neroditor „în cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos". Intră întru cunoştinţa Domnului cel care crede în El şi îl mărturiseşte. ,

Zici că ai credinţă? Ia seama să nu faci această credinţă deşartă şi neroditoare.

Lecţia discreţiei - predică la Duminica Vamesului si Fariseului

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

„Strălucit-a harul Tău, Doamne, strălucit-a lumina sufletelor noastre. Iată vremea bineprimită, iată vremea pocăinţei! Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii, ca, trecând noianul cel mare al Postului, să ajungem la Învierea cea de-a III-a zi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel care mântuieşte sufletele noastre.”

Iubiţi credincioşi,

iată-ne în cea de-a 33-a Duminică după Rusalii, numită şi „a vameşului şi fariseului”, dar care, din punct de vedere duhovnicesc, marchează începutul Triodului, al acelei perioade din viaţa bisericească şi din cultul liturgic al Bisericii, care este legată indi-solubil de momentul cel mare al Învierii. Este vremea plângerii dinainte de plângere, este vremea care vesteşte Învierea lui Hristos, prin pocăinţă şi participarea noastră împreună, laolaltă, ca Biserică a lui Iisus Hristos, la Patimile şi Moartea Mântuitorului, pentru a putea vedea cu adevărat şi Învierea Lui.

23 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 [ I Petru 4,12 - 5, 5; Marcu. 12, 38-44 ]. 

Văduva a aruncat în vistieria Templului doi bănuţi, iar Domnul a zis că ea a pus mai mult decât toţi, chiar dacă ceilalţi aruncau bani cu nemiluita. Deci, ce a dat preţ bănuţilor ei? Starea sufletească cu care şi-a adus ea prinosul.

 Vezi ce deosebire e între fapta bună lipsită de suflet, făcută pentru că „aşa e obiceiul" şi fapta bună în care omul pune suflet şi inimă? 

Nu felul în care se arată pe dinafară îi dă unei fapte preţ, ci starea sufletească a făptuitorului. Aşa se întâmplă că o faptă minunată în toate privinţele poate să nu aibă nici un preţ înaintea lui Dumnezeu, iar alta, neînsemnată la arătare, să afle la El înaltă preţuire. 

22 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Noi, păcătoșii, trebuie să avem întotdeauna în minte pomenirea morții, și să se învețe mintea cu ea ca, având frică de ceasul neașteptat al morții, să ne înfrânăm de la faptele cu care II mâniem pe Dumnezeu și să fim întotdeauna pregătiți pentru plecarea din aceasta viață. Sfântul Ioan Scărarul spune că pomenirea morții îi este necesară omului precum îi este necesară pâinea, și așa cum fără pâine nu poate trăi, așa nici fără amintirea morții nu își poate îndrepta viata sa. Fără pâine omul slăbește trupește, iar fără pomenirea morții slăbește duhovnicește. Pâinea întărește inima omului, iar amintirea morții întărește virtutea omului. Cine are pâine, acela nu moare de foame, iar cine are întotdeauna amintirea morții, acela nu își va omorî sufletul cu moartea păcatului, nu va face păcate de moarte. […]

            Astfel, pe unii moartea îi lovește pe neașteptate înainte de bătrânețe și îi răpește nepregătiți, iar pe alții, chiar și ajunși la bătrânețe, îi găsește tot nepregătiți și îi ia și îi arunca în focul gheenei! O, dacă fiecare creștin ar ține totdeauna minte aceste cuvinte ale dreptului Isaac: "Nu știu ziua morții mele!" Dacă fiecare dintre noi s-ar teme de moartea neașteptată și s-ar pregăti prin pocăință adevărată pentru plecarea din această viață, atunci moartea păcătoșilor nu ar mai fi atât de cruntă și sufletele creștinilor nu ar mai umple iadul! Dar vai de nepăsarea noastră!

21 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adevarata pocăință constă nu numai în a-ți mărturisi sincer păcatele tale părintelui duhovnic, ci și în a nu te mai întoarce la ele. Și nu numai să nu te întorci la păcate, dar să și plângi cu inima zdrobită pentru acelea pe care le-ai făcut înainte; și nu numai să plângi pentru ele, dar să le și îndrepți prin nevoințele pocăinței, nevoințe care nu numai ca ar fi pe măsura păcatelor făcute de noi, dar le-ar și întrece pe acestea. Deșartă este pocăința celui care vrea ca printr-o înfrânare de scurtă vreme de la mâncare și printr-un post de o zi să acopere îmbuibarea și beția lui repetată! Nefolositoare este și pocăința aceluia care crede că printr-o omorâre de scurtă durată a trupului își poate curăța păcatele grele, de moarte, săvârșite timp de mulți ani! Nedreaptă este și pocăința celui care nădajduiește că prin câteva suspine și câteva bătăi ân piept să îndrepte multele lui nedreptăți! Îndoielnică este iertarea păcatelor celui care gândește că prin lacrimi puține, fără ostenelile și nevoințele specifice adevăratei pocăințe, își poate spăla multele lui fărădelegi și necurății, și astfel să se izbăvească de chinurile veșnice!

20 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

   

Păcătoșii nu renunță la fărădelegile lor și nu vor să dobândească virtuți pentru că nu se tem de Dumnezeu. Cine nu se teme de Dumnezeu, acela este gata să facă orice rău: lui nu īi este teamă să omoare un om, socotește chiar că aceasta este o fapta de vitejie; a fura, a jefui pe cineva, pentru el este o faptă profitabilă. Ticăloasele păcate trupești, el nu le recunoaște ca fiind păcate, socotindu-le necesități ale firii. Viclenia el o consideră īnțelepciune; fiecare păcat este gata să īl socotească virtute, faptă firească, și se laudă chiar cu necuviința: "Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui" (Ps. 9, 23); lucrul de care ar trebui să se rusineze, cu acela se mângāie; fapta pentru care ar trebui să plângă, de aceea se bucură; cele de la care ar trebui să dea īnapoi și să fugă cât îl țin puterile, pe acelea le dorește și le caută cu sârguință. […]

19 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 Ah, cât de multe sfaturi și îndemnuri la virtuti avem în scrierile Proorocilor, Apostolilor și ale Sfintilor Părinti si cât de des auzim povețele învățătorilor duhovnicești. Insă cât de puțini sunt cei care le ascultă, cât de puțini sunt cei care se mântuiesc! Iar la rău nu ne trebuie mulți învățători: un singur diavol șoptește și păcătosul este gata să îl asculte! Dar însăși firea noastra cea iubitoare de păcat îl îndeamnă pe fiecare la păcat, iar prietenia cu cei păcătoși ce rele nu-l învață? Și deseori se întâmplă ca, un om să devină pentru altul un diavol, ce îl învață tot răul. Iar cine ajunge să se obișnuiască cu păcatul și cine se înrudește cu el, acela nu se mai teme de Dumnezeu și nu îi este frică să săvârșească fapte potrivnice lui Dumnezeu. Să ne păzim să nu ne obișnuim cu păcatele și să ne ridicăm cât se poate de repede din căderea în păcat. Căci dacă cineva cade o dată în vreun păcat de moarte și nu se ridică imediat prin pocăință, acela va cădea ușor în păcat și a doua si a treia oară și, repetându-l, va îndrăzni să facă și alte păcate mai grele. Așadar, este de ajuns să păcătuiești prima dată: cine a păcătuit o dată, acela nu se mai teme să repete păcatul... Iar pricina acestei îndrăzneli la păcate este faptul că la prima lui cădere omul nu s-a grăbit să se ridice, prin pocăință. […]

 Dar pentru că păcătosul nu se grăbește să facă pocăință, păcatele se repetă și i se întâmplă după cuvântul înțeleptului Solomon: “Când vine cel nelegiuit, vine si defăimarea și o dată cu rușinea și batjocura” (Pilde 18,3), ceea ce înseamnă: atunci când păcatul îi intră în obicei, lui nu îi pasă de mântuirea lui, nu se mai teme de Dumnezeu. El se aseamana atunci cu omul care s-a prăbușit din înalțime în prăpastie; nu mai are de ce să se țină, cade în adânc și se sfarâmă. Iată, așa și păcătosul care cade din viața plăcută lui Dumnezeu, dacă nu se sprijină imediat prin pocăință, începe să cadă din păcat în păcat: si îi va fi foarte greu, deși este cu putință să se ferească de păcat, pentru că îl atrage spre pacat deprinderea păcătoasă, care la el s-a transformat în ceva natural și face parte din firea lui; asadar, nu te lenevi să faci pocăință pentru păcatul tău, omule căzut! Nu te lenevi căci altfel vei cădea în prăpastia răului și vei pieri. […]

Sfântul Dimitrie al Rostovului – Viata si Omiliile, editura Bunavestire, Galati, 2003

18 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Orice Isaac are doi fii: aceştia sunt legea duhului şi cugetul trupesc

Potrivit literei, e limpede că Dumnezeu, Cel ce cunoaşte toate lucrurile mai înainte de a fi ele, a cunoscut ce fel avea să fie fiecare dintre cei doi după alegere, şi fiindcă ştia, pe unul l-a urât, iar pe celălalt l-a iubit.

Pentru care pricină Scriptura spune că Isav a fost urât de Dumnezeu chiar mai înainte de a se naşte, iar Iacov, dimpotrivă, a fost iubit de El?

Potrivit literei, e limpede că Dumnezeu, Cel ce cunoaşte toate lucrurile mai înainte de a fi ele, a cunoscut ce fel avea să fie fiecare dintre cei doi după alegere, şi fiindcă ştia, pe unul l-a urât, iar pe celălalt l-a iubit. Iar dacă cineva cercetează textul potrivit anagogiei, va fi urâtă de Dumnezeu orice minte care, asemenea lui Isav, este păroasă (îngroşată) din pricina materiei lumeşti şi asprită de cugetele neîngăduite.

Insistența trezvitoare a femeii cananeence

Potrivit Sfântului Apostol Petru, Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate, se nevoiește pentru viața virtuoasă, este primit de El[1]. Cu toate acestea, atunci când femeia cananeancă, cea care „a ieșit” din hotarele cetăților păgâne Tir și Sidon, în scopul de a-L întâlni pe Domnul, Care se apropiase de acea regiune, a vrut să vorbească cu El, Acela nu a arătat nici măcar intenție de a-i adresa vreun cuvânt. A evitat dialogul cu acea femeie.

            Potrivit cu textul evanghelic, de îndată ce femeia cananeancă s-a apropiat de cei care-l însoțeau pe Domnul, a început să strige cu putere ca s-o audă și să ia aminte la ea: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea rău se îndrăcește. Domnul însă nu i-a răspuns nici un cuvânt. Nu i-a dat nici o importanță. Mai mult încă, atunci când Ucenicii Săi, deranjați de strigătele cananeencii, L-au rugat, spunându-I „Slobozește-o, că strigă în urma noastră!”, Domnul „a dezmințit” cuvântul lui Petru, care spune că Dumnezeu nu este părtinitor și nu face deosebire între neamuri și Israil, și le-a spus Ucenicilor Săi: „Nu sunt trimis decât numai la oile cele pierdute ale casei lui Israil”.

17 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Oameni adăpaţi cu lapte duhovnicesc

Dar cu multă suferinţă trăim acea dureroasă manifestare în viaţa Bisericii, că cei ce se află pe o treaptă mai joasă a înţelegerii nu pot înţelege nici gândurile, nici rugăciunile, nici puterile, nici contemplările, nici dragostea, pe care le posedă cei ce sunt mai în stare de a primi Descoperirea ce purcede de sus.

Domnul, câtă vreme a fost cu noi pe pământ, vorbea cu poporul într-o limbă simplă, plină de chipuri luate din viaţa de zi cu zi, pentru ca şi cei mai simpli să Îl poată înţelege. Astfel, explica apostolilor: „Vouă este dată a cunoaşte tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dară celolalţi în pilde”. Dar cu multă suferinţă trăim acea dureroasă manifestare în viaţa Bisericii, că cei ce se află pe o treaptă mai joasă a înţelegerii nu pot înţelege nici gândurile, nici rugăciunile, nici puterile, nici contemplările, nici dragostea, pe care le posedă cei ce sunt mai în stare de a primi Descoperirea ce purcede de sus.

16 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Pe prunc nu-l desfată nici împodobirea veșmintelor, nici goliciunea nu poate să-l rușineze pe el. Sărăcia și bogăția le are ca pe nimic, iar păcate sau fapte de rușine nici nu știe să facă, aurul și argintul și pietrele prețioase și orice altceva le socotește de asemenea ca fiind printre cele mai de necinste și nici nu deosebește prietenul de dușman, și nici pe cel ce-l lovește sau ocărăște nu-l socotește mai mic decât cel ce-l laudă.

Dar tu, auzind că dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor gândește-te de la tine însuți ce înseamnă cele spuse și vedeți cum atunci când eram prunci, eram vrednici de Împărăție. Căci nu era în noi atunci urmă de slavă deșartă, nici roi de patimi pierzătoare nu ne rănea.

15 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Patimile și moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinții Apostoli, că ochii minții lor s-au întunecat și ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare. Se spune că orice suflet aflat pe drumul spre desăvârșire trece printr-o întunecare asemănătoare.

Înainte de Patimi, Domnul grăieşte către ucenicii Săi: „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea”. Patimile şi moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinţii Apostoli, că ochii minţii lor s-au întunecat, şi ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare; lumina lor s-a ascuns, şi ei stăteau într-un întuneric amar şi chinuitor. Acest tâlc l-a dat cuvintelor Sale Domnul Însuşi: „Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; voi vă veţi tângui, dar tânguirea voastră se va preface în bucurie”.

14 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Arhetipul spiritual al căsniciei este relația dintre Hristos și Biserică. „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică”. Bărbatul devine cap al soției și al familiei nu în virtutea puterii sale fizice sau intelectuale, ci prin faptul că se smerește, se jertfește și este gata să-și dea viața pentru soția sa, pentru familia sa, precum Hristos pentru Biserică. 

Printre lecturile biblice ce sunt inserate în rânduiala slujbei Tainei Cununiei, se rostește și Apostolul luat din Epistola către Efeseni capitolul 5, versetele de la 20 la 33, a Sfântului Apostol Pavel. Textul începe cu îndemnul la mulțumire permanentă pentru toate câte a făcut Hristos pentru noi și îndemnul fiecăruia de „a se supune unul altuia, întru frica lui Dumnezeu”. 

13 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

Cele șapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil și Uriil.

„A venit unul dintre cele șapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu”. Aceștia poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil și Uriil. Toți au terminația „il”. Știți ce înseamnă? Înseamnă Dumnezeu! Știți care este adevăratul nume al Arhanghelului Mihail? „Miha” înseamnă putere și „il”, Dumnezeu, El se tălmăcește „puterea lui Dumnezeu”.

Adevăratul lui nume l-a spus Sfântul Dionisie Areopagitul, „pasărea cerului”. Iar Gavriil, „Gav” înseamnă, bărbat, „ri” înseamnă tare, și „il”, Dumnezeu. Adevăratul nume al lui Gavriil se tâlcuește „bărbat tare, bărbat Dumnezeu”. Toți au nume dumnezeiești: Rafail, înseamnă „povățuitor dumnezeiesc”; Varahil, „îndreptător dumnezeiesc”; Gudiil este îngerul pocăinței lui Dumnezeu, al purtării de grijă; au miliarde de îngeri sub comanda lor. Salateil, „slujitorul cel mai înalt dumnezeiesc”, care duce rugăciunile tuturor oamenilor la Dumnezeu; iar Uriil se tâlcuește „foc și lumină dumnezeiască”.

(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 62) 

12 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Atunci când auzim citite rugăciunile din cadrul Tainei Cununiei, ne punem frecvent întrebarea: De ce rugăciunile slujbei încununării menționează atât de multe personalități din istoria biblică? Răspunsul este simplu: căsătoria implică credincioșie, iar personalitățile biblice și episoadele enumerate în rugăciuni afirmă îndeosebi adevărul că Dumnezeu rămâne credincios poporului Său, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei și în ciuda păcatelor oamenilor, atât timp cât omul are credință în Dumnezeu.

Prima rugăciune a slujbei încununării Îi cere lui Dumnezeu să-i așeze pe mire și pe mireasă în compania cuplurilor drepților din Vechiul Testament (Avraam și Sarra, Isaac și Rebeca, Iacov și Rahela, Iosif și Asineta, Zaharia și Elisabeta, Ioachim și Ana), înaintași ai lui Hristos, și să reverse asupra lor aceeași binecuvântare cu care i-a încununat pe aceia. Astfel, toți fiii cuplurilor creștine sunt chemați să devină „mădulare ale lui Hristos”, membri ai Trupului Său; să se înscrie pe aceeași linie de binecuvântări și binefaceri, pe care drepții Vechiului și ai Noului Testament le-au primit datorită fidelității lor față de Dumnezeu. Fiecare dintre ei, în modul său personal, este chemat să trăiască prezența lui Dumnezeu și să-L descopere pe El lumii. Astfel, Dumnezeu continuă să lucreze prin fertilitatea umană creativă. Templul Trupului Său este încă în construcție, căci nașterea de prunci este o participare la Taina lui Hristos.

11 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

În structura Evangheliei după Ioan, minunea din Cana constituie începutul „semnelor” mesianice ale lui Iisus şi a arătării „slavei” Lui, iar prefacerea apei în vin se leagă de noul început pe care îl face Mesia, înlocuind vechiul cult (care era corelat cu apa curăţirilor şi a jertfelor) şi instituind noul cult cu vinul dumnezeieştii Împărtaşanii.

Printre lecturile biblice ce sunt introduse în rânduiala Tainei Cununiei, remarcăm prezența indisolubilă a Sfintei Evanghelii, text luat din Evanghelia după Ioan capitolul 2, versetele de la 1 la 12, ce face trimitere la istorisirea prezenței Mântuitorului Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii, împreună cu Maica Sa și cu ucenicii.

Prin această participare Mântuitorul binecuvinteză însoțirea bărbatului cu femeia, dar și o spiritualizează și-i oferă un nou statut, așa cum la nuntă oferă „vinul cel bun”.

10 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Taina Adevărului nu stă în lucruri, nici în idei, nici în simboluri, ci într-o Persoană. În Persoana divino-umană a Domnului Hristos. „Eu sunt Adevărul”. Întru tot desăvârșitul Adevăr, niciodată micșorat, niciodată schimbabil, pururea Unul și Același în plinătatea Sa întru tot desăvârșită, pururea Unul și Același ieri și azi și în veci. Adevărul este pururea veșnic, și în timpul veșnic, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor. Toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice. De fapt, toate dogmele constituie un singur Adevăr: Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Ele toate duc la El, pentru că vin de la El. Ele toate duc la El, precum fiecare rază a soarelui duce la soare.

9 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Cum citim și tâlcuim Sfânta Scriptură și pe Sfinții Părinţi

Insuflarea Scripturii este de la Dumnezeu... aceasta înseamnă că trebuie să căutăm în ea adevăruri de un rang mai înalt, iar, dacă întâmpinăm greutăți în a înțelege ceva, trebuie mai întâi să suspectăm propria lipsă de cunoaștere, mai curând decât un neajuns al textului dumnezeiește-insuflat.

1. Căutăm adevărul. Trebuie să avem suficient respect pentru Cartea Facerii spre a recunoaște că ea cuprinde adevărul, chiar dacă acel adevăr ne poate părea neobișnuit sau surprinzător. Dacă el pare să intre în contradicție cu ceea ce credem a cunoaște din știință, să ne aducem aminte că Dumnezeu este Autorul întregului adevăr, și orice este adevăr curat în Scriptură nu poate să contrazică cu nimic ceea ce este adevăr curat în știință.

8 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Nu trebuie să-i credem pe aceia care spun că cel ce nu a ajuns la citirea Sfintei Evanghelii nu

a fost la Dumnezeiasca Liturghie.

Nu pot să trec sub tăcere nici acea cugetare ticăloasă a falşilor înţelepţi, de care ei suferă, zicând că nu au participat la Liturghie dacă nu au reuşit să ajungă la timp la citirea Dumnezeieştii Evanghelii. Eu numesc această cugetare ticăloasă, deoarece ea conţine hulă la adresa Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci, dacă, după nebunia lor, pentru ei nu a fost Liturghie, fiindcă nu au ajuns la citirea Evangheliei, înseamnă că pâinea adusă spre a fi prefăcută în Trupul lui Hristos nu a fost transformată 14 prin pogorârea Sfântului Duh, iar vinul turnat în potir nu a fost transformat15 în Sângele Dumnezeu-Cuvântului Celui întrupat. Ce poate fi mai rău decât această hulă? Noi ştim sigur şi credem că

nu pentru citirea Dumnezeieştii Evanghelii a fost rânduit de la început să se săvârşească jertfa cea tainică şi nesângeroasă, ci pentru această jertfă Părinţii au rânduit să se citească Sfânta Evanghelie, amintindu-ne prin aceasta de faptul că este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Rom. 12, 2).

7 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂŢIA (sfaturi pentru cei bogaţi)

,,După cum un râu, care vine de la înălțimi, atinge pe cei ce stau pemalurile lui, dar îndată ce i-a atins, râul și trece mai departe, tot așa și ușurătatea bogăției trece foarte repede și alunecă degrabă; așa îi este firea, se mută de la unul la altul. Astăzi moșia aceasta este a unuia, mâine a altuia, iar după puțin timp a altuia. Uită-te la casele din oraș! Au purtat când numele unui proprietar, când al altuia. Și aurul fuge totdeauna din mâinile celui care-l are, se mută la altul și de la acela la altul." (Omilii la Psalmi. omilia la Psalmul LXI, V, în col. PSB, vol. 17, p. 337)

,,Dacă obișnuiești să lauzi bogăția pentru cinstea ce-ți vine din partea ei, socotește, omule, cât este mai de folos din pricina laudei să fii numit părinte a numeroşi copii, decât să ai mulțime de statiri 52 în pungă. Averile fără să vrei le vei lăsa aici pe pământ, dar râvna pentru faptele bune o vei duce cu tine Stăpânului, când întreg norodul, stând în fața Judecătorului obştesc, hrănitor, binefăcător și cu toate denumirile dărniciei te va numi". (Despre iubirea aproapelui, în rev. Glasul Bisericii, Anul XX (1961), Nr. 1-2, p. 57)

6 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂȚIA (buna ei chivernisire)

Dacă fântânile sunt sleite din când în când, dau mai multă apă. Dar dacă se lasă apa în fântână, apa se strică. Tot aşa şi bogitia dacă stă pe loc, este nefolositoare; dar dacă se mişcă şi-i dată și altora, este si folositoare tuturora și rodnică." (Omilii şi cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: Strica-voi jitnitele mele şi mai mari le voi zidi” și despre lăcomie, V, în col. PSB, vol. 17, p. 404)

..Oamenii care judecă înțelept trebuie să fie încredinţat că avuția le este dată spre administrare și nu spre desfătare, iar când se despart de ea trebuie să se bucure ca unii care se despart de bunuri străine si nu să se întristeze ca și cum ar pierde bunurile proprii." (Omilii și cuvintári, omilla a VII-a, III, în col. PSB, vol. 17. p. 413)

5 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂŢIA (atrage neplăceri şi primejdii numeroase)

Până când bogăția va fi pricina războaielor, pentru care se făuresc arme se ascut săbii? Din pricina bogăției rudele nu mai țin seamă de rude, frații se uită cu ochi ucigași la frați. Din pricina bogăției pustiurile sunt pline de ucigași, marea de pirați și oraşele de calomniatori. 

Cine-i tatăl minciunii? Cine-i facătorul actelor false ? Cine-i părintele jurământului fals? Nu-i oare bogăția? Nu-i râvna după bogăție? Pentru ce, oamenilor, vă supuneți înşivă la chinuri ? Cine a prefăcut bunurile voastre în arme împotriva voastră? Banii v-au fost dați să vă ajute să trăiți și nu să vă ajungă  povară de păcate.  Bogăția v-a fost dată să vă puteți răscumpára sufletul, nu ca să vă fie pricină de pierzanie. ." (Omilii şi cuvântári, omilia a VII-a, VII, în col. PSB, vol. 17. p. 418)

4 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂȚIA (îmbogătirea în chip nedrept şi lacom -gravitatea)

Cel care socoteşte că bogăția adunată din nedreptate îi este prilej indestulator pentru a fi puternic şi a stăpâni se aseamănă cu un bolnav care-şi pune sănătatea trupului în creșterea bolii. Nu nădăjduiți spre nedreptate. Ea este piedică spre orice lucrare." (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul LXIV în col. PSB, vol. 17, p. 337)

BOGĂȚIA (punerea ei în păstrare de stăpân spre paguba şi nenorocirea lui)

Nu-ti vii în simtiri ? N-ai înaintea ochilor judecata lui Hristos ? Ce vei răspunde când cei nedreptățiți vor sta în jurul tău și vor striga împotriva ta dreptului Judecător? Ce vei face ? Ce apărători vei tocmi? Ce martori vei aduce? Cum vei convinge pe Judecătorul care nu se poate înșela? Nu poate fi acolo vorbitor măiestru! Nu poți întrebuința acolo cuvintele frumoase care să poată acoperi adevărul în fața Judecătorului ! Acolo nu te mai însotesc lingușitorii, nici banii, nici mândria funcției tale! Ești fără prieteni,fără ajutoare, fără sprijin, fără apărare. Rămâi rușinat, trist, abătut, singur fără de nici o îndrăzneală. Oriunde ti-ai întoarce ochii, n-ai să vezi decât mărturiile învederate ale răutăților tale: aici lacrimile orfanului, dincolo suspinele văduvei; în altă parte săracii care au fost alungați în pumni de la casa ta, slugile pe care le-ai bătut, vecinii pe care i-ai supărat. Toţi se vor scula impotriva ta! Mulțimea faptelor tale rele te va înconjura. Că după cum umbra merge după trup, tot așa și păcatele merg după suflet și înfinsează lămurit faptele." (Omilii şi cuvântări, omilia a VII-a, VI, în col. PSB. vol. 17, pp. 416-417)

3 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂŢIA (gravitatea agonisirii cu nesaţ a bogăţiei)

,,«<Belşugul care depăşeşte strictul necesar seamănă a lăcomie, iar lăcomia e ca un fel de închinare la idoli» (Col. 3, 5).

Nu trebuie să fim iubitori de arginţi şi nici să strângem ca să cumpărăm lucruri nefolositoare şi de care n-avem nevoie (Marcu 10, 23; Luca 18, 24)". (Epistole, epistola 22, III, în col. PSB, vol. 12, p. 158)

,,Jitnitele lui plesneau, apăsate de mulțimea celor puse în ele, dar inima sa cea lacomă nu se mai umplea." (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi jitnițele mele și mai mari le voi zidi" și despre lăcomie, I, în col. PSB, vol. 17, p. 400)

,,Cel care dezbracă pe cel îmbrăcat se numește borfaş. Merită oare alt nume cel care nu îmbracă pe cel gol, odată ce poate face asta ? Pâinea, pe care o ții tu oare este a celui flămând, haina, pe care o păstrezi în lăzile tale, este a celui descult; argintul, pe care-l ții îngropat, este al celui nevoiaş. Deci, pe atâția oameni nedreptăţeşti câtor ai putea să le dai din avuţiile tale." (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi

jimnitele mele și mai mari le voi zidi" şi despre lăcomie, VII, în col. PSB, vol. 17. p. 407)

Iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele - lumina vieţii creştine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Duminica a XV-a după Rusalii (Porunca cea mai mare din lege) Matei 22, 35-46

În vremea aceea s-a apropiat un învăţător de lege şi, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege? Iar Iisus i-a răspuns: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este întâia şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată legea şi proorocii.

Şi, fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus zicând: ce vi se pare vouă despre Hristos? Al cui fiu este? Şi ei I-au răspuns: al lui David. El i-a întrebat iarăşi, cum atunci David, cu duhul, Îl numeşte pe El Domn, când zice: zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Deci, dacă David Îl numeşte pe El Domn, cum este fiu al Lui?

Dar nimeni nu putea să-I răspundă o vorbă şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe pe El ceva.

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din Duminica a XV-a după Rusalii este Evanghelia poruncii celei mai mari, şi anume porunca iubirii.

Hristos Iahve

 Predică la Duminica a XV-a după Rusalii

 

Evanghelia de la Matei 22,35-46

 

³⁵ Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:         ³⁶ Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? ³⁷ El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. ³⁸ Aceasta este marea şi întâia poruncă. ³⁹ Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. ⁴⁰ În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. ⁴¹ Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus, ⁴² zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David. ⁴³ Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? – zicând: ⁴⁴ „Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. ⁴⁵ Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui? ⁴⁶ Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.

 

1. Cele două porunci „mai mari”. Despre „a doua” poruncă, aceea de a-l iubi pe aproapele, şi care este „la fel” (sau: „asemenea”) cu „marea şi întâia poruncă” de a-L iubi pe Dumnezeu, ne ocupăm în Predica la Duminica a XXV-a după Rusalii.

Ce ne împiedică să iubim?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Luca al Crimeei

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Ci, iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El e bun cu cei nemulţumitori şi răi.